version francaise
Parlamentul Republicii Moldova
english version
русская версия



Initiative, propuneri
Ordinea de zi a sedintelor plenare
Stenogramele sedintelor plenare
Comunicate de presa
Control parlamentar
Cooperarea cu societatea civila
Buletin Parlamentar











Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la şedinţa festivă a Parlamentului, consacrată aniversării a 20-a de la adoptarea Declaraţiei Suveranităţii

Discursul Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Mihai GHIMPU, Preşedinte interimar, la Conferinţa Europeană a Preşedinţilor de Parlament, în Cipru, privind rolul Legislativului Republicii Moldova în promovarea principiului nediscriminării

DISCURSUL Domnului Mihai GHIMPU, Preşedintele Parlamentului, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, în cadrul şedinţei Parlamentului, consacrată Zilei Europei

Discursul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentul României (Bucureşti, 27 aprilie 2010)

DECLARAŢIA comună a deputaţilor în primul Parlament şi în Parlamentul actual al Republicii Moldova şedinţei solemne a Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2010 consacrată celei de-a 20-a aniversări a constituirii primului Parlament ales democratic, adoptării Tricolorului ca Drapel de Stat al Republicii Moldova şi desfăşurării procedurii de restabilire a actului "Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova", aprobat la 27 august 1991 şi distrus prin ardere în timpul evenimentelor din 7-8 aprilie 2009

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, deputat în primul Parlament, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2010

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la deschiderea Conferinţei ştiinţifice "Parlamentul Independenţei şi al transformărilor democratice (1990-1994), douăzeci de ani de la constituire", 16 aprilie 2010

Apelul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, privind reconstituirea Declaraţiei de Independenţă

Mesajul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti

Mesajul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova adresat foştilor membri ai Seimas-ului Lituaniei, care au semnat Actul de Restaurare a Independenţei (Vilnius, 11 martie 2010)

Discursul Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, la Reuniunea de Convocare a Forului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor (Vilnius, 12 martie 2010)

Declaraţia Fracţiunii Parlamentare a Partidului Liberal

Declaraţia Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-RM

In memoriam Grigore Vieru

Alocuţiunea Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova la festivitatea de comemorare a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 2010, Aleea Clasicilor)

Alocuţiunea Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Mihai Ghimpu la încheierea sesiunii de toamnă-iarnă 2009

Discurs al deputatului Mihai Godea, preşedintele Fractiunii PLDM, cu prilejul încheierii sesiunii de toamnă a Parlamentului Republicii Moldova

DECLARAŢIA Fracţiunii AMN cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului R.Moldova

DECLARAŢIA Fracţiunii Partidului Liberal la încheierea sesiunii de toamnă-iarnă 2009

DISCURS din partea Fracţiunii PDM cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă 2009

Interviu cu Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al Republicii Moldova, Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi deputatul Marian Lupu despre realizările din 2009 şi speranţele anului 2010. Interviu acordat postului de radio "Europa Liberă" la 26 decembrie 2009

Declaraţia Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu cu referire la incidentul produs la Chişinău, la 13 decembrie 2009

Adresarea deputatului Corina Fusu, preşedinta Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, către Asociaţia Naţională a Uniunilor de Creaţie din Republica Moldova

In memoriam Dumitru PUNTEA (Vicepreşedinte al primului Parlament)

Discursul de prezentare a candidatului la postul de Preşedinte al Republicii Moldova, Marian LUPU

Declaraţia deputatului Liliana Palihovici, preşedintă a Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, în şedinţa Parlamentului din 3 decembrie 2009

Interviu cu Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, oferit revistei Grupului de iniţiativă al românilor din Basarabia la 28 noiembrie 2009

Discursul Comisarului European pentru Relaţii Externe şi Politica de Vecinătate, Benita Ferrero-Waldner în plenul Parlamentului (27 noiembrie 2009)

Declaraţia Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu făcută în şedinţa plenară din 26 noiembrie 2009

DECLARAŢIA Parlamentului cu privire la starea justiţiei în Republica Moldova

Discursul deputatului Marian Lupu, candidat la preşedinţia Republicii Moldova

Discursul Presedintelui Parlamentului, Marian LUPU, cu ocazia incheierii sesiunii de toamna-iarna 2008 (inchierea Legislaturii a XVI-a)

Eugenia Ostapciuc: Cuvint la inchiderea sesiunii de toamna-iarna 2008 a Parlamentului Republicii Moldova (26 decembrie 2008)

Incheierea sesiunii de toamna-iarna 26 decembrie 2008 Discurul domnului Iurie Rosca

Conferinta „Responsabilitatea democratica a mass-media in campaniile electorale”

Adunarea Parlamentara a Dimensiunii Parlamentare a ICE Chisinau, 18 noiembrie 2008

A 32-A SESIUNE PLENARA A ADUNARII PARLAMENTARE A COOPERARII ECONOMICE A MARII NEGRE Chisinau, 3-5 noiembrie 2008

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, cu ocazia deschiderii sesiunii de toamna-iarna 2008

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu prilejul incheierii sesiunii parlamentare de primavara-vara 2008

Alocutiunea domnului Lluis Maria de PUIG, Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

Alocutiunea doamnei Eugenia Ostapciuc, Presedintele Fractiunii Parlamentare a Partidului Comunistilor din Republica Moldova

Alocutiunea domnului Vlad Cubreacov, presedintele Fractiunii parlamentare a Partidului Popular Crestin Democrat

A L O C O T I U N E a Presedintelui Fractiunii AMN, Serafim URECHEAN, la incheierea sesiunii de primavara-vara 2008 a Parlamentului RM

Se anunta concurs pentru postul de asistent al rezidentului permanent in proiectul TWINNING

A SPRIJINI INTEGRAREA EUROPEANA A REPUBLICII MOLDOVA

Mesaj de felicitare al Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova cu ocazia sarbatorii profesionale "Ziua lucratorului bancar"

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la deschiderea lucrarilor Conferintei internationale "Drepturile omului si drepturile minoritatilor nationale in Republica Moldova", organizata de Universitatea Slavona

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la proclamarea unilaterala a independentei Kosovului

Cuvint de salut, catre organizatorii si participantii Conferintei Internationale "Rolul tinerilor in Promovarea Spiritului Forumului Alpbach, ca Mijloc spre Viitorul European al Moldovei" din partea E.S. Dl Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova (20 februarie 2008, Chisinau)

Discurs al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, cu ocazia inceputului sesiunii de primavara-vara 2008, 7 februarie 2008

Cuvant de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", Chisinau, 4 februarie 2008

Discurs, al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia incheierii sesiunii te toamna-iarna 2007, 28 decembrie 2007

Cuvint de salut, Dl Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, Masa rotunda "Mediul de activitate al organizatiilor neguvernamentale din Republica Moldova si masuri legislative necesare pentru perfectionarea lui", Chisinau, 12 noiembrie 2007

Draft speech in summary to the Moldovan Parliament by Lord Dubs, Friday, 5 October 2007, 10.00, Plenary Session of the Parliament of the Republic of Moldova

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova Marian LUPU, cu prilejul deschiderii sesiunii plenare de toamna - iarna 2007, 4 octombrie 2007

Adresarea Presedintelui Parlamentului Marian LUPU cu ocazia Zilei cunostintelor, 3 septembrie 2007

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Marian LUPU, cu ocazia incheierii sesiunii de vara, 27 iulie 2007

Discursul Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Marian LUPU, in Cadrul Primei Conferinte Internationale "Forul European Alpbach - Calea Democratica spre Integrarea Europeana" 9 iulie 2007, Chisinau, Moldova

Cuvint de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la Forumul Franta - Moldova "Francofonia o cale europeana pentru Republica Moldova", Chisinau, 6-7 Iulie 2007

Alocutiunea dlui Viktoras Muntianas, Presedintele Parlamentului Republicii Lituania, Chisinau, 22 iunie 2007

ALOCUTIUNEA Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta "Promovarea transparentei si responsabilitatii partidelor politice in Moldova", Chisinau, 22-23 mai 2007

Alocutiunea rostita de catre Dl Christian PONCELET, Presedintele Senatului Republicii Franceze in Parlamentul Republicii Moldova, Chisinau, 25 aprilie 2007

Alocutiunea Domnului Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la Forumul de Afaceri Moldo-Italian (Chisinau, 18 aprilie 2007)

Speaker Marian LUPU's address to the SEECP Conference ("New South - East Europe: Role of the Parliaments"), Zagreb, Croatia, April 15 - 17, 2007

Mesaj de salut al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, rostit la sedinta Consiliului de coordonare al Asociatiei Internationale Business si Parlament in Moldova, 27 martie 2007

Вступительное слово г-на Мариана ЛУПУ, Председателя Парламента Республики Молдова на открытии совместного заседания Межпарламентской комиссии по сотрудничеству Федерального Собрания Российской Федерации и Парламента Республики Молдова

Discursul dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la ceremonia de deschidere a festivitatii dedicate Zilei Internationale a Francofoniei (Chisinau, 20 Martie 2007)

Mesajul de salut al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la seminarul Controlul democratic asupra sectorului de securitate: revizuirea documentelor ce tin de aparare si securitate, 21 februarie 2006

Discurs, al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia inceputului sesiunii de primavara - vara a anului 2007, 8 februarie 2007

DISCURSUL Dlui Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia incheierii sesiunii de toamna-iarna 2006, 29 decembrie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", 19 decembrie 2006

Cuvint de salut al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta Anuala "Cooperarea dintre Parlament si societatea civila", 19 decembrie 2006

Cuvint de salut, al Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la seminarul "Reglementari si autoreglementari in domeniul audiovizualului", 12 decembrie 2006

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova

Remarcile de salut ale E.S. Dl Marian Lupu, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la cel de-al 64-a seminar Rose-Roth "Moldova si institutiile euro-atlantice - conjugarea eforturilor", Chisinau, 19-21 octombrie 2006

Выступление г-на Мариана ЛУПУ на открытии Саммита Парламентской Ассамблеи ГУАМ Кишинев, 15 октября 2006 г.

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova, 12 octombrie 2006

Cuvint de salut al dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la deschiderea sedintei de lucru al celui de-al 7lea Parlament European al Tinerilor pentru Apa. Tema sedintei: Accesul la apa potabila si sanitatie in localitatile rurale

Discurs cu ocazia deschiderii sesiunii plenare de toamna 2006, 5 octombrie 2006

Alocutiunea E.S. domnului Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, la cea de-a XI-a Reuniune a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Organizatiei Internationale a Francofoniei (Bucuresti 28-29 septembrie 2006)

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Conferinta internationala "Roads towards Democratization of the Transnistrian Region of the Republic of Moldova - II", 26 septembrie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM, la conferinta Liberul acces la informatie: legislatie, practica, perspective, 26 septembrie 2006 Biblioteca "B. P. Hasdeu"

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la intentiile administratiei de la Tiraspol de a desfasura un referendum ilegal de separare de teritoriul tarii

Discurs al Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, cu prilejul incheierii sesiunii plenare de primavara-vara 2006, 29 iulie 2006

Discurs in Parlamentul Republicii Moldova al dlui Rene van der Linden, Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Chisinau, 27 iulie 2006, 09.45

Alocutiunea, Dlui Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului RM, la Conferinta internationala "Dezmortirea unui conflict inghetat: aspecte juridice ale crizei separatiste din Moldova", 14 iulie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la lansarea Proiectului "Diminuarea nivelului coruptiei prin implicarea societatii civile in procesul de creatie legislativa", 7 iulie 2006

Discurs al Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei „Transparenta in procesul decizional: practici si perspective”, 27 iunie 2006

Discursul Presedintelui Parlamentului Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei "Asigurarile in RM: alternative si oportunitati", 12 iunie 2006

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la European Conference of Presidents of Parliaments, Talin, Estonia, 30 mai 2006

Mesajul adresat locuitorilor din Taraclia de catre Presedintele Parlametului Republicii Moldova, Marian LUPU, cu prilejul celebrarii Zilelor scrisului si culturii slave, 24 mai 2005

Discursul scris al Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, dlui Marian LUPU, difuzat la Aeroportul Chisinau (20 mai 2006)

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova privind Declaratia Dumei de Stat a Federatiei Ruse din 19 aprilie 2006, 21 aprilie 2006

Mesaj de salut adresat participantilor la seminarul "Realizarea functionala a relatiilor dintre Parlament si societatea civila din Moldova", 4 aprilie 2006

Discursul Presedintelui Republicii Lituania Valdas ADAMKUS adresat deputatilor in Parlamentul Republicii Moldova, Chisinau, 31 martie 2006, orele 10:00

Discursul Presedintelui Parlamentului dl Marian Lupu, rostit in cadrul conferintei „Uniunea Europeana si noii ei vecini”, 28 martie 2006

Discursul Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului, la Conferinta PCESE (sectiunea III "Perspectiva europeana a tarilor PCESE"), Atena, Parlamentul Republicii Elene, 17 martie 2006

Declaratia Parlamentului Republicii Moldova despre escaladarea artificiala a tensiunii pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene

Mesajul Presedintelui Parlamentului Marian Lupu cu ocazia Telemaratonului pentru colectarea donatiilor destinate complexului monastic Curchi

Discursul domnului Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, "Republica Moldova: cum se vede in Uniunea Europeana", Londra, Chatham House, 2 februarie 2006

Discursul domnului Marian LUPU cu ocazia incheierii sesiunii de toamna, 30 decembrie 2005

Alocutiunea Dlui Marian Lupu, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la deschiderea conferintei "Standardele Consiliului Europei in domeniul electoral si al finantarii partidelor politice", Chisinau, 29 noiembrie 2005

Mesaj de salut adresat de catre Presedintele Parlamentului, Marian LUPU, participantilor la seminarul "Principiile de cooperare intre societatea civila si autoritatile publice in Republica Moldova", 10 noiembrie 2005

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului RM la Sesiunea Plenara a APCE Strassbourg, 3 - 7 octombrie 2005

Приветственное слово Председателя Парламента Республики Молдова Мариана Лупу на VI -ой сессии Совета руководителей высших органов финансового контроля государств-участников СНГ

Alocutiunea Dlui Marian LUPU, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova la cea de-a doua Conferinta Mondiala a Presedintilor Parlamentelor, New York, Sediul ONU (Cartierul General)

Discursul domnului Marian Lupu, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova cu ocazia incheierii primei sesiuni a Parlamentului de legislatura XVI-a

APELUL
Parlamentului Republicii Moldova catre institutiile de stat, agentii economici si societatea civila din Republica Moldova privind acordarea de ajutor umanitar sinistratilor din Romania


Mesajul de felicitare
a Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova
cu ocazia sarbatorii profesionale
"Ziua lucratorului bancar"


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova,
Marian Lupu,
rostita la cea de-a doua reuniune
a tarilor participante la AP GUAM
(Ialta, 28 mai 2005)


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Molodva
Marian LUPU
in cadrul ceremoniei de inaugurare
a celei de-a 13-a editii a Expozitiei
Internationale Specializate
"Cominfo Moldova 2005"
(6 aprilie 2005)


Alocutiunea
Presedintelui Parlamentului
Republicii Moldova,
dl Marian LUPU,
in cadrul primei sedinte plenare a
Parlamentului de legislatura a XVI-a,
24 martie 2005


DECLARATIA
Parlamentului
Republicii Moldova
cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene



Alocutiunea rostita de catre Dl Christian PONCELET, Presedintele Senatului Republicii Franceze in Parlamentul Republicii Moldova, Chisinau, 25 aprilie 2007

Stimate domnule Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova,
Doamnelor si Domnilor parlamentari,
Doamnelor si Domnilor ambasadori,
Doamnelor si domnilor,
Dragi prieteni,

As vrea mai intii, domnule Presedinte, stimate Marian LUPU, sa va multumesc pentru invitatia de a efectua o vizita in Republica Moldova in care m-am deplasat pentru prima oara si pe care am fericirea sa o descopar.

As vrea, de asemenea, sa va spun cit de onorat sint de posibilitatea de a lua cuvintul in fata dumneavoastra, in acest hemiciclu, in cadrul unei sedinte plenare neordinare, organizate intr-o zi de miercuri, cu ocazia acestei vizite oficiale. Eu stiu ca Presedintele Grupului de prietenie Franta-Moldova din Senat, colega mea, Josette DURRIEU, care ma insoteste astazi, impartaseste acest sentiment.

As vrea, deci, sa incep prin a va multumi dumneavoastra, precum si colegilor dumneavoastra prezenti astazi, pentru aceasta onoare. Sint profund miscat si va exprim toata gratitudinea mea pentru aceasta.

Sa vin in Moldova este o deosebita placere.

Simpatia reciproca care caracterizeaza relatiile dintre tarile noastre isi au radacinile in trecut. In pofida anilor sumbri de dupa razboi, in pofida acestei cortine de fier care a separat pe nedrept continentul nostru, acoperindu-l in parte cu o penumbra asupritoare, o legatura puternica a prezervat proximitatea noastra.

Eu cred, bineinteles, in aceasta legatura atit de puternica a francofonei, patria noastra comuna al carei, permiteti-mi sa spun acest lucru, cetatean remarcabil sunteti dumneavoastra, stimate domnule Presedinte al Parlamentului.

Moldova este membru cu drepturi depline al Francofoniei doar de la Summit-ul de la Hanoi din noiembrie 1997, dar cine ar contesta vechimea acestei traditii in tara dumneavoastra ?

Aceasta mostenire, dumneavoastra ati dorit sa o pastrati si chiar sa o intretineti. Permiteti-mi sa ma bucur de acest fapt si sa va felicit cu aceasta.

Limba franceza este prima limba vie predata in institutiile de invatamint mediu din Moldova, cu circa 280 000 de elevi condusi de 2 300 de profesori de limba franceza carora le adresez toate multumirile mele pentru rolul esential pe care ei il indeplinesc.

Doamnelor si Domnilor parlamentari,

Francofonia nu este o lupta, ci o cale.

Ea arata, dincolo de promovarea unei limbi impartasite de toti francofonii, ca dialogul intre culturi este posibil si ca respectarea diversitatii permite de a evita o amenintare foarte reala, cea a diluarii identitatilor pe care ar putea-o impune mondializarea.

Deci, este vorba de un demers de deschidere care raspunde si unui alt pericol, simetric, cel al concentrarii asupra sa, asupra "domeniilor" sale. Iar faptul de a avea o populatie care poseda deseori mai multe limbi straine constituie o mare bogatie pentru tara dumneavoastra.

Aceasta alegere va deschide spre lume.

Francofonia nutreste de asemenea speranta pentru o lume de libertate, irigata de promovarea statului de drept. Aceasta dimensiune a proiectului francofon este - sint convins - deosebit de importanta pentru tineretul de astazi, pentru tineretul vostru.

Tara dumneavoastra este intr-adevar o tara tinara din punct de vedere al istoriei, insa ea a vrut, chiar de la lansarea procesului de tranzitie, sa se angajeze rapid pe calea democratiei.

Colega mea Josette DURRIEU, care ma insoteste si era raportor pentru Moldova la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei in timpul aderarii tarii dumneavoastra in 1995, stie cit de mult este determinata tara dumneavoastra sa avanseze pe calea reformelor si cit de mult doreste sa-si continue apropierea de organizatiile euro-atlantice.

Dumneaei a fost de nenumarate ori in Republica Moldova pe care sint fericit sa o descopar cu prilejul acestei vizite oficiale. Si a subliniat cu mai multe ocazii transformarile substantiale pe care le-a cunoscut tara dumneavoastra pe parcursul a cincisprezece ani.

Desigur, multe ramin de facut si in calitatea dumneavoastra de parlamentari trebuie sa luati parte activa in realizarea acestor reforme.

Alesii s-ar plictisi daca nu are avea ce face si - as vrea sa va fac o marturisire - acelasi lucru este si in Franta! Perioada actuala este deosebit de bogata in programe si propuneri pe care parlamentarii urmeaza sa le examineze.

Doamnelor si Domnilor parlamentari,

Avansarea Moldovei nu se face intotdeauna in liniste.

La dificultatile obisnuite ce tin de tranzitia spre democratie s-au adaugat crizele interne si externe avind drept efect ruperea cadrului traditional al schimburilor economice. Mai bine de 90 % din aceste schimburi intr-adevar de efectuau cu URSS.

In acest context, unii ar fi renuntat.

Dar nu dumneavoastra. Iar Parlamentul Republicii Moldova, in pofida lipsei de cultura democratica, a sensului compromisului sau a practicii de alternanta, a fost rapid in centrul reformelor institutionale.

Cu imboldul, ce il constituia perspectiva apartenentei la Consiliul Europei, in iulie 1994 a fost adoptata o noua Constitutie care a instituit indispensabila separare a puterilor intre legislativ, executiv si sistemul judiciar. Statutul si protectia parlamentarilor au fost consolidate in scopul instaurarii cadrului juridic absolut indispensabil unei vieti democratice in sensul pe care il subintelegem in Europa.

Totusi, dincolo de frazele frumoase cuprinse aproape intotdeauna in Constitutii, importa ca echilibrul puterilor sa fie asigurat, ca Parlamentul sa poata propune legi, sa controleze Guvernul si sa dispuna de informatii utile.

Eu as adauga - dar fiti pe pace, sint gata, cum se spune in Franta, "sa matur in fata usii mele" - ca femeile trebuie sa fie reprezentate pe larg si ca opozitia trebuie sa poata sa se faca auzita. Nu cred ca doamna Josette DURRIEU m-ar dezminti…

Sint fericit sa spun, domnule Presedinte, stimate Marian LUPU, ca noi salutam aceasta conceptie a vietii parlamentare pe care o preconizati si respectarea carora impune, in fiecare zi, stiu acest lucru, multe eforturi …

Doamnelor si Domnilor deputati,

Lumea s-a complexificat. Ea devine din ce in ce mai instabila si pare uneori sa se rataceasca. Sperantele unui sfirsit al istoriei, incarnat de triumful generalizat al democratiei, s-au revelat zadarnice. Constatam acest lucru in fiecare zi. Ordinea veche nu mai existam si noi trebuie, impreuna, sa gasim cheile unei noi epoci si noi echilibre.

In aceste timpuri de ruptura, trebuie sa putem stringe rindurile. In aceasta privinta Europa ramine o necesitate. Si o aventura unica. In citeva decenii, constructia europeana a putut sa puna capat, pe continentul nostru, secolelor de razboaie si de masacre. Puterea a fost pusa in serviciul pacii, prosperitatii si stabilitatii, fara a uita, totusi, experienta tragica a pacifismului cu orice pret, simbolizat prin acordurile de la Munich du 1938.

Europa a aratat ca poate fi gasit un antidot la secolele de conflicte si ca divizarile si ranchiunele mostenite din trecut pot fi depasite. Reconcilierea franco-germana este un exemplu elocvent in acest sens.

Eu stiu cite ceva despre aceasta, eu care vin dintr-o regiune ocupata de mai multe ori intr-un trecut, totusi, recent, insa care le pare astazi indepartat tinerilor nostri.

Sa fim, totusi, optimisti, caci Europa este constituita din popoare care impartasesc in mod fundamental o cultura si valori comune.

Toti noi, cetateni europeni ai secolului XXI, aspiram la pace si libertate, la prosperitate si securitate, la toleranta si participare, la justitie si solidaritate.

In 1849, Victor Hugo - care a fost, trebuie sa reamintesc, senator - scria : "Va veni o zi cind [...] toate natiunile de pe continent, fara a pierde calitatile lor distincte si individualitatea lor glorioasa, se vor contopi strins intr-o unitate superioara si vor constitui fraternitatea europeana". Precum a profetizat Victor Hugo, Europa se construieste si se organizeaza treptat intru promovarea acestor valori.

Astfel, articolul 3 din statutele Consiliului Europei stipuleaza ca "orice membru al Consiliului Europei recunoaste principiul suprematiei dreptului". Dupa prabusirea zidului, numeroase tari s-au angajat sa respecte acest principiu cu scopul de a deveni membru al acestei institutii. Si reamintesc ca Republica Moldova a fost primul stat din Comunitatea Statelor Independente care a aderat la Consiliul Europei.

Moldova si-a continuat eforturile in aceasta directie si a semnat in februarie 2005, iarasi prima, un "Plan de Actiuni" cu Uniunea Europeana.

In opinia dumneavoastra este vorba, am inteles-o foarte bine, de a merge cit de repede si de departe posibil.

Uniunea Europeana, care a trait extinderile cele mai mari din istoria sa cauta astazi, e adevarat, sa echilibreze institutiile sale. Insa ea respecta, desigur, aspiratiile europene ale Republicii Moldova si de demult este atasata pentru fortificarea parteneriatului sau in scopul favorizarii securitatii, stabilitatii si prosperitatii reciproce.

Uniunea Europeana a acordat Moldovei, incepind cu 1991, un ajutor financiar substantial prin intermediul programelor de actiuni TACIS, axate pe sustinerea institutionala, juridica si administrativa.

De asemenea, Moldova a incheiat cu Uniunea Europeana un Acord de Parteneriat si Cooperare, intrat in vigoare in 1998, si care a acoperit deja un larg evantai de domenii, printre care dialogul politic, comertul si investitiile, cooperarea economica, racordarea legislatiilor, cultura si stiinta.

In 2003, Republica Moldova a prezentat "Viziunea Republicii Moldova in vederea integrarii sale in Uniunea Europeana", de care Uniunea Europeana a luat act. Cele doua parti au convenit atunci ca politica europeana de vecinatate ofera un cadru ambitios si realist pentru aprofundarea relatiilor lor in anii viitori.

"Planul de Actiuni" din 2005 este un prim pas in acest proces de parteneriat. Acest document politic expune exact obiectivele strategice de cooperare dintre Uniunea Europeana si Republica Moldova si este prevazut pentru o durata de trei ani.

El va permite apropierea treptata a legislatiei moldovenesti de standardele si normele europene. El trebuie de asemenea sa ajute dezvoltarea unui cadru legislativ adecvat pentru a incuraja cresterea, coeziunea sociala, reducerea saraciei si protectia mediului.

In acest document accentul se pune si pe ameliorarea infrastructurii in sectoarele transporturilor, mediului si cel energetic; pe trecerea frontierelor; pe comunicatiile electronice; pe investitiile ce respecta coeziunea economica si sociala, cit si pe stabilirea suprematiei dreptului si pe promovarea institutiilor democratice.

Cautarea unei reglementari politice a conflictului transnistrean la fel constituie o prioritate a Planului de Actiuni. Implicarea Uniunii Europene in acest caz a cunoscut o crestere ascendenta semnificativa din 2005, odata cu crearea Misiunii de asistenta la frontiera moldo-ucraineana (EUBAM) si numirea unui reprezentant special al Uniunii pentru a ajuta - speram cu totii la aceasta - la solutionarea acestui diferend.

In ceea ce priveste Franta, ea este si va fi, stiti acest lucru, alaturi de voi pe aceasta cale ambitioasa pentru a va ajuta de a face sa sporeasca aceasta mostenire francofona care ii ofera Republicii Moldova un loc special, dar si pentru a sustine consolidarea institutiilor publice din Moldova.

Dialogul nostru politic bilateral la fel s-a intensificat in ultimele luni si imi amintesc, in special, vizitele recente la Paris, in octombrie 2006 si in februarie curent ale Ministrului Afacerilor Externe, dlui STRATAN. Imi reamintesc, de asemenea, vizita la Chisinau a Ministrului delegat pentru Cooperare, Dezvoltare si Francofonie, dna Brigitte GIRARDIN, in martie 2006.

Bineinteles, nu uit, domnule Presedinte, vizita dumneavoastra la Paris in octombrie 2006, deoarece dialogul intre parlamentari si diplomatia parlamentara constituie - sint convins - un instrument din ce in ce mai util pentru apropierea intre popoare si o sursa pretioasa de invataminte si de meditare.

Doamnelor si Domnilor deputati, sint deosebit de fericit sa ma aflu astazi printre dumneavoastra si, astfel, sa pot continua dialogul nostru amical. Senatul francez este - dumneavoastra o stiti bine - dispus intru totul sa va insoteasca in consolidarea institutiilor, Parlamentului dumneavoastra, inclusiv intr-un cadru european.

Legaturile dintre tarile noastre sint de asemenea economice si eu ma bucur sa constat ca Franta este unul din toti primii investitori straini in Republica Moldova dupa achizitionarea, acum citeva saptamini, de catre Soci?t? G?n?rale a celei de-a 5-a banci din Moldova. Franta are menirea de a-si consolida si mai mult prezenta economica, cu intreprinderile sale mici si mijlocii sau marele sale intreprinderi ca Lafarge, Voxtel -care astazi isi schimba denumirea chiar in Moldova pentru a deveni Orange -, sau inca Lactalis.

Sint si alti actori care alimenteaza si imbogatesc relatiile noastre bilaterale. In calitate de ales local, sint foarte atasat pentru rolul cooperarii descentralizate. Deoarece colectivitatile teritoriale aduc un mesaj puternic si lizibil, cel al democratiei de proximitate, cel al ascultarii cetateanului, cel al libertatii.

Si toate initiativele concrete, precum cea a Comunitatii urbane din Grand Lyon cu municipiul Balti in domeniul apei in parteneriat cu un industrial francez, Veolia, sau cea a orasului Auch in favoarea elevilor din orasul Nisporeni, merita a fi subliniate.

Inradacinate in cernoziomul local, ele vor consolida capitalul de prietenie si simpatie ce uneste popoarele noastre si prelungesc la nivel local cooperarea intre state.

In timp ce globalizarea largeste orizontul, dar limiteaza planeta, este important ca popoarele sa se cunoasca mai bine. Cite conflicte ar fi putut fi evitate in istorie daca popoarele, deseori vecine, s-ar fi cunoscut mai bine …

Puteti conta pe Franta, pe Europa, pe familia francofona. Stiu ca noi putem conta pe dumneavoastra.

Doamnelor si Domnilor deputati,

In incheiere, as vrea sa va multumesc inca o data pentru invitatia dumneavoastra, sa va exprim gratitudinea mea pentru primirea calduroasa si atasamentul dumneavoastra pentru Franta, si sa va spun tare si puternic:

Traiasca Moldova!

Traiasca Franta!

Traiasca prietenia franco-moldava!


Pagina de Titlu Scrieti-ne

Copyright © 2001-2009 Parlamentul Republicii Moldova