DEZBATERI PARLAMENTARE

Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVIII-a

SESIUNEA a II-a ORDINARĂ – IUNIE 2010

Şedinţa festivă din ziua de 23 iunie 2010, consacrată aniversării a XX-a

de la adoptarea Declaraţiei Suveranităţii

(STENOGRAMA)

SUMAR

1.       Derularea filmului documentar consacrat activităţii primului Parlament ales democratic.

2.        Deschiderea şedinţei festive a Parlamentului, consacrată aniversării a XX-a a adoptării Declaraţiei Suveranităţii, de către Excelenţa Sa Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, deputat în primul Parlament. Onorarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova şi intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova.

3.        Discursul domnului Mihai GHIMPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Preşedinte interimar al Republicii Moldova.

4.        Discursul domnului Vladimir FILAT, Prim-ministrul Republicii Moldova, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova.

5.        Discursul domnului Mircea Snegur, ex-Preşedinte al Sovietului Suprem (fostul Parlament al Republicii Moldova pînă în anul 1990), primul Preşedinte al Republicii Moldova.

6.        Discursul domnului academician Mihai Cimpoi, Preşedintele Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

7.        Discursul domnului Serafim URECHEAN, deputat în primul Parlament, Prim-vicepreşedinte al Parlamentului, Preşedinte al Partidului „Alianţa «Moldova Noastră»”.

8.       Discursul domnului Ion HADÂRCĂ, Prim-vicepreşedinte al primului Parlament democratic, Preşedintele Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal.

9.        Discursul domnului Alexandru Moşanu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XII-a, doctor habilitat în istorie, profesor.

10.    Discursul domnului Dumitru DIACOV, Preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova.

11.    Discursul domnului Anatol ŞALARU, deputat în primul Parlament democratic, ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor.

12.    Discursul domnului Valeriu MATEI, deputat în primul Parlament democratic, preşedintele Comisiei pentru publicitate şi mijloace de informare în masă.

13.    Discursul domnului Vasile NEDELCIUC, deputat în primul Parlament democratic, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe.

14.    Discursul domnului Mihail ŞLEAHTIŢCHI, vicepreşedinte al Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat în Parlament.

15.   Discursul domnului Ioan CIUNTU, deputat în primul Parlament democratic, protoiereu.

16.    Discursul domnului Dorin CHIRTOACĂ, Primarul municipiului Chişinău.

17.    Încheierea şedinţei festive a Parlamentului Republicii Moldova. Intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova.

 

Şedinţa începe la ora 10.00.

Lucrările sînt prezidate de domnul Mihai Ghimpu, Preşedintele Parlamentului, asistat de domnul Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului, de domnul Iurie Ţap şi de domnul Alexandru Stoianoglo, vicepreşedinţi ai Parlamentului.

 

(Derularea filmului documentar consacrat activităţii primului Parlament ales democratic şi adoptării Declaraţiei Suveranităţii).

 

Domnul Mihai Ghimpu – Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintele interimar al Republicii Moldova:

Microfoanele sînt conectate, da?

Stimaţi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Onoraţi membri ai Corpului diplomatic,

Doamnelor şi domnilor,

Exact cu 20 de ani în urmă, pe data de 23 iunie 1990, primul Parlament democratic din istoria modernă a republicii noastre a adoptat Declaraţia Suveranităţii Republicii Moldova, care, de fapt a şi pus începutul cursului nostru spre afirmarea independenţei, democratizării vieţii publice, liberalizării economiei, afirmării Republicii Moldova pe arena internaţională.

Luînd în considerare importanţa majoră a acestui act istoric, s-a decis organizarea unei şedinţe festive cu participarea deputaţilor din primul Parlament democratic şi din actuala legislatură, a Cabinetului de miniştri, Corpului diplomatic, cu o deschidere largă spre comunitatea ştiinţifică, asociaţiile de creaţie, spre societatea civilă.

Permiteţi-mi să declar deschisă şedinţa festivă a Parlamentului, consacrată aniversării a XX-a de la adoptarea Declaraţiei Suveranităţii Republicii Moldova. Rog să onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova şi Imnul de Stat al Republicii Moldova. (Se intonează Imnul de Stat al Republicii Moldova).

 

Domnul Serafim Urechean – Prim-vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova:

Onorată asistenţă,

Permiteţi-mi să îi ofer cuvîntului domnului Mihai Ghimpu, Preşedintele Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova. (Aplauze).

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Stimaţi colegi,

Domnilor membri ai Cabinetului de miniştri,

Onoraţi membri ai Corpului diplomatic,

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi, se împlinesc 20 de ani de cînd a fost adoptată Declaraţia Suveranităţii de către primul Parlament, ales în mod democratic în 1990. Data de 23 iunie 1990 a intrat în istoria noastră modernă drept unul din principalele puncte de reper, de la care, după decenii de totalitarism, am pornit pe calea democratică de dezvoltare, pe calea aplicării şi respectării principiilor de care se conduce întreaga lume civilizată.

Circumstanţele adoptării acestui act istoric – Declaraţia Suveranităţii – sînt cunoscute de toată lumea. Ţin doar să vă readuc în memorie evenimentele principale care se desfăşurau, acum mai bine de două decenii, în spaţiul nostru geopolitic.

Uniunea Sovietică se afla în pragul colapsului, conducerea ei făcea eforturi disperate pentru a o menţine pe linia de plutire, se căutau căi de renovare a principiilor de constituire a Uniunii, de reanimare a contractului unional. Pe de altă parte, în fostele republici unionale lua amploare mişcările de eliberare naţională.

Încă în anul 1988–1989, Lituania, Letonia şi Estonia au adoptat declaraţii privind suveranitatea lor de stat. Georgia adoptase o asemenea declaraţie în mai 1990. La 12 iunie acelaşi an, o declaraţie similară era semnată şi de Congresul deputaţilor poporului Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse.

Astfel, Republica Sovietică Socialistă Moldova a devenit a şasea republică unională care, la 23 iunie 1990, îşi declara suveranitatea. A urmat în iulie Ucraina şi Belarus, iar apoi şi celelalte foste republici unionale. Astfel, a început zdruncinarea construcţiei imperiului sovietic, care a adus la desfiinţarea sa prin adoptarea declaraţiilor de independenţă mai tîrziu.

Pînă la adoptarea Declaraţiei de independenţă din 27 august 1991 rămînea mai bine de un an, iar pînă la data dispariţia de pe harta Uniunii Sovietice a lumii, a URSS, 26 decembrie 1991, mai avea să treacă un an şi jumătate.

În aceste condiţii, desigur, adoptarea Declaraţiei privind Suveranitatea de stat a Republicii Moldova constituia un act de un curaj civic deosebit, de o responsabilitate majoră pentru soarta cetăţenilor şi a statului nostru, mai ales în situaţia cînd erau cunoscute evenimentele sîngeroase care au însoţit declaraţia suveranităţii în Ţările Baltice şi în Georgia.

Iată de ce merită toată stima, aprecierea şi recunoştinţa noastră membrii Corpului de deputaţi al Parlamentului Republicii Moldova de legislatura anilor 1990–1994 (aplauze), care au stat la leagănul suveranităţii şi independenţii statului nostru, majoritatea dintre ei fiind personalităţi marcante în diverse domenii de activitate din republică. Acum 20 de ani, ei primii au exprimat dorinţa fermă a cetăţenilor noştri de a construi un stat bazat pe o lege, pe o societate democratică deschisă către libertate şi justiţie, către alte valori majore ale omenirii, valori cunoscute foarte bine de noi acum. În perioada ceea era mai greu.

Prin această poziţie cetăţenească, fermă, deputaţii în Parlamentul 1990–1994 au înscris o pagină glorioasă în istoria contemporană a Republicii Moldova. Îmi exprim şi eu sentimentul de mîndrie şi satisfacţie, pentru că în calitate de deputat în primul Parlament democratic, alături de ceilalţi colegi, am votat documentul de consfinţire a suveranităţii noastre. Mi-am adus şi eu modesta contribuţie la trasarea căilor democratice, pe care urma să avanseze ulterior Republica Moldova în drumul său de la un trecut totalitarist spre un viitor democratic european, care urmează să îl construim.

Onorată asistenţă,

Adoptarea Declaraţiei Suveranităţii a fost un proces logic şi firesc, pregătit de un şir întreg de evenimente, care au precedat acest act. Încă de pe la sfîrşitul deceniului opt al secolului trecut, în Moldova luase amploare Mişcarea de Renaştere şi Eliberare Naţională, începută prin Cenaclul „Alexei Mateevici”, condusă de cunoscutul Anatol Şalaru, şi Mişcarea Democratică, care mai apoi s-a transformat în Frontul Popular din Moldova, condusă de Ion Hadârcă, care. în scurtă vreme, s-a soldat cu primele realizări marcante.

Am în vedere deciziile Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti care a adoptat la 31 august şi 1 septembrie 1989 actele legislative istorice privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la alfabetul nostru firesc – alfabetul latin. În acest şir de evenimente, desigur, se înscrie şi adoptarea la 27 aprilie 1990 a Decretului cu privire la instituirea Tricolorului ca Drapel de Stat al Republicii Moldova şi altele. Toate aceste evenimente, precum şi elanul patriotic al deputaţilor de atunci au şi condus la adoptarea pe 23 iunie 1990 a Declaraţiei Suveranităţii Republicii Moldova.

Ţinînd cont de importanţa istorică a Declaraţiei, în continuare voi puncta cele mai semnificative prevederi ale acestui document, care au servit drept puncte de reper pentru mişcarea noastră ulterioară pe calea eliberării naţionale, democratizării şi aderării la civilizaţia europeană. Pentru prima dată în istoria contemporană, acest document consfinţea faptul că suveranitatea Republicii Moldova este condiţia firească şi necesară a existenţei statalităţii noastre, că izvorul şi purtătorul acestei suveranităţi este poporul, care îşi exercită suveranitatea prin organul reprezentativ suprem al puterii de stat.

De asemenea, pentru prima dată, după un trecut totalitar, în Declaraţie se menţiona că nici un grup de cetăţeni, nici un partid politic sau o altă formaţiune, nici o persoană particulară nu poate să-şi asume dreptul de a exercita suveranitatea în numele poporului.

Şi nimeni dintre noi, stimaţi colegi, nu s-a gîndit că va veni ziua în care va reveni din nou un partid comunist care va instaura un regim şi va menţine Republica Moldova în sărăcie. Dar ceea ce am început noi nu va opri nimeni niciodată, fiindcă calea spre libertate este întotdeauna dorită de popor şi ea întotdeauna obţine succes.

Stimaţi colegi,

În Declaraţia de Suveranitate, ce stipula caracterul unitar şi indivizibil al statului Republica Moldova, ale cărui frontiere pot fi schimbate numai pe baza acordurilor reciproce cu alte state suverane, acest lucru foarte important era fixat în această Declaraţie, în corespundere cu voinţa poporului, cu adevărul istoric şi luîndu-se în consideraţie normele dreptului internaţional.

În condiţiile cînd încă mai exista URSS era foarte importantă prevederea supremaţiei Constituţiei şi a legilor Republicii Moldova pe întreg teritoriul ei. Un pas îndrăzneţ îl constituie şi stipularea că legile unionale acţionează în Republica Moldova numai după ratificarea lor de către organul legislativ al republicii, că legile în vigoare care contravin suveranităţii Moldovei se suspendă. Iată, acesta a fost primul pas care a pus punct legilor Uniunii Sovietice.

Pentru următoarele avansări pe calea independenţei erau deosebit de semnificative prevederile Declaraţiei, conform cărora se instituia cetăţenia Republicii Moldova. În calitate de bază a funcţionării republicii ca stat de drept era prevăzută separarea puterii legislative, executive şi celei judecătoreşti. Din punct de vedere al politicii externe, care pînă atunci era promovată exclusiv de structurile Uniunii Sovietice, era deosebit de important stipulările că Republica Moldova este subiect egal al relaţiilor şi contractelor internaţionale, că ea respectă Statutul Organizaţiei Naţiunilor Unite, îşi exprimă adeziunea faţă de principiile şi normele dreptului internaţional unanim recunoscute şi voinţa de a convieţui în pace şi bună înţelegere cu toate ţările şi popoarele. Republica Moldova se declara zonă demilitarizată, care să contribuie activ la întărirea păcii şi securităţii mondiale, să participe direct la procesul european pentru colaborare şi securitate în structurile europene.

Aceste stipulări au stat la baza politicii noastre externe de mai tîrziu, care au culminat în zilele noastre procesul de integrare europeană a Republicii Moldova în calitate de subiect al comunităţii internaţionale cu drepturi depline.

Declaraţia Suveranităţii, de asemenea, punea bazele perfecţionării viitoare a întregului cadru naţional legislativ şi normativ, servea drept punct de pornire pentru elaborarea şi adoptarea noii Constituţii a Republicii Moldova. Toate aceste momente, stimaţi colegi, punctate mai sus, ne demonstrează faptul că importanţa adoptării Declaraţiei Suveranităţii pentru dezvoltarea de mai departe a republicii nu poate fi subestimată. Noi avem datoria să construim un stat de drept şi democratic, unde cetăţenii să se simtă liberi şi cu o viaţă decentă.

Declaraţia a fost şi este apreciată ca un motiv esenţial de intensificare a mişcării de eliberare naţională, politică şi socială, ca o hotărîre istorică care a pregătit, în fond, terenul pentru proclamarea independenţei Republicii Moldova de către Parlamentul de la Chişinău în ziua de 27 august 1991. A constituit încununarea eforturilor a sute de mii de patrioţi care au luptat pentru deşteptarea naţională, democratizarea şi europenizarea republici noastre, adică pentru libertatea noastră.

Şi îmi daţi voie să mulţumesc, în numele nostru, al tuturor acelor cetăţeni care au luptat, care au venit pe jos de la nord, de la sud, care zile întregi, ani întregi, începînd cu 1988, au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a obţine această libertate a noastră. (Aplauze).

Să nu uităm niciodată că anume ei au fost forţa care au adus această libertate. Anume datorită lor în Parlamentul din 1990 – 1994 lucrul decurgea aşa cum trebuia şi astăzi ne mîndrim cu acei deputaţi, fiindcă în afară exista forţa care dorea această libertate, această independenţă.

Ne bucură faptul, stimaţi colegi, că astăzi, peste două decenii de la adoptarea Declaraţiei Suveranităţii, Parlamentul de la Chişinău, Alianţa pentru Integrare Europeană şi componentele ei politice s-au încadrat plenar, la o nouă etapă istorică, în activitatea de realizare a idealurilor suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova, de renaştere a ei în familia frăţească a popoarelor europene civilizate.

Doamnelor şi domnilor,

La şedinţa festivă de astăzi au fost invitaţi deputaţii primului Parlament democratic al Republicii Moldova şi membrii actualului corp legislativ, membrii Guvernului, reprezentanţii structurilor centrale de stat, conducătorii raioanelor şi ale primăriilor municipale şi orăşeneşti, reprezentanţi ai Corpului diplomatic acreditat în Moldova, ai organizaţiilor de creaţii, ai mediului academic şi universitar, ai societăţii civile şi mulţi alţii.

Ţin să aduc mulţumiri tuturor celor prezenţi pentru bunăvoinţa de a participa la şedinţa festivă consacrată aniversării a 20-a de la adoptarea Declaraţiei Suveranităţii, să vă transmit şi dumneavoastră sincere cuvinte de felicitare cu ocazia comemorării acestui eveniment de importanţă majoră pentru Republica Moldova şi pentru faptul că împreună cu toţi am contribuit ca astăzi să sărbătorim 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate. (Aplauze).

Stimaţi prieteni,

Este datoria noastră, atît în actualul corp de legislatori, cît şi a organelor executive, a tuturor celor implicaţi în sfera educaţiei, ştiinţei, creaţiei artistice, a tuturor verigilor societăţii civile să urmăm pe calea începută de autorii şi promotorii Declaraţiei Suveranităţii, să promovăm societatea pe o treaptă calitativă nouă, să identificăm un stat cu adevărat democratic, un stat de drept, european, cu cetăţeni liberi, demni de un trai decent şi prosper. Aceasta este datoria noastră şi aceasta aşteaptă cetăţenii de la noi.

Mulţumesc foarte mult. (Aplauze).

 

Domnul Serafim Urechean:

Cuvînt se oferă domnului Vladimir Filat, Prim-ministrul Republicii Moldova. (Aplauze.)

 

Domnul Vladimir Filat – Prim-ministrul Republicii Moldova:

Doamnelor şi domnilor deputaţi ai primului Parlament democratic ales al Republicii Moldova,

Domnilor deputaţi,

Excelenţe doamnelor şi domnilor ambasadori,

Onorată asistenţă,

Acum 20 de ani, la 23 iunie 1990, Parlamentul, prin votarea Declaraţiei Suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste Moldova, a legiferat un curs politic, care avea ca obiectiv final ieşirea din componenţa Uniunii Sovietice şi edificarea unui stat independent şi democratic.

Prin adoptarea Declaraţiei de Suveranitate s-a pus capăt statutului Republicii Moldova de republică unională, care era dirijată de la Moscova. Atunci s-au pus bazele statului independent şi suveran Republica Moldova.

Acum două decenii, pe întreg teritoriul Republicii Moldova era declarată supremaţia Constituţiei şi a legislaţiei naţionale. Voi cita un pasaj din Declaraţia de Suveranitate, adoptată la 23 iunie 1990, cuvinte, care astăzi, poate, nu provoacă emoţii deosebite, dar atunci aveau o conotaţie cu totul aparte: „Pămîntul, subsolul, apele, pădurile şi alte resurse naturale aflate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului naţional constituie proprietatea exclusivă şi necondiţionată a Republicii Moldova.” Aceste prevederi, de fapt, au pus bazele dezvoltării economiei naţionale şi au lichidat ireversibil aşa-numita proprietate unională, gestionată de Guvernul URSS.

Un alt moment important a fost instituirea cetăţeniei Republicii Moldova. Prin articolul 10 al Declaraţiei de Suveranitate, pentru prima dată au fost legalizate principiul separaţiei puterilor şi noţiunea de stat de drept.

Încă în anul 1990, Parlamentul scotea în evidenţă necesitatea integrării europene a ţării noastre. Atunci predecesorii noştri au stipulat clar că Republica Moldova participă direct la procesul european pentru colaborare şi securitate în structurile europene.

Importanţa istorică a zilei de 23 iunie este incontestabilă. Prin Declaraţia de Suveranitate a fost trasat obiectivul elaborării unei noi Constituţii, iar principiile incluse în acest document istoric urma să stea la baza viitoarei Legi Supreme şi în direct la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei.

Acum, la 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate putem concluziona că, dincolo de anumite etape, mai puţin reuşite, din istoria noastră modernă, obiectivele trasate de primul Parlament se implementează. Astăzi, sîntem angajaţi ferm într-un amplu proces de transformări democratice, care are drept scop şi finalitate aderarea la Uniunea Europeană, sporirea calităţii vieţii cetăţeanului, transformarea Moldovei într-un veritabil stat european, un stat democratic, un stat de drept.

Realizările pe multiple planuri, atinse în cele nouă luni de guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană, ne inspiră optimism şi încredere în viitor. Moştenind o ţară aflată într-o profundă criză economică, am reuşit stabilizarea economiei, iar datele pentru primul trimestru indică o importantă creştere economică.

Moldova, care acum nouă luni era izolată în plan extern, astăzi beneficiază de o deschidere şi de o susţinere fără precedent din partea partenerilor noştri de dezvoltare, din partea prietenilor noştri occidentali. Am relansat relaţiile cu vecinii, am stabilit relaţii de parteneriat strategic cu importanţi jucători pe arena mondială, am avansat substanţial în relaţia noastră cu Uniunea Europeană, am lansat negocierile pe marginea Acordului de asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, am început dialogul pe marginea liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii ţării noastre şi am obţinut o perspectivă clară în ceea ce priveşte Acordul de comerţ liber şi aprofundat cu Uniunea Europeană.

Am cîştigat respectul partenerilor externi prin faptul că ne-am onorat toate promisiunile. Şi promovăm aici, la Chişinău, o politică cinstită şi o politică deschisă. Acum există toate premisele pentru a dezvolta acele prime, dar importante succese obţinute în nouă luni de guvernare.

Este extrem de important ca evenimentele politice care urmează: Referendumul constituţional, alegerile parlamentare şi prezidenţiale să nu conducă la destabilizarea situaţiei, la distrugerea acelui fragil echilibru care ne permite să ne mişcăm înainte, să ne dezvoltăm ca ţară şi să atingem obiectivele ce stau în faţa noastră.

Mizez pe faptul că toţi actorii politici sînt conştienţi de acest lucru, de marea responsabilitate care ne revine şi vom acţiona cu toţii solidar, în consecinţă. Ţara noastră are nevoie de stabilitate pentru a putea continua reformele demarate.

Stimaţi deputaţi,

Onorată asistenţă,

Nu întîmplător am făcut această aparentă abatere de la tema de bază. Între evenimentul de acum 20 de ani şi situaţia existentă la momentul actual în Republica Moldova există o strînsă legătură. Astăzi avem şansa istorică de a asigura continuitatea, realizarea în practică a acelor idealuri, pe care le-au trasat acum 20 de ani destoinicii noştri predecesori. Să demonstrăm, prin acţiuni concrete, că sîntem urmaşi demni ai celor care au avut curajul să adopte Declaraţia de Suveranitate şi că acele idealuri, de care s-au condus ei atunci, sînt mai actuale ca oricînd.

Avem o şansă istorică de a asigura un viitor demn Republicii Moldova. Eu cred puternic că Republica Moldova va ajunge acolo unde îi este locul în spaţiul valori european, deoarece Republica Moldova este o ţară europeană cu cetăţeni europeni.

În încheiere, vreau să mulţumesc din suflet celor care, prin votul lor, au adoptat Declaraţia de Suveranitate şi, de fapt, care au pus bazele statului suveran, independent Republica Moldova.

Vă mulţumesc. Şi Dumnezeu să ocrotească Republica Moldova. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim, domnule Prim-ministru.

Cuvînt i se oferă domnului Mircea Snegur, ex-Preşedinte al Parlamentului, ex-Preşedinte al Republicii Moldova. (Aplauze.)

 

Domnul Mircea Snegur – ex-Preşedinte al Sovietului Suprem (fostul Parlament al Republicii Moldova pînă în anul 1990), primul Preşedinte al Republicii Moldova

Onorată Adunare,

Stimaţi concetăţeni,

Acum 20 de ani, Mihail Sergheevici Gorbaciov, în cadrul unei şedinţe a aşa-zisului Consiliu al Federaţiei, inventat şi acesta ad-hoc pentru a simula unitatea dintre centru şi ex-republicile sovietice, dar şi principiile democratice în luarea deciziilor. Deci în cadrul acelei şedinţe, vrînd, probabil, să ne încerce de minte, Gorbaciov a constatat că se impunea transmiterea spre republici a cît mai multe drepturi şi încheierea în această bază a unui contract, care ar admite legături confederale.

Ni s-a propus să cugetăm asupra celor preconizate de centru. Şi noi am cugetat, dar nu mult timp. Acea şedinţă, de fapt, a dat start adoptării declaraţiilor de suveranitate a republicilor unionale. Şi deşi Gorbaciov considera acest proces drept un preludiu benefic pentru noul Tratat unional, nu a fost să fie aşa. Dimpotrivă, distanţarea republicilor de centru devenea tot mai evidentă.

Şi în Parlamentul de la Chişinău au luat amploare discuţiile despre suveranitate. Sosise timpul să ne dezicem de ficţiunea de stat suveran, prezent în Constituţia veche sovietică şi să proclamăm suveranitatea adevărată. Această problemă s-a abordat în Parlament pe 23 iunie 1990. Discuţiile, dacă vă mai amintiţi, au fost incandescente. Ca şi în alte cazuri, avem de a face cu diversitatea de opinii între democraţi şi deputaţii din grupul „Sovetskaia Moldavia.”

Una din axele discordiei, dacă nu chiar principala, în dezbaterile asupra proiectului de Declaraţie a Suveranităţii a constituit o teză despre locul Republicii Moldova în presupusa uniune înnoită. Dacă o parte din deputaţii autohtoni mai păstrau iluzia că formarea unei atare uniuni era posibilă şi ar fi votat pentru ca Republica Moldova să facă parte din ea pe principii confederative, apoi oponenţii insistau vehement ca Declaraţia să fixeze că Republica Moldova este stat suveran în componenţa URSS înnoită.

Deci nici măcar Uniunea Statelor Independente, cum propunea Gorbaciov, şi cu orice preţ numai URSS. Pînă la urmă, toate poziţiile, inclusiv privind ratificarea actelor legislative ale URSS, cetăţenia republicană şi nu dublă şi altele au fost clarificate.

Declaraţia cu privire la Suveranitatea Republicii Moldova a fost adoptată cu majoritatea absolută de voturi. Este în totalitate meritul deputaţilor Parlamentului ’90, care au croit astfel calea spre edificarea unui stat suveran şi independent democratic, bazat pe drept. Cei care înţeleg acest lucru le vor rămîne recunoscători pentru totdeauna. (Aplauze.)

Îmi pare foarte rău, dar trebuie să o spun că unii dintre foştii deputaţi continue să rămînă nedreptăţiţi. Chiar şi în condiţiile în care am revenit la promovarea pe scară largă a principiilor Declaraţiei de Suveranitate. Mai amintesc că, în cadrul solemnităţilor de acum două luni, pe bună dreptate, Legislativul de atunci a fost numit Parlamentul independenţei.

Onorată asistenţă,

Prin voinţa Parlamentului 1990, au fost puse bazele adevăratei suveranităţi, mai bine zis, la aceea ce rîvnea poporul de mult timp. Voinţa poporului nu o poţi stăvili. Toate normele şi principiile proclamate în Declaraţia de Suveranitate au avut menirea să determine Programul de activitate al statului moldovenesc în perspectivă, restructurarea mecanismului politic, economic şi juridic de funcţionare a lui, să servească drept călăuză pentru Parlamentul Republicii, organele puterii şi administraţiei de stat, pentru toţi cetăţenii republicii.

Declararea Suveranităţii a fost, în viziunea mea, prima victorie substanţială în direcţia eliberării Republicii Moldova de sub presiunea Moscovei. Ea a stat la baza proclamării independenţei şi elaborării noii Constituţii. Sînt şi eu mîndru de faptul că am contribuit la întocmirea şi adoptarea acestui prim-act curajos şi important. Mulţumim organizatorilor manifestărilor consacrate uneia dintre cele mai semnificative date din istoria tînărului stat suveran Republica Moldova – zilei de 23 iunie, zi în care a fost declarată suveranitatea noastră. (Aplauze.)

Stimaţi prieteni,

Am refuzat la patosul care s-ar cuveni în asemenea cazuri, pentru că mie îmi produc satisfacţie morală şi sufletească amintirile la care m-am referit şi pe care am hotărît să le împart cu domniile voastre.

Felicitări pentru toţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Stimaţi colegi,

Totul a început de la Uniunea Scriitorilor, uniune care niciodată, uniune de oameni care niciodată nu s-a împăcat cu politica sovietică, politica de rusificare, de distrugere a conştiinţei naţionale, de schimbare a alfabetului latin în alfabetul chirilic. Cum spunea domnul Cărare, că, în sfîrşit, avem şi noi o literă în alfabet, după ce s-a acceptat să fie litera „g”, fiindcă trebuia să spui „jeantă”, „Jică” în loc de „Gică” şi „geantă”. Uniunea Scriitorilor a fost şi rămîne casa noastră, a tuturor, unde s-a păstrat, se păstrează şi se dezvoltă spiritul nostru literar…

Şi îmi daţi voie să îl invit la tribuna centrală pe domnul academician Mihai Cimpoi, Preşedintele Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Cimpoi – Preşedintele Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova:

Onorată adunare,

Onorat Prezidiu,

Iubiţi colegi,

Întrunirea noastră este un bun prilej de a trece în revistă ceea ce s-a întîmplat în acest răstimp, răstimp istoric de 20 de ani, de două decenii. Şi, în special, ceea ce s-a realizat în raport cu ceea ce ne-am propus noi atunci, cu obiectivele de atunci care au fost şi au rămas istorice.

Este cazul, iubiţi colegi, să invocăm rolul deosebit, devenit şi el istoric, al intelectualităţii, al intelectualităţii de creaţie şi nu numai. Şi în particular al scriitorilor care constituiau atunci un adevărat corpus de legiuitori. Opt deputaţi în Parlamentul gorbaciovist, de care a pomenit domnul Preşedinte Snegur aici, şi 12 deputaţi în primul Parlament democratic din republica noastră. Deci eram 20 la număr. Ce s-a întîmplat în mod deosebit de semnificativ? S-a întins un arc voltaic, o punte de legătură, mai simplu spus, între actul Marii Uniri din 27 martie 1918, realizat de distinşii intelectuali în frunte cu Constantin Stere şi în solidaritate, bineînţeles, cu ţăranii şi procesul de renaştere naţională, promovat şi dinamizat de elitele noastre la sfîrşitul deceniului al VIII-a al secolului trecut.

Obiectivele noastre au fost cele menţionate deja aici. Adevărul privind istoria, fiinţa şi limba pe care o rosteşte – „limba română”. Încă în mai 1917, deci cu un an pînă la Actul Marii Uniri, marele nostru poet şi preot Alexei Mateevici spunea la o adunare, la un congres, mai bine zis, al învăţătorilor din Moldova, din Basarabia: nu avem două limbi şi două literaturi, ci una şi aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta s-o spunem din capul locului ca să nu vorbim degeaba. (Aplauze.)

Noi, bineînţeles, am mai vorbit degeaba şi vorbim degeaba. Şi, în acest sens, vreau să vă mărturisesc un moment aşa mai anecdotic în Parlamentul din 1996–1998, mai bine zis. Un comunist, un deputat comunist care scrie şi versuri, m-a întrebat cum se traduce «íĺçŕěĺíčěűé ěčíčńňđ». Vedeţi că mai sînt şi din aceştia.

 Şi eu i-am spus că în limba moldovenească este „inamovibil”. El zice: „Cum este cuvîntul acesta „inamovibil”? De unde s-a luat?” Zic: „Din franceză. Iată aşa s-a încetăţenit şi a rămas în limba moldovenească. Dar în limba româna e „de neschimbat”. La care el zice: „Ia uite, cît de simplă e limba română”. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Inversat, da.

 

Domnul Mihai Cimpoi:

Da. Dragi colegi,

Astăzi, după ce timp de opt ani de guvernare comunistă intelectualitatea noastră a fost marginalizată, după cum ştiţi. Dar iată că ne-am angajat iarăşi într-un proces de normalitate. Şi credem că cel mai important imperativ al timpului nostru este angajarea în dialogul cu Europa şi lumea civilizată, despre care a vorbit şi domnul Prim-ministru aici. Am fost prea mult în Asia. Voinţa noastră puternică este de a fi în Europa.

Aşa să ne ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim, domnule Cimpoi. (Aplauze.)

Cuvînt i se oferă domnului Serafim Urechean, deputat în primul Parlament, adică ׳90–׳94, prim-vicepreşedinte al Parlamentului actual, preşedintele „Alianţei «Moldova Noastră»”. (Aplauze.)

 

Domnul Serafim Urechean – deputat în primul Parlament, Prim-vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintele „Alianţei «Moldova Noastră»”:

Stimaţi colegi din primul şi actualul Parlament al Republicii Moldova,

Onoraţi membri ai Corpului diplomatic,

Doamnelor şi domnilor,

Este pentru prima oară cînd adoptarea Declaraţiei Suveranităţii este consemnată la nivelul cuvenit ca un eveniment epocal care a dat startul istoriei moderne a Republicii Moldova.

Mă mîndresc că am fost alături de deputaţii din primul Parlament şi a fost votată Declaraţia Suveranităţii, iar apoi, împreună cu ei, am semnat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

În acelaşi timp, nu pot să mă întreb de ce, pe parcursul a două decenii, evenimentul din 23 iunie 1990 a fost neglijat. S-ar putea crede că importanţa actului de suveranitate a fost anulată de Declaraţia de Independenţă, dar nu este aşa. Mă văd obligat să precizez că nu a fost anulată, ci întregită.

În timp ce independenţa vizează preponderent dimensiunea externă, suveranitatea dă expresie dimensiunii interne a libertăţii unui stat şi, în special, relaţiile dintre popor şi putere. Ce s-a întîmplat, de fapt, la 23 iunie 1990? Prin votul deputaţilor, aleşi în mod liber, poporul şi-a oficializat dreptul său suveran, adică dreptul de a legitima autoritatea statală doar în conformitate cu voinţa sa liber exprimată prin aprobarea tuturor cetăţenilor statului.

Anume în aceasta constă importanţa istorică a evenimentului. Nu un popor pentru stat, cum fusese pînă atunci, ci un stat pentru popor, aşa cum şi-au dorit toţi acei care s-au ridicat la lupta pentru emanciparea spirituală şi naţională. Din această zi puterea urma să fie forţa născută din conştiinţa socială şi destinată să conducă cetăţenii ţării în căutarea bunului comun.

De atunci au trecut 20 de ani. Între timp, am înţeles că suveranitatea şi independenţa nu sînt un scop în sine, ci un mijloc, un mijloc mai eficient de a pune în vigoare vocaţia istorică şi potenţialul creativ al poporului nostru. Am înţeles şi altceva, că suveranitatea trebuie nu doar declarată, ci şi confirmată, realizată în practică, zi cu zi, pas cu pas, că vom deveni pe deplin suverani doar atunci cînd suveranitatea va deveni o necesitate interioară a fiecărui cetăţean, iar pentru aceasta libertatea şi democraţia trebuie transformate din noţiuni abstracte în realităţi palpabile care să fie o dovadă că viaţa omului de rînd s-a schimbat spre bine.

Am reuşit oare noi, clasa politică, să realizăm acest obiectiv şi să îndreptăţim aşteptările concetăţenilor noştri? Sîntem noi oare astăzi mai suverani şi mai independenţi decît eram în anii ׳90, anii ׳91? Este o întrebare la care poporul răspunde atunci cînd se prezintă la urnele de vot.

Uneori rămînem nedumeriţi de opţiunea lui, dar trebuie să recunoaştem că este vina clasei politice democrate. Dacă cetăţeanul este pus în situaţia de a alege într-o independenţă amară şi o dependenţă dulce, promisă de către demagogii politici şi dacă e vina noastră, ce trebuie să întreprindem pentru a reda suveranităţii semnificaţia şi importanţa ei primordială?

În primul rînd, să valorificăm cu responsabilitate şansa pe care ne-a oferit-o electoratul – de a readuce Ţara Moldovei pe făgaşul normalităţii. Este a treia şansă pe care poporul o oferă partidelor de orientare democrată. Ar putea fi ultima, dacă nu vom da dovadă de responsabilitate, spirit cooperant şi capacitatea de a acţiona în comun în numele unui scop suprem. În caz contrar, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova vor fi apărate de acei care le-au contestat.

Aş vrea să îi atenţionez pe acei care consideră Republica Moldova un proiect temporar, că ar fi o profanare şi un act de ruşinoasă trădare dacă am admite ca succesorii luptei de eliberare naţională să devină comuniştii, acei care s-au opus emancipării noastre. Să nu lăsăm la cheremul lor Republica Moldova.

Stimaţi colegi,

Suveranitatea nu este o noţiune statică, ci una dinamică. Ea se reconfirmează, îşi reconfirmează frontierele şi îşi nuanţează valorile în funcţie de parcursul economic şi politic al ţării. În perspectiva aderării la Uniunea Europeană, pentru a ne consolida suveranitatea, trebuie să renunţăm la anumite elemente ale acestora. Pare un paradox, dar, de fapt, este expresia unei abordări moderne.

Aşadar, vom renunţa cu bună ştiinţă la anumite elemente ale suveranităţii în schimbul unor beneficii de care să se bucure cetăţeanul nostru, la fel cum au procedat şi alte state membre ale Uniunii Europene care, de fapt, nu au renunţat la dreptul de a decide, ci doar la dreptul de a decide unilateral. Deci nu este vorba de renunţare la suveranitate, ci de delegarea acesteia.

Acest lucru se manifestă prin faptul că un stat nu pierde dreptul de a decide anumite lucruri, ci le decide în comun acord cu alte state membre ale Uniunii Europene.

În acest context, vreau să menţionez că noi, partidele componente ale Alianţei de la guvernare, am făcut o practică foarte utilă pentru eventuala integrare europeană. Ne-am învăţat să renunţăm la anumite elemente ale suveranităţii partidelor în beneficiul suveranităţii şi prosperităţii Republicii Moldova.

Ar fi bine ca toţi liderii Alianţei pentru Integrare Europeană să nu uite şi să ţină minte de acest lucru. Nu voi exagera dacă voi afirma că, în pofida unor divergenţe de moment, noi, pe parcursul acestui an, am reuşit să demonstrăm că cetăţenii Republicii Moldova nu au greşit atunci cînd ne-au încredinţat opera de integrare europeană.

Să fim demni de opţiunea poporului şi să îi redăm încrederea în viitorul Moldovei.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi Dumnezeu să ne ajute!

(Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Dragi prieteni,

În acea perioadă Gorbaciov se gîndea cum să restructureze Partidul Comunist pentru ca să menţină Uniunea Sovietică. Noi am folosit acest moment, am constituit Mişcarea Democratică întru susţinerea „perestroicii” pe care apoi am transformat-o în fronturile populare în toate republicile sovietice socialiste.

Şi timpul arată că anume această perioadă a lui Gorbaciov a fost folosită de bravii ostaşi ai tuturor popoarelor care au stat sub ocupaţia sovietică şi astăzi noi sîntem acei care continuăm să construim acest stat de drept şi democratic cu dorinţa de a ne integra în Uniunea Europeană.

Fronturile populare de atunci erau o sperietoare şi Uniunea Scriitorilor, aşa era lupta dintre partidele comuniste şi Frontul Popular. Iată că timpul ne arată că anume fronturile populare din acea perioadă au schimbat situaţia şi au adus libertate şi democraţie tuturor cetăţenilor din fosta Uniune Sovietică.

Îmi daţi voie să îl invit la tribuna centrală pe preşedintele Frontului Popular din acea perioadă a anilor de renaştere şi democratizare a societăţii, preşedintele, prim-vicepreşedinte al Parlamentului ׳90–׳94, scriitor, astăzi preşedintele Fracţiunii Partidului Liberal, domnul Ion Hadârcă.

 

Domnul Ion Hadârcă – Prim-vicepreşedinte al primului Parlament, preşedintele Fracţiunii Partidului Liberal:

(Aplauze.) Mulţumesc.

Excelenţele voastre,

Distins auditoriu,

Dragi colegi,

Din capul locului, daţi-mi voie să vă felicit din toată inima cu acest luminos şi remarcabil jubileu al istoriei noastre moderne a Republicii Moldova suverane şi independente. Chiar dacă mai şchiopătăm pe ici-acolo, oricum mergem înainte. (Aplauze.)

Mulţumesc.

Dincolo de toate estimările, cu toate eventualele exagerări şi rezerve, Declaraţia de Suveranitate din 23 iunie ׳90 este proiectul suprem şi definitoriu al arhitecturii statale manifestate ulterior în Declaraţia de Independenţă şi, totodată, unda de şoc care a provocat prăbuşirea imperiului sovietic.

În unele zone, republicile descătuşate şi-au rezolvat mai consecvent şi mai direct problemele esenţiale ale strategiilor derivate din principiul autodeterminării şi dreptului suveran. În altele, inclusiv aici, suveranitatea s-a manifestat oricum, precaut, ca să nu zic timid şi dozat. Sub imperiul şi sub impulsul proceselor generale est-europene, în urma proclamării suveranităţii Republicilor Baltice, a Georgiei, s-a spus şi Federaţie Ruse, la 23 iunie acelaşi an, dar înaintea altor subiecţi din regiune.

Uşor lăsîndu-se aşteptată ca o expresie şi a temporizării regresive a aspiraţiilor noastre de libertate şi ieşire definitivă din lanţurile odiosului imperiu, proclamarea suveranităţii, e bine să ne amintim, a fost unul din principalele deziderate ale Marii Adunări Naţionale la 27 august 1989.

Şi ceea ce îi conferă o semnificaţie cu totul deosebită, Declaraţia întemeietoare a statului nostru a fost proclamată în aceeaşi zi, în care primul Parlament democratic a adoptat în ajunul zilei de 28 iunie, subliniez, Hotărîrea cu privire la avizul Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune şi a Protocolului adiţional secret din 23 august ׳39, precum şi a consecinţelor lor pentru Basarabia şi Bucovina de Nord, aşa-numitul Pact Molotov-Ribbentrop.

Fundamentul edificiului a fost turnat temeinic, bine echilibrat şi vizionat. Proclamarea voinţei poporului ca izvor şi purtător unic al suveranităţii sale, supremaţia adevărului istoric, prioritatea Constituţiei şi alegerilor proprii, indivizibilitatea şi integritatea teritorială, proprietatea exclusivă asupra pămîntului, subsolului, apelor, pădurilor şi întreg patrimoniului naţional, garanţiile civice şi politice, separarea puterilor în stat şi rolul de jucător exclusiv ca subiect al dreptului internaţional – sînt cîteva ditre componentele constitutive ale istoricului act.

Dar au fost şi interpretări ironice. Îmi amintesc cu acest prilej cîteva fraze celebre ale celor vremuri. „Parada suveranităţilor, – ne întreba Gorbaciov, – însă numai în cadrul noii uniuni reformate”. Aşa spunea cu gînd ascuns reformatorul Gorbaciov, înăbuşind cu tancurile mişcările naţionale din Vilnus şi Tbilisi.

O altă frază celebră a lui Boris Elţin: „luaţi atîta suveranitate cît veţi putea-o duce” sau „înghiţi”, după altă versiune. Aceasta a fost în realitate, o speculaţie cinică şi, în primul rînd, pentru că noi nu am luat nimic de la nimeni, dimpotrivă, nouă nu s-a luat.

În al doilea rînd, pentru că însuşi generosul prieten Elţin în vara lui ׳92 ne ameninţa cu tancurile pentru curajul de a ne asuma ceea ce am avut de dus toate dificultăţile mai departe. Şi ca să aduc aici un exemplu de interpretare externă, cum eram priviţi din afară, un profesor american Tony Judt, profesor de studii central- europene la New York University, în consistenta sa monografie „Epoca postbelică a Europei de după ׳45” despre suveranitate şi despre noi fixează imparţial sau nu prea următoarele adevăruri amare.

Citez: „Dacă noua politică a Republicilor Baltice, la sfârşitul anilor ׳80, reflecta o renaştere naţională autentică şi populară, în multe alte republici tropismul suveranităţii era un amestec variabil de sentiment naţional şi instinct de conservare a nomenclaturii.”

Şi tot aici, după alegerile din ׳90, în care Frontul Popular a cîştigat majoritatea, ceea ce, de fapt, nu este tocmai aşa, noul Guvern a schimbat numele Republicii din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în Republica Socialistă Sovietică Moldova, ulterior doar Republica Moldova şi apoi în iunie s-a declarat stat suveran.

Aceste schimbări mai mult simbolice au cauzat nelinişte şi speculaţii despre un separatist profilactic. Împărtăşesc neliniştea autorului pentru integritatea noastră teritorială, dar nu pot trece indiferent pe lîngă şirul de inexactităţi şi inadvertenţe.

Declaraţia Suveranităţii a avut totuşi un impact cu mult mai extins şi mai profund decît simpla proclamare a statului suveran, iar tendinţele separatiste au fost cauzate şi stimulate, accentuez, de cu totul alte cauze, din cu totul alte regiuni.

Renunţaţi la limba de stat, altfel veţi avea mari probleme, ne soma Anatol Lukianov încă în septembrie 1989. Renunţaţi la suveranitate şi semnaţi tratatul unional, altfel veţi avea încă două republici, ne ameninţa preşedintele Consiliului de Miniştri al defunctei Uniuni Sovietice Nicolai Rîjkov în noiembrie ׳90.

Nu am renunţat şi nu vom renunţa nici o dată, pentru că suveranitatea este o valoare care nu se negociază. Totodată, interpretând uzul şi iluziile acelor vremi, ar trebui să spunem că şi unii mai interpretau, puneau sensuri diferite în ideea care a fost proclamată atunci şi a devenit cea definitorie.

Unii interpretau ca pe o posibilitate de realizare a idealului naţional, alţii – ca promovare a moldovenismului primitiv, alţii – pentru separatism, alţii – de camuflare a ambiţiilor de recucerire, refacere a imperiului.

Noi, acei care reprezentam Frontul Popular, unica formaţiune politică, de altfel, care a venit atunci cu un program coerent în primul Parlament democratic, în concordanţă cu rezoluţiile Marii Adunări Naţionale, am pus în capul mesei ideea suveranităţii şi aceasta s-a şi realizat o dată cu proclamarea tricolorului, a simbolurilor naţionale, a limbii de stat, ca componente principale ale suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.

Astăzi, pe fundalul crizelor globale, incapacităţii energetice, prezenţei armatei străine, proceselor integraţioniste în acelaşi timp, suveranitatea are alte conotaţii, bineînţeles, s-a vorbit aici, decît 20 de ani în urmă, şi poate că nici cînd mai mult decît acum nu s-a vădit cît de fragilă este ea şi cît de mult mai trebuie apărată.

Distins auditoriu,

Unicul remediu, garanţie şi salvare în acest sens, şi iarăşi s-a accentuat aici, cred eu, este cursul pe care l-a luat şi îl promovează Alianţa de guvernămînt, Alianţa pentru Integrare Europeană. Este ceea ce nu se negociază, dar ceea ce va conferi mai multă profunzime şi stabilitate ideii de suveranitate, aşa cum a fost ea interpretată destul de încă.. de iluzoriu la începutul anilor ׳90.

Daţi-mi voie încă o dată să vă felicit cu această zi sfîntă din istoria neamului nostru, azima poporului şi a Mîntuitorului – Suveranitatea!

(Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim, domnule Hadârcă.

Stimaţi colegi,

Îl invit la tribună pe ex-preşedintele Parlamentului domnul Alexandru Moşanu, care la fel a fost un stîlp al renaşterii naţionale şi rămîne.

 

Domnul Alexandru Moşanu – Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XII-a, doctor habilitat în istorie, profesor:

Onorată asistenţă,

Vreau, în primul rînd, să felicit Alianţa pentru Integrare Europeană pentru atenţia cuvenită, acordată de această Alianţă trecutului nostru recent. (Aplauze.)

S-au făcut multe nedreptăţi în această privinţă de guvernarea trecută şi este foarte bine că dumneavoastră aţi ţinut cont de această situaţie anormală. Şi faceţi ceea ce faceţi.

Acum, în legătură cu suveranitatea. Eu am prezentat raportul din însărcinarea Preşedintelui Parlamentului de atunci. Atunci eu eram deputat simplu. Am prezentat raportul în legătură cu problemele suveranităţii. Dar Declaraţia de suveranitate a fost prezentată de către profesorul Borşevici. Eu am prezentat, un aviz, la care s-a referit aici domnul Hadârcă, avizul Comisiei speciale a Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova cu privire la aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune şi a Protocolului său secret, precum şi a consecinţelor lor pentru Basarabia şi Bucovina.

Acesta era avizul. La sfîrşitul acestui text al avizului este scris că avizul întregeşte Declaraţia Suveranităţii şi este parte componentă a Declaraţiei Suveranităţii. Dacă nu ţinem cont de conţinutul acestui aviz, nu putem înţelege corect nici Declaraţia de Suveranitate. Şi vă explic. Declaraţia de Suveranitate nu putea să nu cuprindă unele aspecte, putea să le cuprindă. Orice document putea cuprinde orice. Dar erau şi motive de tactică. Desigur, domnul Snegur ar fi explicat mai bine. Şi cred că are el explicaţii mai bune în această privinţă, dar eu privesc de la distanţa de 20 de ani.

Deci nu s-au reflectat în Declaraţia de Suveranitate unele aspecte foarte importante. Bunăoară, nu s-a făcut nici un fel de referire la regimul totalitar comunist. Se poate aşa ceva? Totodată, era un punct, acel care se referă la avizarea puterilor în stat. Se vorbea că acestea sînt principii fundamentale pentru funcţionarea unui stat de drept. Un stat de drept şi un regim totalitar comunist este ca focul şi apa. De ce dau aceste exemple? Dau aceste exemple pentru a arăta că aceste documente trebuie analizate numai împreună.

De fapt, avizul este motivarea istorică a acestui document – Declaraţia Suveranităţii. Este documentul în care pentru prima dată la noi după prima dată în anul 1990, începutul anului 1990 şi încă Republica Sovietică Socialistă Moldova, deci pentru prima dată s-a răsturnat întreaga concepţie sovietică a istoriografiei şi a politicii ruseşti, nu ruseşti, dar sovietice şi ruseşti, ruso-sovietice referitoare… concepţiei referitoare la trecutul nostru, al românilor de la Est de Prut, al populaţiei majoritate din această zonă. Pentru prima dată, s-a făcut acest lucru într-un document politico-juridic, într-un document oficial. Şi anume în acest aviz care, repet, era o parte componentă a Declaraţiei Suveranităţii şi care întregea, cum în Declaraţia Suveranităţii se utilizează termenul „poporul Moldovei”, „poporul”. Atît.

În aviz se spune, ni se fac aprecieri referitoare la întreaga istorie a noastră. Şi mai ales, începînd de la 1812, de la 1940, de la 1944, aşa toate aceste evenimente sînt reflectate în aviz ca în baza realităţilor istorice şi a adevărului istoric. Şi acest lucru a jucat un rol extraordinar de important pentru viaţa social-politică de la începutul anilor 1990 în baza acestui document politico-juridic – Suveranitatea şi avizul, s-au deschis posibilităţi pentru a reevalua întregul trecut, pentru a elabora un sistem educaţional nou, bazat pe valori naţionale europene şi naţionale.

Au influenţat extrem de puternic aceste analize cuprinse în avizul respectiv care, repet, era parte componentă a Suveranităţii, a Declaraţiei Suveranităţii. Mai există un punct care, vasăzică, poate fi înţeles mai bine. Punctul care spunea aşa... În Declaraţia de Suveranitate se spune că Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova îşi asumă responsabilitatea istorică pentru destinele Moldovei cu istoria, cultura, tradiţia milenară.

Bine, în aviz chestia aceasta era precizată şi se spune acolo direct sau indirect că noi sîntem o parte componentă a poporului român, a naţiunii române. Aceasta era o deosebire, dar Declaraţia de Independenţă… Declaraţia Suveranităţii era mai vulnerabilă din punct de vedere al criticii din afară. Şi conducerea de atunci nu trebuia să se bage în foc în fiecare chestiune şi în legătură cu fiecare problemă.

Deci am spus cele cîteva cuvinte şi ca istoric, dar nu numai ca istoric. Oricare om, cred, trebuie să aibă atitudine critică faţă de ceea ce a fost în trecut, inclusiv faţă de ceea ce s-a întîmplat la începutul anilor 1990. Că dacă nu facem o analiză critică, vasăzică, vom porni, am putea porni chiar pe o cale greşită. Eu vreau să menţionez aici contribuţia colegilor mei istorici la elaborarea acelui aviz.

A fost o comisie mare din 31 de persoane în frunte cu istoricul Ion Ţurcanu, care era secretarul Parlamentului atunci şi care a condus acea comisie, care au făcut ceea ce… despre ceea ce v-am spus acum, despre ceea ce era reflectat în acel aviz al Comisiei speciale.

Acel aviz… a fost adoptată o hotîrîre specială. Tot în aceeaşi zi, domnul Hadârcă, avizul a fost adoptat în aceeaşi zi. Trebuia să… la început a fost prezentată Declaraţia de Suveranitate, Declaraţia Suveranităţii şi pe urmă a fost prezentat acest aviz. Şi avizul acesta a fost adoptat de către întregul Parlament şi cu specificarea ceea despre care eu v-am vorbit.

Este un eveniment foarte important ceea ce s-a întîmplat atunci – Declaraţia Suveranităţii. Declaraţia Suveranităţii spunea clar că noi avem planul de a ne despărţi de Uniunea Sovietică. Acesta a fost cel mai important lucru. Şi acest lucru a intrat în minţile tuturor. Erau planurile noastre de viitor. Şi aceste planuri de viitor, e uşor să spui astăzi, atunci era greu să le formulezi, pentru că era centrul imperial, erau cu toate structurile lui, cu armate aici. Puteai să fii oricînd strivit, dacă făceai lucrurile nechibzuit.

Au fost făcute atunci, consider eu, chibzuit. Şi dacă au fost adoptate aceste hotărîri, nu numai Declaraţia de Suveranitate, nu numai avizul, dar şi alte decizii foarte importante, care au fost adoptate de Parlamentul cela, s-au datorat sprijinului masiv, foarte energic a sute de mii de oameni. Şi acesta este învăţămîntul principal pe care politicienii dintotdeauna şi acei de astăzi trebuie să îl tragă.

Dacă Parlamentul cela, aşa cum era el, cu oameni nepregătiţi profesional, cu alt nivel de pregătire, a reuşit să facă lucrurile pe care le-a făcut, le-a făcut datorită acestui sprijin la care m-am referit eu. Deci cu cît populaţia este mai activă, cu atît deciziile luate de politicieni sînt mai bune şi mai eficiente. Să nu ne sperie acest lucru. Această presiune a jucat rolul principal atunci şi principalul factor cu care noi astăzi ne mîndrim.

Aşa să procedăm întotdeauna. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim, domnule Moşanu.

Cuvînt i se oferă domnului Dumitru Diacov deputat, preşedintele de onoare al Partidului Democrat.

 

Domnul Dumitru Diacov – Preşedintele de onoare al Partidului Democrat:

Onorată asistenţă,

Doamnelor şi domnilor,

S-au spus lucruri multe, lucruri bune despre actul din 23 iunie 1990. Noi, de fiecare dată, cînd privim aceste cadre, trăim acele emoţii. Şi eu cred că cel mai tare le retrăiesc deputaţii din primul Parlament, care clipă cu clipă îşi amintesc de acel avînt al poporului, fiindcă oamenii au ieşit în piaţă, mînaţi de anumite sentimente, de dorinţa de a trăi într-un stat liber, de dorinţa de a-şi făuri de unul singur viitorul său.

Şi, desigur, meritul acestor oameni, a sute de mii de oameni că au creat o atmosferă în ţară care n-a putut fi ignorată. Şi deputaţii din primul Parlament au votat acel act istoric, care este prima pagină a istoriei noastre independente. Şi cu această ocazie eu vreau să mulţumesc încă o dată deputaţilor. (Aplauze.)

Desigur, analizînd toţi aceşti ani, ai posibilitatea să te mîndreşti cu unele lucruri, cu unele decizii. Şi, desigur, constaţi şi amărăciunea că putem să realizăm mai mult în aceşti ani de zile. Noi trebuie să ne dăm seama că din 20 de ani de independenţă zece au fost sub influenţa marxism-leninismului în Republica Moldova.

Din 2000, cu instalarea Guvernului Braghiş şi pînă deunăzi, pînă în toamna anului trecut, marxism-leninismul a fost ideologia care a dominat şi pe alocuri ni se părea că nu o să putem scăpa de această ideologie. Şi aşa cum s-a vorbit aici, independenţa şi suveranitatea noastră se pune sub semnul întrebării. Şi, iată, a fost nevoie încă de un efort al poporului român. De data aceasta, a generaţiei tinere ca să readucem speranţa în sufletele oamenilor, fiindcă acel efort din 7 aprilie nu putea să se nască pe loc gol. Acel efort a fost o continuare a procesului început în anii 1989 – 1990.

Dar, stimaţi prieteni, noi nu putem să trăim cu trecutul glorios sau cu gloria trecutului. Noi trebuie să înţelegem cu dumneavoastră că suveranitatea trebuie să creeze condiţii confortabile în Republica Moldova şi pentru acei săraci şi pentru acei bogaţi, şi pentru intelectuali, şi pentru ţărani şi muncitori, pentru ruşi, pentru ucraineni, pentru români, pentru bulgari, pentru găgăuzi, pentru toţi acei care ţin cetăţenii Republicii Moldova.

Şi această situaţie pe care o are Republica Moldova şi care se deosebeşte de situaţiile din Ţările Baltice şi din alte zone ex-sovietice este, pe de o parte, şi un patrimoniu, dar este, pe de altă parte, şi un specific al Republicii Moldova, care trebuie să fie înţeles. Eu cred că de azi înainte, dar de azi înainte se începe deceniul al treilea al suveranităţii noastre, pe lîngă analiza pe care noi trebuie să o facem aic, ce s-a întîmplat aceşti ani de zile, noi suveranitatea Republicii Moldova trebuie să o privim cu ochii celor care s-au născut în anii 1998 şi 1990. Ei au 18 şi 20 de ani astăzi. Ei sînt cetăţenii activi ai acestei ţări. Pentru ei lucrează partidele politice, pentru ei trebuie să lucreze un Guvern, pentru ei trebuie să lucreze instituţiile statului, fiindcă noi toţi împreună trebuie să lucrăm pentru viitorul acestei ţări.

Într-adevăr, populaţia Republicii Moldova şi evenimentele dramatice din anul trecut au creat premise ca suveranitatea, democraţia, independenţa Republicii Moldova să fie valori comune. Populaţia a ales patru partide suverane care au creat o Alianţă. Şi aici tot este o problemă. Dacă noi sîntem gata să facem un compromis cu suveranitatea partidelor noastre, ca să facem un tot întreg, care se cheamă astăzi Alianţă pentru integrarea europeană, şi creăm o perspectivă pentru această ţară. Să oferim acelor tineri confortul de a trăi într-o ţară civilizată, într-o ţară democrată, într-o ţară unde vrei să trăieşti, vrei să naşti copii, dar nu te gîndeşti cum să pleci şi cît mai repede să pleci din această ţară. Este tema suveranităţii Republicii Moldova. Este idee bună că noi astăzi, pentru prima dată după 20 de ani, din păcate, ne-am adunat şi discutăm şi medităm despre Suveranitate. Este bine să ne gîndim în fiecare zi. Este bine să ne gîndim atunci cînd luăm decizii, este bine să ne gîndim atunci cînd democraţii se ceartă. Merită să te cerţi, să pui în pericol soarta ţării, soarta generaţiilor, soarta suveranităţii Republicii Moldova. Că şi de aceasta este vorba.

De aceea, stimaţi prieteni, Ziua Suveranităţii, sau acest jubileu pe care noi, cetăţenii unei ţări mioritice, sîntem tentaţi să cîntăm multe poezii, noi trăim într-o realitate foarte crudă. Anii׳ 89–׳90 sînt deja demult în istorie. Noi trăim într-un spaţiu concret. Republica Moldova trebuie să devină un partener sigur pe arena internaţională, un partener previzibil pentru acei din vest şi pentru acei din est, un partener serios care dimineaţa spune şi seara face. Sînt lucruri care trebuie să ne îngrijoreze, trebuie să ţinem minte şi trebuie să ne gîndim cum fiecare din noi, pas cu pas, în fiecare zi, în fiecare săptămînă să punem acea petricică, ca statul nostru suveran, ţara, în care noi ne-am născut, în care trăim şi în care dorim să trăiască şi copiii, şi nepoţii noştri, să devină o ţară mai sigură pentru ziua de mîine.

Eu folosesc această ocazie să mulţumesc încă o dată colegilor din primul Parlament să am ocazia să mă mîndresc cu faptul că am avut un Parlament care a intuit acel moment istoric, să mă bucur de colegii mei care prin atîtea greutăţi trecem ca să realizăm lucruri şi bune. Şi noi trebuie să avem optimismul nostru, noi trebuie să avem încredere unul în altul. Noi trebuie să ne sprijinim unul pe altul, dacă dorim ca suveranitatea noastră să îndeplinească şi 50, şi 100, şi 500, şi 1000 de ani.

Eu vă mulţumesc şi vă doresc succes. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim, domnule Diacov.

Eu deja mă simt mai uşurat, aşa, mai liber. (Rîsete în sală.)

Stimaţi colegi,

Cuvînt i se oferă domnului Anatolie Şalaru, deputat în primul Parlament, ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor, dar cel mai important preşedinte de atunci al Cenaclului „Alexei Mateevici”. (Aplauze.)

 

Domnul Anatolie Şalaru – deputat în primul Parlament, ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor:

Stimaţi colegi din primul Parlament,

Onorată asistenţă,

Domnilor ambasadori,

Deşi am studiat mult limba română, totuşi vreau să vă spun că domnul Diacov vorbeşte o limbă română perfectă şi chiar ne depăşeşte pe mulţi dintre noi. (Aplauze).

Declaraţia de Suveranitate a Republicii Moldova, adoptată acum 20 de ani, a reprezentat un eveniment de mare glorie a mişcării de eliberare naţională, începută de poporul nostru la sfîrşitul anilor ‘80 şi a punctat în mod decisiv drumul nostru spre libertate şi independenţa de stat.

Noi, deputaţii din primul Parlament, care am pus temelia suveranităţii şi independenţei statului, am avut, în acele momente istorice, viziunea clară a viitorului, destrămarea inevitabilă a Uniunii Sovietice şi, ca urmare, desprinderea Republicii Moldova din chingile sistemului comunist şi evoluţia sa independentă în familia statelor civilizate ale Europei. Anume această viziune clară asupra viitorului a alimentat curajul şi hotărîrea de a acţiona a clasei politice de atunci şi tot ea ne-a asigurat victoria asupra imperiului răului, din care nu mai doream să facem parte.

Dar voinţa noastră politică nu se putea fructifica într-un asemenea act de anvergură istorică, precum a fost Declaraţia de Suveranitate, dacă nu am fi avut drept temelie de nezdruncinat sprijinul, adeziunea şi solidaritatea întregii suflări a milioane de cetăţeni. Era unitate de voinţă, de hotărîre şi de vitejie a elitei politice şi intelectuale, pe de o parte, şi a tuturor oamenilor din republică, pe de altă parte

Cred că o asemenea lucrare, precum a fost Declaraţia de Suveranitate nu se poate întîmpla decît în momentele de mare înălţare a popoarelor şi de transformări radicale ale cursului istoriei.

Regretul meu, pe care vreau să îl exprim astăzi, este că toţi aceşti ani, care s-au scurs de la Declaraţia de Suveranitate, au fost marcaţi nu numai de succese, dar şi de multe trădări, pe care unii astăzi le-ar numi pragmatice. Aceste trădări ne-au stopat evoluţia spre civilizaţie şi ne-au aruncat cu mulţi ani înapoi în istorie.

De aceea, poate mai mult ca niciodat, la ora actuală, Republica Moldova are nevoie de oameni politici de mare caracter, de adevăraţi bărbaţi de stat, cu o înaltă statură morală, care să nu abdice în momentele de cumpănă, iarăşi pragmatic şi tactic, în faţa adevărului şi a valorilor fundamentale pe care le împărtăşim cu toţii.

Onorată asistenţă,

Astăzi, am sentimentul că istoria a făcut un cerc de 20 de ani pe spirală şi ne-a aşezat din nou în faţa unor provocări majore pentru suveranitatea şi independenţa noastră. Ne aflăm, în mod cert, la o răscruce de epoci, cînd trebuie să decidem, dar mai ales să luptăm pentru destinul nostru european.

Am convingerea că actuala clasă politică va avea şi curajul, şi puterea, şi voinţa de a purta cu răspundere şi cu demnitate destinul Republicii Moldova .

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim, domnule Şalaru.

Stimaţi colegi,

Îl invit la tribuna centrală pe unul din prietenii, colegii de luptă din acei frumoşi ani, pe domnul Valeriu Matei, deputat în primul Parlament, scriitor. (Aplauze.)

 

 

Domnul Valeriu Matei – deputat în primul Parlament, scriitor:

Onorat Prezidiu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Domnişoarelor, doamnelor şi domnilor,

Onoraţi membri ai Corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova,

Astăzi, noi, împreună cu domniile voastre, marcăm 20 de ani de la adoptarea a două acte elaborate concomitent şi adoptate concomitent, aşa precum s-a spus: Declaraţia Suveranităţii Republicii Moldova şi avizul Comisiei privind aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1939 şi a protocoalelor sale adiţionale secrete.

Au fost acte de o importanţă deosebită, precedate de alte decizii, adoptate în cadrul Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională şi de Parlamentul care l-a precedat pe cel ales în primăvara anului 1990. Reamintesc, documentul final al primei Mari Adunări Naţionale despre suveranitate şi despre dreptul nostru la viitor, care conţinea între rîndurile sale principiile de bază ale aceste suveranităţi şi deziderate formulate pentru organul liber ales, pentru Parlament, pentru Sovietul Suprem de atunci, de a insera aceste principii într-un act definitoriu în procesul de desprindere a noastră din captivitatea sovietică.

Amintesc, totodată, şi de adoptarea legislaţiei lingvistice, de adoptarea însemnelor naţionale, de Hotărîrea Parlamentului din 30 mai 1990 de recunoaştere a independenţei Lituaţinei, care a fost şi o expresie a voinţei noastre de libertate, da, bineînţeles, şi o tatonare a centrului imperial, a reacţiei acestuia la voinţa noastră exprimată pe atunci de a proceda similar Ţărilor Baltice.

Iată de ce trebuie să menţionăm faptul că Declaraţia Suveranităţii a venit ca un summum a anumitor principii şi deziderate care se încetăţeniră în rîndul unei bunei părţi a deputaţilor şi mai ales printre acei care au marcat evenimentele anilor 1987 – 1990.

Declaraţia Suveranităţii conţinea inuce, cum spun italienii, multe din principiile statului de drept, s-a menţionat, nu toate însă. Dar supremaţia puterii poporului şi modul de exercitare a acestei supremaţii a puterii, dreptul de proprietate asupra resurselor naturale, a valorilor materiale şi spirituale, supremaţia propriilor legi în comparaţie cu cele imperiale, modul, uniformitatea aplicării legilor pe întreg teritoriu, instituirea cetăţeniei şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi ale omului, adeziunea la normele de drept internaţional şi la valorile europene, dorinţa noastră de dialog cu organismele internaţionale şi cu cele ale Uniunii Europene de atunci.

Totodată, Declaraţia Suveranităţii, precum s-a menţionat, conţinea şi unele prevederi conjuncturale, legate de tratativele ce se purtau atunci în cadrul aşa-zisului proces de la Novo-Ogareovo, de elaborare şi semnare a unui aşa-zis nou tratat unional privind Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Slava Domnului, că poziţia pe care a avut-o Republica Moldova atunci, acea variantă elaborată X+0, X fiind numărul republicilor unionale şi 0 – centrul imperial, sprijinită şi de colegii noştri din Ţările Baltice şi din Georgia, a dus la zădărnicirea unor tratative, care de multe ori luau o turnură de dictat al centului imperial, de şantaj şi de procedare la divizarea teritoriilor naţionale, cum s-a încercat şi în Estonia, de înăbuşire a mişcărilor de eliberare naţională la Tbilisi sau Vilnius sau de sfîşiere teritorială a Republicii Moldova.

Avizul Comisiei pentru aprecierea politico-juridică a Pactului Ribbenrop-Molotov a fost adoptat şi era, de fapt, temeiul, precum s-a menţionat, a acestei Declaraţii de Suveranitate. Nu ne putem imagina acest text fără cea de a doua parte a sa – partea istorică, cea care afirma adevărurile fundamentale, cea care reafirma drepturile noastre istorice şi de neam, cea în care se regăseau schiţate dezideratele noastre de viitor cît priveşte integrarea în familia popoarelor europene, realizarea dezideratului de unitate naţională.

Avizul Comisiei pentru aprecierea politico-juridică a Pactului Molotov – Ribbentrop are o importanţă deosebită şi pînă astăzi, pentru a evita aceste interminabile discuţii cît priveşte identitatea noastră, pentru a evita impreciziile de interpretare a unor evenimente dramatice ale istoriei noastre din veacul al XX-lea: 28 iunie 1940, 22 iunie 1941, 24 august 1944, 9 mai 1945 ş.a.m.d.

Nu trebuie să ne mai fie frică de trecutul nostru, trecutul este aşa cum a fost. Doar nişte minţi bolnave pot să îşi propună să modifice trecutul. Dar dacă ne vom teme de trecut, vom trece aceste chestiuni undeva la subsol, ele vor răbufni mai devreme sau mai tîrziu, fiind o piedică în evoluţia noastră ascendentă spre viitor.

Nimic nu este mai păgubos pentru o societate aflată în vîltoarea unor evenimente şi fenomene complexe decît pierderea busolei, adică a orientării cît priveşte dezideratele fundamentale de viitor. Vectorul european, pe care s-a axat şi actuala guvernare, racordarea la normele şi la principiile Uniunii Europene nu sînt doar fraze abstracte, ele cer realizarea, prin efortul întregii societăţi, al tuturor cetăţenilor, al fiecărui cetăţean în parte. Dar prin efortul unor cetăţeni conştienţi, care îşi cunosc propria identitate, care îşi serbează propriile sărbători, care îşi cunosc bine trecutul şi nu se tem de el.

Oare aşa cum spunea marele Eminescu: „Viitorul şi trecutul / Sînt a filei două feţe./ Vede-n capăt începutul, / Cine ştie să le înveţe.”

Vreau să vă felicit, stimaţi colegi, cu adoptarea acestor şi a altor acte fundamentale, inclusiv a acestei Declaraţii de Suveranitate, care a fost actul fundamental în perioada iunie 1990 – august 1991. Să vă felicit că atunci nu v-aţi temut să luaţi prezentul în piept, să vă confruntaţi şi să ne confruntăm împreună cu un imperiu deloc pus pe pace cît priveşte frontierele sale interne.

Vă doresc tuturor fericire, urări de succes pe calea integrării în Uniunea Europeană, prosperitate şi curaj.

Aşa să ne ajute Dumnezeu. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim, domnule Matei.

Stimaţi colegi,

Îi ofer cuvîntul domnului Vasile Nedelciuc, la fel unul dintre colegii noştri de atunci, din anii de luptă, deputat în primul Parlament, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe.

Poftim, domnule Nedelciuc. (Aplauze.)

Domnul Vasile Nedelciuc – deputat în primul Parlament:

Domnule Preşedinte,

Domnilor membri ai Guvernului,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

Stimaţi colegi ai primului Parlament,

Îngăduiţi-mi să încep prin a adresa sincere mulţumiri Alianţei pentru Integrare Europeană pentru faptul de a fi readus speranţa în Republica Moldova, pentru faptul de a ne a fi adunat astăzi aici şi a renumăra nişte evenimente care şi-au propus obiective abia astăzi, pare-se, avem şansa să le atingem.

Totodată, vreau să aduc mulţumiri sincere şi un pios omagiu din partea mea personal, dar sper că şi din partea colegilor primului Parlament, pentru tinerii care, în aprilie anul trecut, s-au jertfit şi au luptat pentru libertatea noastră. (Aplauze.)

Vreau să mulţumesc grupului Ilaşcu, reprezentat aici, în sală, de Andrei Ivanţoc, care au făcut puşcărie ani mulţi pentru libertatea noastră. (Aplauze.)

Stimaţi colegi,

Nu am un discurs pregătit pentru a adresa dumneavoastră, pentru că am vrut să văd ce spun şi alţi colegi şi să vedem dacă putem cumva să acordăm un sprijin mai mare Guvernului şi majorităţii parlamentare de astăzi, ca integrarea europeană să nu se transforme într-o vorbă goală şi să nu dezamăgim populaţia.

Cred însă că momentul de astăzi este poate mai potrivit nu pentru elogii pe care să ni le adresăm nouă înşine, cît pentru a trece în revistă atît cît se poate, atît cît este îngăduit de timpul pe care îl avem despre eşecurile noastre, despre ceea ce nu am reuşit să facem fie din incompetenţă, fie din constrîngeri, fie din circumstanţe geopolitice.

Desigur, Declaraţia de Suveranitate este un reper important pentru independenţa noastră, pentru afirmarea noastră pe plan internaţional. La acei 20 de ani, uitîndu-ne în trecut, vedem şi unele breşe, unele lucruri de care, să zicem, nu am putea să ne mîndrim în toată plinătatea cuvîntului, dar, dacă privim contextul în care se producea acel eveniment, constatăm că actul de suveranitate a reprezentat un imbold masiv atît pentru populaţie, pentru tinerii din ţară care înţelegeau şi sprijineau schimbarea, cît şi pentru comunitatea internaţională, cei care aşezau cărţile noii hărţi a Europei.

Aşadar, îngăduiţi-mi să enumăr cîteva din gafele, din erorile pe care le-am comis noi în primul Parlament, dar şi din Parlamentele ulterioare, eu fiind chiar în 3 Parlamente, aşa încît nu pentru a acuza pe cineva, cît mai mult pentru a-i pune să mediteze pe acei care astăzi sînt în Parlament şi cărora le revine o responsabilitate enormă, pentru că şansa care li se oferă lor, succesul remarcabil pe care l-au repurtat ei pe parcursul doar a cîteva luni pe linia politicii externe arată că există o şansă importantă pentru noi toţi şi ar fi păcat să ratăm această şansă.

Aşadar, din păcate, atunci, în ׳90 şi după ׳90, noi, în Republica Moldova, ca urmare a explicabilelor circumstanţe din interior, nu am urmat calea Statelor Baltice pentru a merge spre Europa cu o nouă mentalitate şi, în primul rînd, nu am avut capacitatea de a restabili ca şi ei fostele Constituţii pe care le-au avut ei.

Noi, din păcate, nu am putut să restabilim o Constituţie a unui regat care nu mai exista şi cînd România era numai ce ieşită de sub dictatură.

Apoi, îndată după Declaraţia Independenţei, doar la cîteva luni, de fapt, am renunţat la o bună parte din independenţă prin aderarea la CSI, în speranţa că vom avea o piaţă de desfacere a produselor noastre, că vom avea combustibil şi energie la un preţ mai ieftin, că vom rezolva conflictul din Transnistria. Cred că este inutil să explic cît de mult am realizat în acest sens.

De asemenea, adoptarea în grabă sub presiunea unui partid politic, a unei alianţe în Parlament, a unei Constituţii… şi cu minusuri importante, a creat un mediu nefavorabil dezvoltării noastre suverane şi ghidării noastre spre lumea civilizată, apoi probleme de ordin economic.

 Din păcate, nu am fost înţeleşi în Parlament şi a fost adoptată o legislaţie privind privatizarea care ne-a creat mari probleme nouă pe parcursul a 20 de ani, dar mai ales a creat probleme pentru Alianţa pentru Integrare Europeană.

La ce mă refer. Noi, din păcate, nu am acceptat să retrocedăm averile foştilor proprietari, aşa cum au făcut toate statele care au aderat la Uniunea Europeană şi am ales o cale neaoşă, proprie, am fragmentat pămîntul arabil, am distribuit pămîntul cui vrei numai nu foştilor proprietari şi pe această cale am blocat accesul unor investiţii noi în ţară, aici, din partea foştilor proprietari, nu am asigurat un cadru legal, stabil pentru ţară şi o atractivitate a ţării, pentru că în ţara în care nişte drepturi se restabilesc peste 50 de ani este o ţară cu mari perspective şi este foarte atractivă pentru investiţii.

Privatizarea contra bonuri, fără bani cheşi în cadrul cînd nu era o existaţie normală pentru dezvoltarea economică a creat iarăşi mari probleme pentru decenii înşir. S-au amăgit foarte mulţi şi încă văd partide politice care se amăgesc şi astăzi cu faptul că noi am distrus industria, că noi nu am păstrat industria şi uzinele în Moldova. Este o absurditate.

Stimaţi colegi,

Cu prăbuşirea pactului de la Varşovia, cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, piaţa de desfacere a producţiei pe care o aveau uzinele din Moldova am pierdut-o definitiv. Cine ar fi putut procura ceea ce se producea la uzinele din Chişinău, în afara Moldovei.

Avea oare Rusia interesul să stimuleze industria noastră ca să menţină unităţile industriale? Pînă astăzi, sînt oameni care promovează o politică de industrializare a ţării, bazîndu-se pe structura industrială a vechiului sistem. Nu merge, aşa ceva nu merge.

Am greşit foarte mult atunci cînd ne-am temut, nu am avut putere politică suficientă, nu am fost înţeleşi de populaţie şi nu am adoptat Legea lustraţiei. Am perpetuat la putere în continuu reprezentanţii vechii nomenclaturi.

Fără să neg, meritele, virtuţile profesionale ale multora dintre acei care au servit vechea nomenclatură, trebuie să mărturisesc, din propria mea experienţă din afara deputăţiei, că doar lideri politici cu experienţă economică bună, care au un limbaj modern, care înţeleg managementul modern şi sînt convingători în faţa străinilor, doar ei pot ajuta ţara Republica Moldova.

Trebuie să înţelegem că fără tinerii instruiţi, foarte bine instruiţi, vorbitori de limbi străine nu numai la Ministerul de Externe şi nu numai în capul Guvernului ne va fi foarte greu să răzbim.

Din păcate, vechea nomenclatură, urmînd propriile sale interese, nu a înţeles importanţa momentului şi nu au procedat ca şi balticii să cedeze locul altora, mai talentaţi şi mai potriviţi pentru respectivele funcţii.

De asemenea, un rol crucial l-a avut, în sens negativ, mass-media. Noi nu am creat „Jurnal TV” şi „Publica TV” în ׳90, în ׳91, ׳94, ׳98, şi, fără o mass-media cu adevărat independentă, au fost sprijinite publicaţii care au cîntat ode anumitor lideri politici şi am compromis forţele politice, am distorsionat înţelegerea politicului în populaţie şi am dezamăgit populaţia. (Aplauze.)

Nu am dat populaţiei un instrument de a înţelege ce se întîmplă în ţară şi, mai ales, care e drumul pe care trebuie să îl urmăm.

De asemenea, o justiţie obedienţă puterii, forţe de apărare a ordinii publice care ascultă de partidele politice şi am văzut la evenimentele din aprilie anul trecut ce a însemnat acest lucru. Fără asemenea instituţii ale puterii bine puse la punct nu puteam să realizăm multe şi nu am realizat multe.

Cîţi dintre acei care se laudă că au fost, mă rog, lideri, preşedinţi, premieri ş.a.m.d. îşi toarnă cenuşă pe cap pentru faptul că nu au reuşit împreună cu noi să facem această schimbare de fond şi să avem o justiţie independentă.

Văd că Alianţa încearcă, cu disperare, să facă o schimbare, dar schimbarea se dă greu pentru că democraţii nu pot să se comporte ca şi precedenţii şi să facă schimbări dictatoriale prin forţă. E nevoie de timp, dar avem nevoie de mass-media şi populaţia să ne înţeleagă.

Am promovat de multe ori pe linia politicii externe oameni incompetenţi. Din păcate, pînă nu demult ambasadele noastre nu făceau faţă deloc chemărilor. Mă bucur că parcă văd o schimbare. Dar aş vrea foarte mult ca clientela, relaţiile de rudenie, relaţiile corporative să înceteze o dată şi pentru totdeauna în această ţară. (Aplauze.)

Sînt diplomaţii aici în sală. Cunosc un diplomat care în curînd părăseşte Moldova şi mi-a spus mie: dragă Vasile, faceţi ceva şi salvaţi Moldova. Dacă acest lucru îl spune un diplomat, stimaţii noştri, avem enorm de mult de lucru şi lucrul acesta îl poate face, în primul rînd, cei care guvernează. Deci avem nevoie la guvernare să perpetueze oameni care înţeleg puterea şi ştiu să o gestioneze.

Stimaţi colegi,

O problemă mare care nu a fost rezolvată, văd că actualul Parlament se străduie să o rezolve, nu este deloc uşoară, este grija noastră faţă de cetăţenii, concetăţenii noştri care se află peste hotare. Într-o ţară în care cei mai activi, cei mai dinamici, cei care au participat la Marile Adunări Naţionale nu se află în ţară, nu participă la jocul electoral, fără aceşti oameni este greu să faci schimbarea şi aceasta explică, în mare, de ce nu am reuşit schimbarea pînă astăzi. (Aplauze.)

Este nevoie să îi atragem pe ei în circuitul electoral pentru a nu face ca Moldova să ajungă în Cartea Guiness pentru recordul de a fi avut nevoie de 3 decenii pentru a realiza schimbarea.

Nu ştiu cum se face pînă la capăt, cred că trebuie antrenate şi instituţii internaţionale. Avem nevoie de mass-media să sprijine, să explice populaţiei acest lucru şi, în sfîrşit, să asigurăm acelor cetăţeni, concetăţeni ai noştri să participe la procesul electoral.

Şi nu în ultimul rînd, văd lideri politici, văd partide politice care vorbesc cu sinceritate despre nevoia de a reintegra ţara, de a fi împreună cu fraţii noştri din Transnistria, lucru care mă bucură foarte mult, dar să nu fim naivi, stimaţi colegi, nu am fi sinceri cu noi, ne declarăm că sîntem români, că sîntem nu ştiu ce.

Cîţi dintre basarabeni se află astăzi în România, cîţi copii ai noştri care au făcut studiile se află astăzi în România, cîţi din ei pot participa la jocul politic şi sînt reintegraţi cu noi? Atunci cînd vrem reintegrarea ţării, să nu uităm că avem şi alţii peste hotare alături de noi cu care trebuie să ne învăţăm a lucra împreună, a fi împreună într-o Europă modernă.

Este loc enorm de mult pentru forţele politice, pentru liderii politici ca se afirme şi voi fi sincer şi voi sprijini pe acei care vor alege şi un limbaj adecvat, dar vor alege şi adevărul istoric ca să meargă înainte şi să realizeze ceva.

Ambasadorii, reprezentanţii instituţiilor internaţionale în ţară ştiu mai bine decît noi deseori cine sîntem şi ce vrem, de fapt, şi aşteaptă o clasă politică sinceră, care vorbeşte deschis despre toate problemele şi care nu este părtinitoare atunci cînd adoptă o decizie sau alta.

Noi avem nevoie de pace în ţară, vrem să dăm hrană şi locuri de muncă tuturor cetăţenilor, dar pentru aceasta avem nevoie de oameni cinstiţi, oameni calificaţi, avem nevoie de adevărate valori şi să renunţăm cu casele trecutului.

Recunosc sincer că Parlamentul întîi a avut foarte, foarte multe erori. A comis multe erori şi din neprofesionalism, şi din lipsa unui mediu adecvat, şi din cauza mass-mediei şi din cauză, atenţie, că occidentul, instituţiile occidentale la acea dată nu era atît de aproape de noi şi nu ne asculta cu atîta atenţie ca astăzi, că dacă ne-ar fi ascultat, cu siguranţă, unele erori noi nu le comiteam.

În încheiere, vreau să urez succese Alianţei pentru Integrare Europeană, vorbesc a doua oară despre Alianţă, care este speranţa noastră, că va reuşi schimbarea.

Am şi eu, ca şi dumneavoastră, probabil, anumite dezamăgiri pentru modul cum reuşesc liderii Alianţei să apară în public uneori, dar, cu toate acestea, apreciez enorm de mult ceea ce au reuşit să facă.

Fraţilor,

Vă rog, nu uitaţi că viitoarele alegeri nu înseamnă sfîrşitul. E nevoie de uniate într-o ţară dezmembrată, e nevoie de profesionalism şi e nevoie de echipă. Separat, în parte, dumneavoastră nu reuşiţi, din păcate, să duceţi această greutate pe umeri, de aceea vă îndemn să vă gîndiţi la noi, să faceţi mai mult decît primul Parlament pentru că, în mare, din punct de vedere profesional, sînteţi mai buni ca noi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim.

Stimaţi colegi,

Eu sînt unul dintre acei care ştiu ce am făcut noi, unde ne-a reuşit în acei ani şi ce nu am făcut şi ce nu ne-a reuşit. Şi mulţumesc tuturor celora care mi-aţi încredinţat ca astăzi să fiu unul dintre acei care să continuu să realizăm ideile pe care le-am început noi atunci. Şi fiţi siguri că împreună, dacă o să aveţi încredere în Alianţă, noi o să ducem la bun sfîrşit ca Republica Moldova să devină un stat de drept, democratic şi ţară membră a Uniunii Europene, cu o viaţă decentă şi plină de libertate. (Aplauze.)

Acum îmi daţi voie să îi ofer cuvîntul domnului Mihail Şleahtiţchi, vicepreşedinte al Fracţiunii Partidului Liberal Democrat. Şi încet-încet ne apropiem de sfîrşitul şedinţei, rog la sfîrşit să nu plecaţi. Avem aici … pînă ajunge dumnealui. Este la tribună? Poftim, domnule Şleahtiţchi. Revin eu cu informaţia. Vă rog, să nu plecaţi.

 

Domnul Mihail Şleahtiţchi – vicepreşedinte al Fracţiunii Partidului Liberal Democrat:

Onorată asistenţă,

Adoptînd la 23 iunie 1990 Declaraţia de Suveranitate, Parlamentul Republicii Moldova, pe atunci Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova, a făcut un pas progresiv şi de mare curaj, un pas prin care întreaga lume avea să afle despre ferma hotărîre a unui fost protectorat sovietic de a deveni un stat suveran, unitar şi indivizibil.

Mai mult, toţi acei care urmăreau, după evoluţia evenimentelor din spaţiul pruto-nistrean, nu au avut decît sî constate că, în limitele lui, s-a instituit un nou sistem de coordonate politice, un sistem care stipula că izvorul şi purtătorul suveranităţii este poporul, şi nu o parte a poporului, şi nu un grup de cetăţeni, şi nu o persoană particulară, un partid politic sau o organizaţie obştească, că pămîntul, subsolul, apele, pădurile, precum şi întregul potenţial spiritual, economic, financiar, tehnico-ştiinţific constituie proprietatea exclusivă şi necondiţionată a poporului. Şi că mersul înainte a unei noi formaţiuni statale va presupune: asigurarea supremaţiei legii, garantarea respectării drepturilor şi posibilităţilor juridice egale pentru cetăţeni, partide politice, organizaţii obşteşti, mişcări de masă şi organizaţii religioase.

Fiind una de bun augur, Declaraţia Suveranităţii a prefigurat peste un an adoptarea Declaraţiei de Independenţă, iar peste încă 3 ani – şi adoptarea Constituţiei. Cu luare în considerare a impactului pe care le-a exercitat asupra acestor două documente, putem afirma că Declaraţia Suveranităţii a consfinţit revenirea la adevărul istoric, la limba română şi la alfabetul latin.

Deşi unii analişti, nu doar analişti, sînt tentaţi să vadă în Declaraţia Suveranităţii un document desuet, perimat, care şi-a îndeplinit misiunea şi care nu mai este pe potriva imperativelor vremii, este important să realizăm că lucrurile nu sînt tocmai aşa, acest document fiind în continuare actual şi de mare importanţă politică.

Or, nu poţi, spre exemplu, vorbi despre integrarea europeană dacă, aşa cum este stipulat în Declaraţia Suveranităţii, nu priveşti la Republica Moldova ca la un stat democratic, bazat pe drept, ca la un stat care nu admite confruntări în relaţiile internaţionale, interstatale şi interetnice, ca la un stat care şi-a exprimat adeziunea faţă de principiile şi normele dreptului internaţional, unanim recunoscute şi nu, în ultimul rînd, ca la un stat demilitarizat, care contribuie activ la întărirea păcii şi securităţii mondiale şi care participă nemijlocit la procesul european de colaborare şi securitate.

Doamnelor şi domnilor,

Adoptarea la 23 iunie 1990 a Declaraţiei de Suveranitate a constituit, fără îndoială, un eveniment epocal. Să le fim recunoscători, aşadar, celor care au contribuit la elaborarea şi legiferarea ei şi să depunem în continuare toate eforturile pentru a-i păstra în inimile, dar şi în faptele noastre spiritul inovativ democratic şi cu adevărat patriotic.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim.

Stimaţi colegi,

Acum ofer cuvîntul domnului Ioan Ciuntu, deputat în primul Parlament, protoiereu, om care a binecuvîntat Mişcarea de Eliberare Naţională în acei ani şi, la fel, Alianţa pentru Integrare Europeană.

 

Domnul Ioan Ciuntu – deputat în primul Parlament, protoiereu:

Sînt conştient de faptul că timpul a zburat cu nemiluita. Şi voi purcede la un text academic şi mă voi strădui în cîteva cuvinte, făcînd o generalizare rînd pe rînd, poate că într-un duh mai crîngean, nostalgic, pentru că în faţa noastră sînt feţele majorităţii celor care am trecut acea perioadă delicată, dar importantă pentru fiecare dintre noi şi pentru acei care vin după noi.

Se răresc rîndurile noaste, ale deputaţilor din secolul şi mileniul trecut. Cu regret, sînt unul dintre acei care am condus în ultim cel drum o bună parte din colegii noştri, începînd de la Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Andrei Vartic şi încă cîţi …, ca să enumerăm ne ia o parte de timp. Dumnezeu cu drept să-i şi numere pe ei.

O bună parte din lumea aceasta frumoasă nu mai este cu noi, ci se găsesc în străinătate, i-am întîlnit în diverse ţări. Şi o parte, o mînă, mai sîntem aici împreună cu dumneavoastră.

Dragii mei,

 Adevărat e că noi, acei care am urmat acest drum de la ‘90 încoace, fostam acei care avut-am puţină experienţă, pentru că aşa ne-au prins timpurile, pentru că noi am fost, de fapt, un produs al statului sovietic în viziunea şi mentalitatea noastră şi era necesar ca după picătura nu cea chinezească, ci imperială-rusească să facem din mers nişte modificări în cutiuţa noastră, în mintea noastră, în inima noastră. Dar adevărat sînt cele spuse mai sus, că am avut sprijinul lumii, acest cîmp energetic care ne-a dat şi putere, ca să le trecem mai uşor. Şi ca urmări ale războiului din 1992, care ne-a fost impus şi care nu ni l-am dorit, şi care am pierdut o parte din bravii noştri tineri şi, mai mult ca atît, rămîn o parte din copii orfani. Şi, mai mult ca atît, nerămînîd totuşi cu ţară integră pînă la acest moment.

Or, ruperea din imperiu ne-a adus şi alte greutăţi. Evident, ruperea din imperiu, de la sistemul de păianjeni centralizat economic ne-a făcut aşa ca să rămînem cu detalii fiecare uzină care le produceau. Or, noi fiind o ţară agricolă, care, la rîndul său, ne-am împărţit fiecare cu parcela sa şi cu tehnica învechită de altă dată, nu putem să facem faţă problemelor. Or, situaţia apolitică care s-a pomenit rînd pe rînd, dorindu-ne permanent cele trei republicuţe. Diverse şi multe sînt care s-a pomenit şi nu astăzi factori care au influenţat.

Adevărat e că mulţi ar zice că, uite, şi mai întîlnim în discuţii aşa, la un colţ de stradă, că dacă-dacă-dacă. Da, dacă. Să nu uităm că, de fapt, şi romanii, cînd au venit la daci acolo, la o cetate, şi i-au asediat şi, neputînd tot să-i ia pe dînşii, rînd pe rînd trimiteau soli acolo, de la distanţă spunînd: voi, măi, de acolo, vedeţi, vedeţi, voi, dacilor, că dacă noi ne ridicăm sus, dacă noi ajungem, dacă noi punem mîna pe voi, să vedeţi ce păţiţi voi. La care dacii le-au răspuns, vă amintiţi, cu un cuvînt „dacă”. Iată, că dacă.

A fost ceea ce a fost. Altceva este, că trebuie să tragem şi noi concluzii din toate prin cîte am trecut şi toate cîte s-au întîmplat. Cu regret, aşa cum se întîmplă cînd vine un val naţional, politic, favorabil nouă, se mai întîmplă cîte ceva, dacă nu calomnii de unele, de altele naturale etc., neapărat o criză economică globală şi prin care Guvernul şi parlamentarii se străduie ca să le menţină, iar noi permanent ne dorim pensii mari şi ridicarea salariilor. Or, ştim ce se întîmplă în Grecia şi în România? E adevărat că e un capitol aparte care… lumea trăieşte greu, sînt greutăţi, dar care vom depăşi doar în unitate în gînd şi în trăire.

Colac peste pupăză, pe lîngă toate problemele enorme cu care se confruntă la ziua de astăzi politicienii, Alianţa, e şi un cadou în plan spiritual din partea bisericii. Or, este important ca şi instituţia bisericească să conştientizeze şi să tempereze unele lucruri. Pentru că problemele, doleanţele noastre, ale bisericii, ele au fost, sînt şi vor fi la toate timpurile. Or, o parte din aceste probleme, într-un mod paşnic, creştinesc au fost rezolvate şi în Parlamentul 1990–1994, graţie colegilor noştri.

Şi vedem că, de fapt, sînt binevoitori şi guvernanţii, şi parlamentarii, şi Alianţa pentru o biserică majoritară, neuitînd, de fapt, că avem şi minorităţi, şi tot rînd pe rînd. Trebuie să găsim varianta cea sănătoasă, benefic care ar lucra şi care ne-ar uni pe noi toţi. Or, ce se întîmplă că nouă tuturor ne arde acum, în momentul de faţă să ne rezolvăm toţi problemele? Cum se întîmplă că nu se găseşte timpul într-o dinamică concretă ca noi să mergem frumos, creştineşte, cetăţeneşte? Căci numai în felul acesta noi am putea ca să creştem, să ne dezvoltăm bine în plan economic, în plan politic atunci cînd avem şi o unitate.

Pentru că aceasta aşteaptă cei din afara hotarelor, fără pe toţi să îi pomenesc pe unii sau pe alţii, ca noi să avem această schismă aşa atît nu doar în plan bisericesc, răzmeriţă, şi în plan politic, în plan naţional. Şi atunci, bineînţeles, noi vom fi la pămînt. Şi atunci la toate timpurile dînşii se vor simţi bine, mai superior şi ţinîndu-ne acolo ca o lume a treia.

S-a pomenit aici rînd pe rînd de faptul că lumea din străinătate, şi eu privesc aceste filme care ţi se strînge inima, dorinţa aceasta de a se uni familiile, de a dobîndi un ban, de a se simţi bine alături de semenii săi. Şi eu cred în acei care astăzi sînt în Alianţă, la guvernare, că se străduie şi îşi doresc acest lucru şi Dumnezeu să le ajute dînşilor şi fiecăruia dintre noi.

Iar în privinţa bisericii aş vrea ca să amintesc cuvintele Mîntuitorului, că dacă voi zidi biserica mea şi nu va clătina porţile iadului. Dar Mîntuitorul nu a adăugit la acele timpuri, că nu era cazul atunci, dacă nu se va implica biserica în politică. (Aplauze.)

Noi sperăm că o biserică naţională, cum a fost la toate timpurile, alături de popor şi a trăit cu acele aspiraţii. Şi noi, la rîndul nostru, ne vom da seama. Şi nu sînt împuternicit în numele unei sau altei Mitropolii, iar în numele unui Centru creştin-ortodox al binecredincioşilor „Ştefan cel Mare şi Sfînt”, pe care îl reprezint, chem şi îndemn instituţia bisericească ca uşor-uşor toate să le privească, să le analizeze şi să vină cu tot ceea ce este benefic pentru pacea, pentru bunăstarea acestei lumi, pentru că misiunea bisericii este vastă, are un cîmp vast de activitate acolo, pe amvon, iar tribunele respective să fie lăsate pentru politicieni. Pentru că numai aşa, în acest echilibru, viaţa va decurge dulce şi plăcut lui Dumnezeu şi semenilor.

Bunul Dumnezeu să ne ajute, să ne binecuvînteze, dragii mei, spre toată lucrarea cea bună. Şi recunoştinţele noastre pentru această sărbătoare de suflet, care ne-a fost oferită nouă tuturor de acei ce guvernează. Am fost şi sîntem cu dumneavoastră o inimă şi un gînd. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Mulţumim, domnule Ciuntu.

Stimaţi colegi,

Ar fi incorect, poate, şi pe nedrept, din partea noastră dacă nu am oferi cuvîntul astăzi acelui om care a oprit tăvălugul comunist în 2007, care a întors încrederea în partidele politice, în democraţie, care, prin începutul din 2007, a adus astăzi victorie forţelor democratice şi el se numeşte Dorin Chirtoacă, Primar General al municipiului Chişinău. (Aplauze.) Vă rog, domnule Primar General.

 

Domnul Dorin Chirtoacă – Primar General al municipiului Chişinău:

Domnule Preşedinte,

Stimate domnule Preşedinte Snegur,

Domnilor deputaţi din cadrul primului Parlament,

Stimaţi deputaţi din actualul Parlament,

Domnule Prim-ministru,

Stimaţi miniştri,

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor.

Domnule Preşedinte,

Eu vă mulţumesc pentru aceste cuvinte.

Consider totuşi că este mult pentru mine şi consider că este vorba doar de un început. Municipiul Chişinău a fost leagănul mişcării de renaştere naţională.

Aleea Clasicilor, Piaţa Marii Adunări Naţionale, Teatrul Verde, principalele artere – sînt locuri care vor rămîne pentru totdeauna în istorie ca fiind aproape inimii şi sufletului locuitorilor municipiului, dar sînt convins, şi tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, locuri care au vibrat împreună cu sutele de mii de oameni, care au venit să aducă libertatea la 1989 pe aceste meleaguri.

După 20 de ani cum arată situaţia? Suntem, practic, patru generaţi care în continuare luptăm pentru acelaşi lucru împreună. Dacă la 1989 atît domnul Ghimpu, cît şi domnul Urecheanu, domnul Snegur, practic, toţi antivorbitorii, aproape toţi antivorbitorii au reprezentat generaţia renaşterii naţionale, pe atunci colegii din Guvern, în mare parte, erau studenţi, iar eu eram elev.

Şi la aceasta cred că ar trebui să adăugăm generaţia 7 aprilie 2009 şi iată că împreună reprezentanţii acestor patru generaţii ne luptăm cu acelaşi lucru, cu aceeaşi problemă: ieşirea Republicii Moldova de sub influenţa Estului, dacă doriţi alipirea sau integrarea în comunitatea europeană, depăşirea tranziţiei şi o viaţă prosperă pentru fiecare cetăţean.

Evident, fără ceea ce s-a făcut la 1989–1990 –Declaraţia despre Suveranitate şi mai tîrziu Declaraţia de Independenţă – nu am fi putut vorbi astăzi despre nimic altceva. Dar de ce oare de la acele acte fundamentale, acele acte curajoase şi pînă astăzi au trebuit să treacă 20 de ani şi iată că 4 generaţii de oameni trebuie să îşi unească eforturile pentru ca să ducem la îndeplinire.

Pe lîngă aceasta, vorbim despre o altă generaţie de oameni sau mai multe generaţii plecate peste hotare şi să nu fie cumva nevoie de o a 5-a generaţie, care să se alăture acestui efort al nostru. De ce 20 de ani? Din cauză că nu s-au respectat multe reguli, din cauză că au fost multe trădări, mulţi paşi oportunişti. Şi, din păcate, am auzit îngrijorări chiar şi astăzi. Ceea ce înseamnă că lecţiile trecutului nu au fost învăţate, din păcate. În 2003, atunci cînd m-am întors la Chişinău, eram un simplu absolvent şi îmi doream ca mai repede să fie duse la îndeplinire idealurile anilor 1990. Nu am crezut că în 2005 se va întîmpla descalificarea clasei politice, dar a trebuit să o trăim şi pe aceasta şi, din păcate, nu prima dată.

Apoi cu mare greutate, începînd cu 2006–2007, a început o nouă construcţie a arhitecturii politice a Republicii Moldova, pentru ca în 2009 să se demonstreze faptul că, cu toate eforturile depuse în această privinţă, totuşi forţa a trei partide nu a fost suficientă şi a fost nevoie să mai avem un aliat, care să vină chiar din tabăra adversă. Pentru ca, în final, să avem 52 – 53 din 101. Patru generaţii de oameni, trecerea din tabăra adversă a unui om politic important şi 53 de mandate la final.

Oare putem să spunem că aceasta înseamnă, cu adevărat, forţă şi putere înde- ajuns raportat la temelie, la fundamentul care s-a pus în 1989? Şi de ce oare atîtea eforturi sînt necesare? Deja s-au comis o serie de erori şi în această perioadă, dar ele pot fi îndreptate, pot fi corectate. Depinde dacă va fi voinţa necesară a tuturor în această privinţă, pentru ca în lunile următoare să aibă loc confirmarea încrederii cetăţenilor faţă de începuturile puse la 1989 şi şansa dată în 2009.

Să nu se întîmple cumva ca oamenii să se ducă cu inima strînsă la alegeri şi de nevoie să încredinţeze continuarea integrării europene a Republicii Moldova. Pentru că ei văd cum se întîmplă în interiorul structurii politicii de astăzi toate. Şi nu cred că sînt foarte încîntaţi.

Pînă la urmă, orice minciună iese la suprafaţă. S-au ascuns cît s-au ascuns aceea care şi-au zidit castele pe sărăcia cetăţenilor noştri, ascuzîndu-se în spatele unor bariere, clădind pe un hectar şi jumătate o casă şi, din păcate, aceasta nu este doar trăsătura lor. Au mai fost şi alţii şi anterior şi poate chiar şi în ziua de astăzi. Minciuna nu are cum să fie ascunsă. Mai devreme sau mai tîrziu va ieşi la suprafaţă.

Şi istoria ultimilor 20 de ani demonstrează că acei care au luptat în acea perioadă şi au menţinut verticalitatea au rămas curaţi şi nepătaţi şi astăzi cu fruntea sus pot promova înainte acele idealuri, iar acei care au făcut alte lucruri, chiar dacă încearcă să acopere acele lucruri mai puţin ortodoxe, mai devreme sau mai tîrziu, oricum vor ieşi la suprafaţă, poate este cazul să tragem învăţăminte odată şi pentru totdeauna.

Fie alegem să promovăm pe o manieră corectă ceea ce avem de făcut cu toţii împreună, să ne respectăm toate angajamentele, să fim umăr la umăr unul cu altul, toţi pentru unul şi unul pentru toţi, principiul muşchetarilor. Şi, cu adevărat, să putem merge în faţa cetăţenilor, pentru a consolida poziţia noastră, fie să nu ne pară rău pentru faptul că lucrurile în Moldova merg cum merg de 20 de ani. Şi, din păcate, şi astăzi continue să fie multe dificultăţi.

Sînt convins că voi prinde vremurile cînd vor fi alte realităţi în Republica Moldova. Dar mi-aş dori să progresăm mai repede. Şi mi-aş dori ca aceste lucruri, pentru care s-a luptat la 1989, mai repede să devină realitate din toate punctele de vedere. Să nu fie nevoie de alţi 20 de ani de luptă. Îmi asum şi ni-i asumăm cu toţii, dacă e necesar. Dar este păcat. Sînt deja patru generaţii de oameni implicate şi sute de mii plecaţi peste hotare.

Înţeleg că este un apel poate mai altfel decît cele cu care ne-am obişnuit. Dar aceasta înseamnă, cu adevărat, Europa. Corectitudine, verticalitate, modestie, principialitate şi grijă unul faţă de altul. Abia atunci vom putea vorbi despre integrarea Europeană cu adevărat. Dacă se va schimba în esenţă şi clasa politică şi vom putea acţiona ca într-o echipă care vorbeşte şi face la unison, nu încercînd să umflăm balonul înainte de alegeri, nu se va reuşi decît foarte puţin şi oricum se va sparge.

Stimaţi colegi,

Ceea ce a fost la 1989 va rămîne în istorie ca fiind opera fundamentală a secolului al XX-lea în acest teritoriu. Păcat ar fi ca în secolul al XXI-lea să fie diminuat şi compromis, ceea ce, cu mare greutate şi cu vărsare de sînge, s-a reuşit în secolul al XX-lea.

Vă mulţumesc.

La mai mult şi la mai mare. (Aplauze.)

 

Domnul Mihai Ghimpu:

Stimaţi colegi,

Vreau să anunţ, înainte de a declara şedinţa închisă, că urmează să facem, să participăm cu toţii la o cupă de şampanie, dar înainte de aceasta să participăm, să ieşim cu toţii pentru a avea o poză în amintirea noastră după ziua de astăzi.

Acum, îmi daţi voie, stimaţi prieteni, doamnelor şi domnilor, onorată asistenţă, să mulţumesc încă o dată tuturor celor care în acei ani grei au muncit pentru ca astăzi să sărbătorim 20 de ani de la aniversarea Declaraţiei de Suveranitate, 20 de ani de chin, de muncă, de luptă pentru a deveni liberi şi a ne construi prezentul şi viitorul nostru.

Vă mulţumesc şi dumneavoastră, fiindcă toţi am fost pentru aceasta în acea perioadă şi toţi am contribuit. Şi vă mulţumesc şi pentru faptul că astăzi sîntem împreună şi să nu uităm niciodată că doar împreună noi putem să atingem ceea ce ne dorim şi ceea ce trebuie să trăiască în republica aceasta. Fiindcă fiecare dintre noi, fiecare cetăţean, fiecare stat tinde spre două valori, care sînt cele mai importante: libertate şi bunăstare.

Vă doresc multă sănătate şi îmi permiteţi să declar şedinţa închisă. (Aplauze.)

Imnul, vă rog. (Se intonează Imnul de Stat al Republicii Moldova.)

Mulţumesc.

Acum ieşim cu toţii. Da, ieşim cu toţii pe trepte pentru a face o fotografie ca amintire. Şi apoi ne întoarcem în hol la o cupă de şampanie.

Da, mulţumim.

 

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.30.

 

 

Stenograma a fost pregătită spre publicare în Direcţia documentare parlamentară a Aparatului Parlamentului.