La 27 august 1991, primul Parlament ales în mod democratic a adoptat Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, document care exprimă plenar năzuinţele cetăţenilor de a trăi într-o ţară liberă şi prosperă. În acest document istoric, sînt exprimate în mod concentrat conceptele, principiile şi valorile pe care trebuia să se bazeze statul nostru în drumul său spre afirmare. Statul de drept, economia de piaţă şi integrarea europeană – iată trei piloni pe care urma să se sprijine dezvoltarea politică, economică şi socială a Republicii Moldova.

Evoluţia evenimentelor ulterioare a demonstrat însă că nu toate forţele politice împărtăşeau aceste principii şi valori, că nostalgia şi tendinţa de revanşă din partea forţelor imperiale şi cvasicomuniste aveau un sprijin puternic atît în ţară, cît şi peste hotare. Separatismul din raioanele de est ale Republicii Moldova a pus probleme serioase tînărului nostru stat şi a marcat negativ evoluţia lui politică şi economică pe mulţi ani înainte. Totodată, forţele care se împotriveau unor reforme economice profunde au reuşit, la anumite etape, să amîne evoluţia spre economia de piaţă şi, implicit, să plaseze Republica Moldova printre cele mai sărace ţări de pe continent.

După un deceniu de dezvoltare, Republica Moldova şi-a edificat totuşi instituţiile caracteristice unui stat de drept, a pus bazele unei economii de piaţă funcţionale şi s-a afirmat în lume prin prezenţa sa în cele mai importante foruri internaţionale şi europene.

Anii 2001–2008 au constituit, pentru istoria noastră modernă, un regres substanţial la toate capitolele. În acest timp, instituţiile statului au fost supuse în totalitate voinţei şefului statului, iar economia s-a aflat la cheremul nomenclaturii partidului de guvernămînt. În plan politic, a avut loc o degradare vizibilă în domeniul respectării drepturilor omului, au fost limitate drastic drepturile la libera exprimare, libertatea presei, alte realizări democratice. În plan economic, statul s-a impus prin exproprieri de proporţii şi prin intervenţii brutale în favoarea anumitor clanuri afiliate puterii.

Ideologia comunistă, fără a ţine cont de transformările democratice din lume şi de pe continent, avea tendinţa pronunţată de a crea un stat totalitar, un stat – partid care să suprime drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Falsificarea vădită a alegerilor din 5 aprilie 2009 a generat o revoltă de proporţii a tinerei generaţii, care nu mai dorea să trăiască într-o rezervaţie comunistă. Protestele paşnice ale tinerilor însă au fost deturnate în mod cinic de către provocatori, care, prin amploarea distrugerilor şi prin eventualele jertfe, pregăteau instaurarea unei dictaturi făţişe. Arderea textului original al Declaraţiei de independenţă a constituit un atac la principiile şi la valorile care stau la baza acestui document. Lipsa unei atitudini clare din partea guvernării de atunci faţă de acest sacrilegiu fără precedent a consolidat şi mai mult opinia potrivit căreia arderea Declaraţiei de independenţă ar fi fost un act premeditat şi de rea-voinţă.

Restabilirea, prin efortul şi bunăvoinţa deputaţilor din primul Parlament ales în mod democratic, a semnăturilor de pe textul Declaraţiei de independenţă prin aplicarea lor repetată constituie un act de justiţie morală şi istorică, un răspuns plin de demnitate dat celor care încearcă să întoarcă mersul istoriei. Convocarea actualului Parlament în şedinţă comună cu membrii primului Legislativ, semnatari ai Declaraţiei de independenţă, constituie o dovadă clară a faptului că Alianţa pentru Integrare Europeană se călăuzeşte, în activitatea sa, de prevederile conceptuale expuse în acest document istoric.

Parlamentul Republicii Moldova declară că va continua neabătut cursul politic spre edificarea unui autentic stat de drept, a unei economii de piaţă funcţionale, spre integrare în Uniunea Europeană. Aceste deziderate reprezintă obiectivul central în activitatea Alianţei de guvernare şi opţiunea certă, exprimată clar, a cetăţenilor Republicii Moldova.

 

Parlamentul Republicii Moldova,

Chişinău, 26 aprilie 2010.