version francaise
The Parliament of the Republic of Moldova
english version
русская версия



Initiatives, proposals
Agenda
Plenary sitting records
The Press Service Communiques
Parliamentary Supervision
Cooperation with Civil Society
Buletin Parlamentar









Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la şedinţa festivă a Parlamentului, consacrată aniversării a 20-a de la adoptarea Declaraţiei Suveranităţii

Discursul Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Mihai GHIMPU, Preşedinte interimar, la Conferinţa Europeană a Preşedinţilor de Parlament, în Cipru, privind rolul Legislativului Republicii Moldova în promovarea principiului nediscriminării

DISCURSUL Domnului Mihai GHIMPU, Preşedintele Parlamentului, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, în cadrul şedinţei Parlamentului, consacrată Zilei Europei

Discursul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentul României (Bucureşti, 27 aprilie 2010)

DECLARAŢIA comună a deputaţilor în primul Parlament şi în Parlamentul actual al Republicii Moldova şedinţei solemne a Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2010 consacrată celei de-a 20-a aniversări a constituirii primului Parlament ales democratic, adoptării Tricolorului ca Drapel de Stat al Republicii Moldova şi desfăşurării procedurii de restabilire a actului "Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova", aprobat la 27 august 1991 şi distrus prin ardere în timpul evenimentelor din 7-8 aprilie 2009

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, deputat în primul Parlament, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2010

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la deschiderea Conferinţei ştiinţifice "Parlamentul Independenţei şi al transformărilor democratice (1990-1994), douăzeci de ani de la constituire", 16 aprilie 2010

Apelul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, privind reconstituirea Declaraţiei de Independenţă



Mesajul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova adresat foştilor membri ai Seimas-ului Lituaniei, care au semnat Actul de Restaurare a Independenţei (Vilnius, 11 martie 2010)

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la Reuniunea de Convocare a Forului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor (Vilnius, 12 martie 2010)

Declaraţia Fracţiunii Parlamentare a Partidului Liberal

Declaraţia Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-RM

In memoriam Grigore Vieru

Alocuţiunea Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova la festivitatea de comemorare a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 2010, Aleea Clasicilor)

Alocuţiunea Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Mihai Ghimpu la încheierea sesiunii de toamnă-iarnă 2009

Discurs al deputatului Mihai Godea, preşedintele Fractiunii PLDM, cu prilejul încheierii sesiunii de toamnă a Parlamentului Republicii Moldova

DECLARAŢIA Fracţiunii cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului R.Moldova

DECLARAŢIA Fracţiunii Partidului Liberal la încheierea sesiunii de toamnă-iarnă 2009

DISCURS cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă 2009

Interviu cu Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al Republicii Moldova, Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi deputatul Marian Lupu despre realizările din 2009 şi speranţele anului 2010. Interviu acordat postului de radio "Europa Liberă" la 26 decembrie 2009

Declaraţia Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu cu referire la incidentul produs la Chişinău, la 13 decembrie 2009

Adresarea deputatului Corina Fusu, preşedinta Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, către Asociaţia Naţională a Uniunilor de Creaţie din Republica Moldova

In memoriam Dumitru PUNTEA (Vicepreşedinte al primului Parlament)

Discursul de prezentare a candidatului la postul de Preşedinte al Republicii Moldova, Marian LUPU

Declaraţia deputatului Liliana Palihovici, preşedintă a Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, în şedinţa Parlamentului din 3 decembrie 2009

Interviu cu Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, oferit revistei Grupului de iniţiativă al românilor din Basarabia la 28 noiembrie 2009

Discursul Comisarului European pentru Relaţii Externe şi Politica de Vecinătate, Benita Ferrero-Waldner în plenul Parlamentului (27 noiembrie 2009)

Declaraţia Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu făcută în şedinţa plenară din 26 noiembrie 2009

DECLARAŢIA Parlamentului cu privire la starea justiţiei în Republica Moldova

Discursul deputatului Marian Lupu, candidat la preşedinţia Republicii Moldova (rostit in şedinţa plenară din 10 noiembrie 2009)

Discursul Presedintelui Parlamentului, Marian LUPU, cu ocazia incheierii sesiunii de toamna-iarna 2008 (inchierea Legislaturii a XVI-a)

Eugenia Ostapciuc: Cuvint la inchiderea sesiunii de toamna-iarna 2008 a Parlamentului Republicii Moldova (26 decembrie 2008)

Incheierea sesiunii de toamna-iarna 26 decembrie 2008 Discurul domnului Iurie Rosca

Conferinta „Responsabilitatea democratica a mass-media in campaniile electorale”

Adunarea Parlamentara a Dimensiunii Parlamentare a ICE Chisinau, 18 noiembrie 2008

A 32-A SESIUNE PLENARA A ADUNARII PARLAMENTARE A COOPERARII ECONOMICE A MARII NEGRE Chisinau, 3-5 noiembrie 2008

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, cu ocazia deschiderii sesiunii de toamna-iarna 2008

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu prilejul incheierii sesiunii parlamentare de primavara-vara 2008

Alocutiunea domnului Lluis Maria de PUIG, Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

Alocutiunea doamnei Eugenia Ostapciuc, Presedintele Fractiunii Parlamentare a Partidului Comunistilor din Republica Moldova

Alocutiunea domnului Vlad Cubreacov, presedintele Fractiunii parlamentare a Partidului Popular Crestin Democrat

A L O C O T I U N E a Presedintelui Fractiunii AMN, Serafim URECHEAN, la incheierea sesiunii de primavara-vara 2008 a Parlamentului RM

Se anunta concurs pentru postul de asistent al rezidentului permanent in proiectul TWINNING

A SPRIJINI INTEGRAREA EUROPEANA A REPUBLICII MOLDOVA

Mesaj de felicitare al Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova cu ocazia sarbatorii profesionale "Ziua lucratorului bancar"

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la deschiderea lucrarilor Conferintei internationale "Drepturile omului si drepturile minoritatilor nationale in Republica Moldova", organizata de Universitatea Slavona

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la proclamarea unilaterala a independentei Kosovului

Cuvint de salut, catre organizatorii si participantii Conferintei Internationale "Rolul tinerilor in Promovarea Spiritului Forumului Alpbach, ca Mijloc spre Viitorul European al Moldovei" din partea E.S. Dl Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova (20 februarie 2008, Chisinau)

Discurs al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, cu ocazia inceputului sesiunii de primavara-vara 2008, 7 februarie 2008

Cuvant de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", Chisinau, 4 februarie 2008

Discurs, al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia incheierii sesiunii te toamna-iarna 2007, 28 decembrie 2007

Cuvint de salut, Dl Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, Masa rotunda "Mediul de activitate al organizatiilor neguvernamentale din Republica Moldova si masuri legislative necesare pentru perfectionarea lui", Chisinau, 12 noiembrie 2007

Draft speech in summary to the Moldovan Parliament by Lord Dubs, Friday, 5 October 2007, 10.00, Plenary Session of the Parliament of the Republic of Moldova

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova Marian LUPU, cu prilejul deschiderii sesiunii plenare de toamna - iarna 2007, 4 octombrie 2007

Adresarea Presedintelui Parlamentului Marian LUPU cu ocazia Zilei cunostintelor, 3 septembrie 2007

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Marian LUPU, cu ocazia incheierii sesiunii de vara, 27 iulie 2007

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Marian LUPU, in Cadrul Primei Conferinte Internationale "Forul European Alpbach - Calea Democratica spre Integrarea Europeana" 9 iulie 2007, Chisinau, Moldova

Cuvint de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la Forumul Franta - Moldova "Francofonia o cale europeana pentru Republica Moldova", Chisinau, 6-7 Iulie 2007

Alocutiunea dlui Viktoras Muntianas, Presedintele Parlamentului Republicii Lituania, Chisinau, 22 iunie 2007

ALOCUTIUNEA Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta "Promovarea transparentei si responsabilitatii partidelor politice in Moldova", Chisinau, 22-23 mai 2007

Alocutiunea rostita de catre Dl Christian PONCELET, Presedintele Senatului Republicii Franceze in Parlamentul Republicii Moldova, Chisinau, 25 aprilie 2007

Alocutiunea Domnului Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la Forumul de Afaceri Moldo-Italian (Chisinau, 18 aprilie 2007)

Speaker Marian LUPU's address to the SEECP Conference ("New South - East Europe: Role of the Parliaments"), Zagreb, Croatia, April 15 - 17, 2007

Mesaj de salut al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, rostit la sedinta Consiliului de coordonare al Asociatiei Internationale Business si Parlament in Moldova, 27 martie 2007

Вступительное слово г-на Мариана ЛУПУ, Председателя Парламента Республики Молдова на открытии совместного заседания Межпарламентской комиссии по сотрудничеству Федерального Собрания Российской Федерации и Парламента Республики Молдова

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la ceremonia de deschidere a festivitatii dedicate Zilei Internationale a Francofoniei (Chisinau, 20 Martie 2007)

Mesajul de salut al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la seminarul Controlul democratic asupra sectorului de securitate: revizuirea documentelor ce tin de aparare si securitate, 21 februarie 2006

Discurs, al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia inceputului sesiunii de primavara - vara a anului 2007, 8 februarie 2007

DISCURSUL Dlui Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia incheierii sesiunii de toamna-iarna 2006, 29 decembrie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", 19 decembrie 2006

Cuvint de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", 19 decembrie 2006

Cuvint de salut, al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la seminarul "Reglementari si autoreglementari in domeniul audiovizualului", 12 decembrie 2006

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova

Remarcile de salut ale E.S. Dl Marian Lupu, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la cel de-al 64-a seminar Rose-Roth "Moldova si institutiile euro-atlantice - conjugarea eforturilor", Chisinau, 19-21 octombrie 2006

Выступление г-на Мариана ЛУПУ на открытии Саммита Парламентской Ассамблеи ГУАМ Кишинев, 15 октября 2006 г.

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova, 12 octombrie 2006

Opening remarks by Mr. Marian LUPU, Chairman of the Parliament of the Republic of Moldova At the opening of the 7th European Youth Parliament for Water. Access to potable water and sanitation in the rural areas

Discurs cu ocazia deschiderii sesiunii plenare de toamna 2006, 5 octombrie 2006

Alocutiunea E.S. domnului Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la cea de-a XI-a Reuniune a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Organizatiei Internationale a Francofoniei (Bucuresti 28-29 septembrie 2006)

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta internationala "Roads towards Democratization of the Transnistrian Region of the Republic of Moldova - II", 26 septembrie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la conferinta Liberul acces la informatie: legislatie, practica, perspective, 26 septembrie 2006 Biblioteca "B. P. Hasdeu"

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la intentiile administratiei de la Tiraspol de a desfasura un referendum ilegal de separare de teritoriul tarii

Discurs al Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, cu prilejul incheierii sesiunii plenare de primavara-vara 2006, 29 iulie 2006

Discurs in Parlamentul Republicii Moldova al dlui Rene van der Linden, Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Chisinau, 27 iulie 2006, 09.45

Alocutiunea, Dlui Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului RM, la Conferinta internationala "Dezmortirea unui conflict inghetat: aspecte juridice ale crizei separatiste din Moldova", 14 iulie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la lansarea Proiectului "Diminuarea nivelului coruptiei prin implicarea societatii civile in procesul de creatie legislativa", 7 iulie 2006

Discurs al Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei „Transparenta in procesul decizional: practici si perspective”, 27 iunie 2006

Discursul Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei "Asigurarile in RM: alternative si oportunitati", 12 iunie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la European Conference of Presidents of Parliaments, Talin, Estonia, 30 mai 2006

Mesajul adresat locuitorilor din Taraclia de catre Presedintele Parlametului Republicii Moldova, Marian LUPU, cu prilejul celebrarii Zilelor scrisului si culturii slave, 24 mai 2005

Discursul scris al Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dlui Marian LUPU, difuzat la Aeroportul Chisinau (20 mai 2006)

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova privind Declaratia Dumei de Stat a Federatiei Ruse din 19 aprilie 2006, 21 aprilie 2006

Mesaj de salut adresat participantilor la seminarul "Realizarea functionala a relatiilor dintre Parlament si societatea civila din Moldova", 4 aprilie 2006

Discursul Presedintelui Republicii Lituania Valdas ADAMKUS adresat deputatilor in Parlamentul Republicii Moldova, Chisinau, 31 martie 2006, orele 10:00

Discursul Presedintelui Parlamentului dl Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei „Uniunea Europeana si noii ei vecini”, 28 martie 2006

Speaker Marian LUPU's address to the SEECP Conference (section III "The European perspective of the SEECP countries"), Athens, Hellenic Republic, March 17, 2006

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova despre escaladarea artificiala a tensiunii pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene

Mesajul Presedintelui Parlamentului Marian Lupu cu ocazia Telemaratonului pentru colectarea donatiilor destinate complexului monastic Curchi

Speaker Marian LUPU's Address: "The Republic of Moldova: its place in the European Union", London, Chatham House, February 2nd, 2006

Discursul domnului Marian LUPU cu ocazia incheierii sesiunii de toamna, 30 decembrie 2005

Alocutiunea Dlui Marian Lupu, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la deschiderea conferintei "Standardele Consiliului Europei in domeniul electoral si al finantarii partidelor politice", Chisinau, 29 noiembrie 2005

Mesaj de salut adresat de catre Presedintele Parlamentului, Marian LUPU, participantilor la seminarul "Principiile de cooperare intre societatea civila si autoritatile publice in Republica Moldova", 10 noiembrie 2005

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Sesiunea Plenara a APCE Strassbourg, 3 - 7 octombrie 2005

Приветственное слово Председателя Парламента Республики Молдова Мариана Лупу на VI -ой сессии Совета руководителей высших органов финансового контроля государств-участников СНГ

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la cea de-a doua Conferinta Mondiala a Presedintilor Parlamentelor, New York, Sediul ONU (Cartierul General)

Discursul domnului Marian Lupu, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova cu ocazia incheierii primei sesiuni a Parlamentului de legislatura XVI-a

APELUL
Parlamentului Republicii Moldova catre institutiile de stat, agentii economici si societatea civila din Republica Moldova privind acordarea de ajutor umanitar sinistratilor din Romania


Mesajul de felicitare
a Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova
cu ocazia sarbatorii profesionale
"Ziua lucratorului bancar"


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova,
Marian Lupu,
rostita la cea de-a doua reuniune
a tarilor participante la AP GUAM
(Ialta, 28 mai 2005)


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Molodva
Marian LUPU
in cadrul ceremoniei de inaugurare
a celei de-a 13-a editii a Expozitiei
Internationale Specializate
"Cominfo Moldova 2005"
(6 aprilie 2005)


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova,
dl Marian LUPU,
in cadrul primei sedinte plenare a
Parlamentului de legislatura a XVI-a,
24 martie 2005


The Declaration
on Political Partnership
to Achieve the Objectives of the European Integration



Alocutiunea, Dlui Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului RM, la Conferinta internationala "Dezmortirea unui conflict inghetat: aspecte juridice ale crizei separatiste din Moldova", 14 iulie 2006

Doamnelor si domnilor,

Excelente,

Onorata asistenta,

In contextul sustinerii de catre comunitatea internationala a eforturilor autoritatilor moldovene in solutionarea diferendului transnistrean, Baroul de Avocati din New York a elaborat Raportul "Dezmortirea unui conflict inghetat: aspecte juridice ale crizei separatiste din Moldova". Astazi avem o deosebita oportunitate de a fi partasi la lansarea si punerea in dezbatere a unui prim si nou document analitic ce ofera o noua dimensiune unor aspecte ale conflictului transnistrean vazute prin prisma dreptului international. Date fiind aceste caracteristici de pionierat, am considerat ca Raportul necesita, dar si merita a fi cunoscut de un auditoriu cat mai reprezentativ. Pe acest motiv, utilizand formatul si mecanismele Conceptiei de Cooperare cu Societatea Civila, Parlamentul a dat curs actualului eveniment. Acest cadru ne ofera posibilitatea antrenarii in discutii, de rand cu cele mai active organizatii neguvernamentale din Republica Moldova, si a reprezentantilor Presedintiei, Parlamentului, Guvernului. Cu placere tin sa mentionez si bunavointa intregului corp diplomatic din Republica Moldova, acest fapt venind sa denote interesul comunitatii internationale pentru evenimentul de astazi, dar si sa reconfirme deplina sustinere oferita Moldovei in eforturile sale de a deveni realmente o tara stabila si prospera.

Onorata asistenta,

Cu o deosebita placere va aduc la cunostinta ca astazi, in cadrul acestei conferinte, Raportul va fi prezentat in premiera chiar de autori, personalitati notorii in dreptul international - dl Mark A. MEYER, Presedintele Comitetului pentru Afaceri Europene in cadrul Baroului de Avocati al Statului New York, si dl Christopher J. BORGEN, profesor la Scoala Universitara de Drept "Sf. John".

Edificarea suveranitatii si independentei statale a Republicii Moldova nu ne-au ferit tara de nenorocirea unui conflict armat. Nu e nici o virtute in conflict, iar promovarea sistematica a unei politici de confruntare si violenta nu numai ca provoaca nenumarate tragedii, dar si inradacineaza cultura razboiului in mentalitatea umana, stimuland formarea unui cerc vicios de neincredere si intoleranta, care genereaza conflicte noi si le reaprinde pe cele vechi. Ajungand in aceasta stare de confruntare, tot mai dificila devine eliberarea de prejudecati si intoleranta. Insa numai prin depasirea acestor vicii putem regasi cultura pacii si speranta in stabilitatea durabila. Insistand asupra neacceptarii oricarei forme de actiuni de forta in solutionarea problemei transnistrene si, din contra, asupra necesitatii promovarii dialogului politic si civic drept unica modalitatea pentru identificarea respectivei solutii, trebuie sa constatam ca perpetuarea acestui conflict motiveaza nu numai divizarea tarii, dar si violarea unui sir de drepturi fundamentale, de care trebuie sa beneficieze locuitorii ambelor maluri ale Nistrului, precum ar fi: dreptul la libera circulatie, libera exprimare si accesul la informatie, dreptul la educatie, dreptul de a alege liber si a fi ales, etc. Desi de mai bine de 14 ani nu se mai varsa sange la Nistru, Republica Moldova pana in prezent din plin se confrunta cu diverse consecinte nefaste ale fazei latente a conflictului transnistrean.

Solutionarea acestui conflict, desi considerata ca una dintre premisele necesare ale integrarii europene, este, totusi, in primul rand o obligatie morala fata de propriii cetateni, aceasta solutionare urmand sa fie exemplul intelepciunii si verticalitatii in dorinta de a reintregi tara si a edifica o societate democratica. Tin sa atrag atentia asupra acestui context pentru a mentiona ca situatia Republicii Moldova este una speciala de vreme ce integrarea europeana trebuie realizata, mai intai de toate, pe calea reintegrarii tarii.

Conflictele locale incep tot mai accentuat sa capete rezonanta internationala, iata de ce diferendul transnistrean este o amenintare nu doar interna, pentru stabilitatea Republicii Moldova, ci, in aceeasi masura, este o amenintare pentru intreaga regiune, stimuland dimensiunea transfrontaliera a crimei organizate, contrabandei, traficului de fiinte umane, armament, droguri, etc. Am convingerea ca recentele evolutii, survenite pe plan intern - prin instaurarea parteneriatului politic directionat spre integrarea europeana si solutionarea conflictului transnistrean, dar si pe plan regional - prin apropierea Uniunii Europene de hotarele tarii, incep sa contribuie substantial la solutionarea reala a conflictului. Sugestive in aceasta ordine de idei sunt lansarea Planului ucrainean de reglementare a diferendului transnistrean, extinderea formatului de negocieri cu antrenarea Uniunii Europene si Statelor Unite ale Americii, precum si desfasurarea de Uniunea Europeana a misiunii de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene.

Solutionarea conflictului transnistrean este o prioritate vitala pentru politica interna si externa a Republicii Moldova, fiind materializata in eforturi sustinute, depuse de autoritatile statului in acest sens. Contributia Parlamentului a fost marcata de adoptarea, in vara anului 2005, a unui pachet de documente esentiale - ma refer la Declaratia de sustinere a initiativei ucrainene privind solutionarea conflictului si doua Apeluri cu privire la demilitarizarea si democratizarea regiunii transnistrene, precum si Legea cu privire la prevederile de baza ale statutului juridic special al localitatilor din stanga Nistrului, lege care pentru prima data formuleaza un set de norme juridice exprimand o pozitie clara si ferma asupra principiilor si mecanismului de reglementare a diferendului transnistrean.

Toate aceste documente evidentiaza o totalitate de actiuni necesare a fi intreprinse in vederea reintegrarii regiunii transnistrene in spatiul juridic, economic, social si politic al Republicii Moldova prin procese de democratizare si demilitarizare, actiuni fara de care este inimaginabila reglementarea reala si definitiva a conflictului. Este important sa constientizam ca derularea oricaror procese democratice veritabile in regiunea transnistreana este posibila numai dupa retragerea definitiva si deplina a trupelor militare straine in corespundere cu angajamentele asumate la summit-ul OSCE de la Istambul, demilitarizarea tuturor formatiunilor militarizate din regiune, precum si demontarea sistemului coercitiv de reprimare a valorilor democratice.

Desi multe lucruri au fost realizate de-a lungul timpului in acest sens, mai putin totusi s-a obtinut sub aspect practic, poate din nedorinta la o anumita etapa, poate din insuficienta cunoastere a cauzelor si esentei acestui conflict. Pe care motiv consider ca implicarea societatii civile prin analize, studii, propuneri si alt gen de contributii este de o importanta deosebita, avand necesitatea sporirii nivelului de constientizare si cunoastere a problemei nu numai de clasa politica, dar si de populatie.

Onorata asistenta,

Permiteti-mi, cu acest prilej, sa aduc sincere multumiri Asociatiei Baroului din New-York in persoana dlor Meyer si Berger pentru munca de cercetare si analitica extrem de valoroasa. Sunt sigur ca acest raport nu numai va intregi paleta viziunilor asupra conflictulul transnistrean, dar si va contribui practic in oferirea de noi dimensiuni eforturilor autoritatilor moldovene si mediatorilor in contextul solutionarii pasnice si definitive a conflictului transnistrean.

Multumesc pentru atentie!


Home page Mail us

Copyright © 2001-2009 The Parliament of Republic of Moldova