version francaise
Parlamentul Republicii Moldova
english version
русская версия



Initiative, propuneri
Ordinea de zi a sedintelor plenare
Stenogramele sedintelor plenare
Comunicate de presa
Control parlamentar
Cooperarea cu societatea civila
Buletin Parlamentar











Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la şedinţa festivă a Parlamentului, consacrată aniversării a 20-a de la adoptarea Declaraţiei Suveranităţii

Discursul Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Mihai GHIMPU, Preşedinte interimar, la Conferinţa Europeană a Preşedinţilor de Parlament, în Cipru, privind rolul Legislativului Republicii Moldova în promovarea principiului nediscriminării

DISCURSUL Domnului Mihai GHIMPU, Preşedintele Parlamentului, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, în cadrul şedinţei Parlamentului, consacrată Zilei Europei

Discursul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentul României (Bucureşti, 27 aprilie 2010)

DECLARAŢIA comună a deputaţilor în primul Parlament şi în Parlamentul actual al Republicii Moldova şedinţei solemne a Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2010 consacrată celei de-a 20-a aniversări a constituirii primului Parlament ales democratic, adoptării Tricolorului ca Drapel de Stat al Republicii Moldova şi desfăşurării procedurii de restabilire a actului "Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova", aprobat la 27 august 1991 şi distrus prin ardere în timpul evenimentelor din 7-8 aprilie 2009

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, deputat în primul Parlament, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2010

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la deschiderea Conferinţei ştiinţifice "Parlamentul Independenţei şi al transformărilor democratice (1990-1994), douăzeci de ani de la constituire", 16 aprilie 2010

Apelul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, privind reconstituirea Declaraţiei de Independenţă

Mesajul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti

Mesajul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova adresat foştilor membri ai Seimas-ului Lituaniei, care au semnat Actul de Restaurare a Independenţei (Vilnius, 11 martie 2010)

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la Reuniunea de Convocare a Forului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor (Vilnius, 12 martie 2010)

Declaraţia Fracţiunii Parlamentare a Partidului Liberal

Declaraţia Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-RM

In memoriam Grigore Vieru

Alocuţiunea Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova la festivitatea de comemorare a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 2010, Aleea Clasicilor)

Alocuţiunea Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Mihai Ghimpu la încheierea sesiunii de toamnă-iarnă 2009

Discurs al deputatului Mihai Godea, preşedintele Fractiunii PLDM, cu prilejul încheierii sesiunii de toamnă a Parlamentului Republicii Moldova

DECLARAŢIA Fracţiunii AMN cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului R.Moldova

DECLARAŢIA Fracţiunii Partidului Liberal la încheierea sesiunii de toamnă-iarnă 2009

DISCURS din partea Fracţiunii PDM cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă 2009

Interviu cu Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al Republicii Moldova, Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi deputatul Marian Lupu despre realizările din 2009 şi speranţele anului 2010. Interviu acordat postului de radio "Europa Liberă" la 26 decembrie 2009

Declaraţia Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu cu referire la incidentul produs la Chişinău, la 13 decembrie 2009

Adresarea deputatului Corina Fusu, preşedinta Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, către Asociaţia Naţională a Uniunilor de Creaţie din Republica Moldova

In memoriam Dumitru PUNTEA (Vicepreşedinte al primului Parlament)

Discursul de prezentare a candidatului la postul de Preşedinte al Republicii Moldova, Marian LUPU

Declaraţia deputatului Liliana Palihovici, preşedintă a Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, în şedinţa Parlamentului din 3 decembrie 2009

Interviu cu Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, oferit revistei Grupului de iniţiativă al românilor din Basarabia la 28 noiembrie 2009

Discursul Comisarului European pentru Relaţii Externe şi Politica de Vecinătate, Benita Ferrero-Waldner în plenul Parlamentului (27 noiembrie 2009)

Declaraţia Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu făcută în şedinţa plenară din 26 noiembrie 2009

DECLARAŢIA Parlamentului cu privire la starea justiţiei în Republica Moldova

Discursul deputatului Marian Lupu, candidat la preşedinţia Republicii Moldova

Discursul Presedintelui Parlamentului, Marian LUPU, cu ocazia incheierii sesiunii de toamna-iarna 2008 (inchierea Legislaturii a XVI-a)

Eugenia Ostapciuc: Cuvint la inchiderea sesiunii de toamna-iarna 2008 a Parlamentului Republicii Moldova (26 decembrie 2008)

Incheierea sesiunii de toamna-iarna 26 decembrie 2008 Discurul domnului Iurie Rosca

Conferinta „Responsabilitatea democratica a mass-media in campaniile electorale”

Adunarea Parlamentara a Dimensiunii Parlamentare a ICE Chisinau, 18 noiembrie 2008

A 32-A SESIUNE PLENARA A ADUNARII PARLAMENTARE A COOPERARII ECONOMICE A MARII NEGRE Chisinau, 3-5 noiembrie 2008

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, cu ocazia deschiderii sesiunii de toamna-iarna 2008

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu prilejul incheierii sesiunii parlamentare de primavara-vara 2008

Alocutiunea domnului Lluis Maria de PUIG, Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

Alocutiunea doamnei Eugenia Ostapciuc, Presedintele Fractiunii Parlamentare a Partidului Comunistilor din Republica Moldova

Alocutiunea domnului Vlad Cubreacov, presedintele Fractiunii parlamentare a Partidului Popular Crestin Democrat

A L O C O T I U N E a Presedintelui Fractiunii AMN, Serafim URECHEAN, la incheierea sesiunii de primavara-vara 2008 a Parlamentului RM

Se anunta concurs pentru postul de asistent al rezidentului permanent in proiectul TWINNING

A SPRIJINI INTEGRAREA EUROPEANA A REPUBLICII MOLDOVA

Mesaj de felicitare al Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova cu ocazia sarbatorii profesionale "Ziua lucratorului bancar"

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la deschiderea lucrarilor Conferintei internationale "Drepturile omului si drepturile minoritatilor nationale in Republica Moldova", organizata de Universitatea Slavona

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la proclamarea unilaterala a independentei Kosovului

Cuvint de salut, catre organizatorii si participantii Conferintei Internationale "Rolul tinerilor in Promovarea Spiritului Forumului Alpbach, ca Mijloc spre Viitorul European al Moldovei" din partea E.S. Dl Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova (20 februarie 2008, Chisinau)

Discurs al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, cu ocazia inceputului sesiunii de primavara-vara 2008, 7 februarie 2008

Cuvant de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", Chisinau, 4 februarie 2008

Discurs, al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia incheierii sesiunii te toamna-iarna 2007, 28 decembrie 2007

Cuvint de salut, Dl Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, Masa rotunda "Mediul de activitate al organizatiilor neguvernamentale din Republica Moldova si masuri legislative necesare pentru perfectionarea lui", Chisinau, 12 noiembrie 2007

Draft speech in summary to the Moldovan Parliament by Lord Dubs, Friday, 5 October 2007, 10.00, Plenary Session of the Parliament of the Republic of Moldova

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova Marian LUPU, cu prilejul deschiderii sesiunii plenare de toamna - iarna 2007, 4 octombrie 2007

Adresarea Presedintelui Parlamentului Marian LUPU cu ocazia Zilei cunostintelor, 3 septembrie 2007

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Marian LUPU, cu ocazia incheierii sesiunii de vara, 27 iulie 2007

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Marian LUPU, in Cadrul Primei Conferinte Internationale "Forul European Alpbach - Calea Democratica spre Integrarea Europeana" 9 iulie 2007, Chisinau, Moldova

Cuvint de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la Forumul Franta - Moldova "Francofonia o cale europeana pentru Republica Moldova", Chisinau, 6-7 Iulie 2007

Alocutiunea dlui Viktoras Muntianas, Presedintele Parlamentului Republicii Lituania, Chisinau, 22 iunie 2007

ALOCUTIUNEA Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta "Promovarea transparentei si responsabilitatii partidelor politice in Moldova", Chisinau, 22-23 mai 2007

Alocutiunea rostita de catre Dl Christian PONCELET, Presedintele Senatului Republicii Franceze in Parlamentul Republicii Moldova, Chisinau, 25 aprilie 2007

Alocutiunea Domnului Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la Forumul de Afaceri Moldo-Italian (Chisinau, 18 aprilie 2007)

Speaker Marian LUPU's address to the SEECP Conference ("New South - East Europe: Role of the Parliaments"), Zagreb, Croatia, April 15 - 17, 2007

Mesaj de salut al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, rostit la sedinta Consiliului de coordonare al Asociatiei Internationale Business si Parlament in Moldova, 27 martie 2007

Вступительное слово г-на Мариана ЛУПУ, Председателя Парламента Республики Молдова на открытии совместного заседания Межпарламентской комиссии по сотрудничеству Федерального Собрания Российской Федерации и Парламента Республики Молдова

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la ceremonia de deschidere a festivitatii dedicate Zilei Internationale a Francofoniei (Chisinau, 20 Martie 2007)

Mesajul de salut al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la seminarul Controlul democratic asupra sectorului de securitate: revizuirea documentelor ce tin de aparare si securitate, 21 februarie 2006

Discurs, al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia inceputului sesiunii de primavara - vara a anului 2007, 8 februarie 2007

DISCURSUL Dlui Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia incheierii sesiunii de toamna-iarna 2006, 29 decembrie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", 19 decembrie 2006

Cuvint de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", 19 decembrie 2006

Cuvint de salut, al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la seminarul "Reglementari si autoreglementari in domeniul audiovizualului", 12 decembrie 2006

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova

Remarcile de salut ale E.S. Dl Marian Lupu, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la cel de-al 64-a seminar Rose-Roth "Moldova si institutiile euro-atlantice - conjugarea eforturilor", Chisinau, 19-21 octombrie 2006

Выступление г-на Мариана ЛУПУ на открытии Саммита Парламентской Ассамблеи ГУАМ Кишинев, 15 октября 2006 г.

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova, 12 octombrie 2006

Cuvint de salut al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la deschiderea sedintei de lucru al celui de-al 7lea Parlament European al Tinerilor pentru Apa. Tema sedintei: Accesul la apa potabila si sanitatie in localitatile rurale

Discurs cu ocazia deschiderii sesiunii plenare de toamna 2006, 5 octombrie 2006

Alocutiunea E.S. domnului Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la cea de-a XI-a Reuniune a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Organizatiei Internationale a Francofoniei (Bucuresti 28-29 septembrie 2006)

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta internationala "Roads towards Democratization of the Transnistrian Region of the Republic of Moldova - II", 26 septembrie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la conferinta Liberul acces la informatie: legislatie, practica, perspective, 26 septembrie 2006 Biblioteca "B. P. Hasdeu"

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la intentiile administratiei de la Tiraspol de a desfasura un referendum ilegal de separare de teritoriul tarii

Discurs al Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, cu prilejul incheierii sesiunii plenare de primavara-vara 2006, 29 iulie 2006

Discurs in Parlamentul Republicii Moldova al dlui Rene van der Linden, Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Chisinau, 27 iulie 2006, 09.45

Alocutiunea, Dlui Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului RM, la Conferinta internationala "Dezmortirea unui conflict inghetat: aspecte juridice ale crizei separatiste din Moldova", 14 iulie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la lansarea Proiectului "Diminuarea nivelului coruptiei prin implicarea societatii civile in procesul de creatie legislativa", 7 iulie 2006

Discurs al Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei „Transparenta in procesul decizional: practici si perspective”, 27 iunie 2006

Discursul Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei "Asigurarile in RM: alternative si oportunitati", 12 iunie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la European Conference of Presidents of Parliaments, Talin, Estonia, 30 mai 2006

Mesajul adresat locuitorilor din Taraclia de catre Presedintele Parlametului Republicii Moldova, Marian LUPU, cu prilejul celebrarii Zilelor scrisului si culturii slave, 24 mai 2005

Discursul scris al Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dlui Marian LUPU, difuzat la Aeroportul Chisinau (20 mai 2006)

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova privind Declaratia Dumei de Stat a Federatiei Ruse din 19 aprilie 2006, 21 aprilie 2006

Mesaj de salut adresat participantilor la seminarul "Realizarea functionala a relatiilor dintre Parlament si societatea civila din Moldova", 4 aprilie 2006

Discursul Presedintelui Republicii Lituania Valdas ADAMKUS adresat deputatilor in Parlamentul Republicii Moldova, Chisinau, 31 martie 2006, orele 10:00

Discursul Presedintelui Parlamentului dl Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei „Uniunea Europeana si noii ei vecini”, 28 martie 2006

Discursul Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului, la Conferinta PCESE (sectiunea III "Perspectiva europeana a tarilor PCESE"), Atena, Parlamentul Republicii Elene, 17 martie 2006

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova despre escaladarea artificiala a tensiunii pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene

Mesajul Presedintelui Parlamentului Marian Lupu cu ocazia Telemaratonului pentru colectarea donatiilor destinate complexului monastic Curchi

Discursul domnului Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, "Republica Moldova: cum se vede in Uniunea Europeana", Londra, Chatham House, 2 februarie 2006

Discursul domnului Marian LUPU cu ocazia incheierii sesiunii de toamna, 30 decembrie 2005

Alocutiunea Dlui Marian Lupu, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la deschiderea conferintei "Standardele Consiliului Europei in domeniul electoral si al finantarii partidelor politice", Chisinau, 29 noiembrie 2005

Mesaj de salut adresat de catre Presedintele Parlamentului, Marian LUPU, participantilor la seminarul "Principiile de cooperare intre societatea civila si autoritatile publice in Republica Moldova", 10 noiembrie 2005

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Sesiunea Plenara a APCE Strassbourg, 3 - 7 octombrie 2005

Приветственное слово Председателя Парламента Республики Молдова Мариана Лупу на VI -ой сессии Совета руководителей высших органов финансового контроля государств-участников СНГ

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la cea de-a doua Conferinta Mondiala a Presedintilor Parlamentelor, New York, Sediul ONU (Cartierul General)

Discursul domnului Marian Lupu, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova cu ocazia incheierii primei sesiuni a Parlamentului de legislatura XVI-a

APELUL
Parlamentului Republicii Moldova catre institutiile de stat, agentii economici si societatea civila din Republica Moldova privind acordarea de ajutor umanitar sinistratilor din Romania


Mesajul de felicitare
a Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova
cu ocazia sarbatorii profesionale
"Ziua lucratorului bancar"


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova,
Marian Lupu,
rostita la cea de-a doua reuniune
a tarilor participante la AP GUAM
(Ialta, 28 mai 2005)


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Molodva
Marian LUPU
in cadrul ceremoniei de inaugurare
a celei de-a 13-a editii a Expozitiei
Internationale Specializate
"Cominfo Moldova 2005"
(6 aprilie 2005)


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova,
dl Marian LUPU,
in cadrul primei sedinte plenare a
Parlamentului de legislatura a XVI-a,
24 martie 2005


DECLARATIA
Parlamentului
Republicii Moldova
cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene



Cuvint de salut, catre organizatorii si participantii Conferintei Internationale "Rolul tinerilor in Promovarea Spiritului Forumului Alpbach, ca Mijloc spre Viitorul European al Moldovei" din partea E.S. Dl Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova (20 februarie 2008, Chisinau)

Doamnelor si Domnilor,
Onorata asistenta,

Ma bucur sa Va salut pe toti dumneavoastra, precum si pe Dr. Erhard Busek, Presedintele Forului European Alpbach si sa-i aduc sincere multumiri pentru activitatea sa prodigioasa in calitate de conducator al acestui valoros For european, fiind un fidel promotor al ideilor acestuia.

Pe parcursul existentei sale Forul European Alpbach a devenit un adevarat izvor spiritual si intelectual al intregii Europe, reprezentind o arena a dezbaterilor de anvergura pe marginea unor valori si idei comune, ceea ce reprezinta un angajament important pentru o Europa puternica a pacii si stabilitatii fara linii de delimitare. Eu, personal am avut ocazia sa prezint pozitia Republicii Moldova pe marginea mai multor aspecte ale politicii externe a statului nostru, participind in august 2007 la lucrarile reuniunii anuale a Simposionului Politic Alpbach in Austria.

Cu aceasta ocazie, de asemenea, doresc sa mentionez activitatea fructuoasa a Grupului de Initiativa Alpbach - Chisinau care a fost lansat in 2005. Noi apreciem si sustinem la cel mai inalt nivel obiectivele ambitioase ale GI Alpbach - Chisinau, care tinde sa stimuleze integrarea tineretului Republicii Moldova in societatea europeana. Evenimentul de astazi reprezinta deja a doua Conferinta organizata de GI Alpbach - Chisinau in cooperare cu Parlamentul Republicii Moldova - Conferinta ce are ca scop constientizarea de catre publicul larg a diverselor aspecte ale procesului de integrare europeana si Europenizare a tarii noastre.

Acest sir de evenimente i-a permis Grupului de Initiativa Alpbach - Chisinau sa obtina in activitatea sa multe succese si sa devina partener recunoscut al Organului Legislativ Suprem al Republicii Moldova.

'Rolul tinerilor in Promovarea Spiritului Forumului Alpbach, ca Mijloc spre Viitorul European al Moldovei ' - este denumirea - cheie a Conferintei de astazi. In opinia mea, generatia tinara, inclusiv cea din Moldova, contribuie activ la edificarea unei Europe unite si puternice, iar vocea tineretului trebuie sa rasune puternic in cadrul Europei de astazi. In pofida unor particularitati istorice si culturale, tineretul din toate tarile europene este ghidat de aceleasi principii si valori, pe care se bazeaza si conceptul integrarii europene. Sunt ferm convins ca viitorul european depinde in mare masura de scara implicarii tineretului in activitatile cotidiene la nivel local, regional si european. Schimbarile economice si sociale, globalizarea, identificarea valorilor comune pentru o Europa unita reprezinta doar citeva momente dintr-un sir de provocari, cu care se confrunta tineretul de astazi. Astfel de provocari deschid oportunitati noi pentru stabilirea parteneriatului intre organizatiile de tineret, partenerii sociali, administratia publica centrala si locala, si, nu in ultimul rind, clasa politica din tara noastra. Odata cu cresterea diversitatii culturale si sociale apar posibilitati noi ca tineretul moldovean sa devina un partener important in procesul de integrare europeana a Republicii Moldova. Pentru noi, exponentii clasei politice, devine imperativ, ca unul din scopurile politicii de tineret in domeniul integrarii europene sa se axeze pe stimularea responsabilitatii si contributiei civice, oferind generatiei tinere suportul necesar in acest proces.

Parlamentul Republicii Moldova atribuie o atentie deosebita acestei directii, lansind diferite modele si concepte de parteneriat. Aici, as vrea sa aduc ca exemplu recenta initiativa a Parlamentului Republicii Moldova de a crea Parlamentului Tinerilor, care va fi lansat saptamina viitoare si va reprezenta o incercare de simulare a procesului de luare a deciziilor din cadrul Parlamentului RM si care are drept scop acumularea de cunostinte si practici privind activitatea parlamentara in Republica Moldova de catre tinara generatie.

Sunt convins, ca aceasta initiativa va contribui la promovarea spiritului participativ si stimularea initiativelor tinerilor in viata publica a tarii, precum si la sporirea nivelului de cultura civica si politica in rindurile tineretului studios. Asadar, cooperarea intre Parlamentul Republicii Moldova si tineretul nostru va permite asigurarea eficienta a respectarii drepturilor omului, dezvoltarea activismului civic si a voluntariatului oamenilor tineri, va garanta oportunitati egale pentru tineri, precum si va focusa atentia institutiilor publice asupra preocuparilor tinerilor in procesul integrarii europene.

Stimati participanti si oaspeti ai Conferintei,

In concluzie tin sa Va adresez cele mai alese urari de succes, noi realizari si forta creativa in activitatea Dumneavoastra.

Va multumesc pentru atentie!


Pagina de Titlu Scrieti-ne

Copyright © 2001-2009 Parlamentul Republicii Moldova