version francaise
Parlamentul Republicii Moldova
english version



Initiative, propuneri
Ordinea de zi a sedintelor plenare
Stenogramele sedintelor plenare
Comunicate de presa
Control parlamentar
Cooperarea cu societatea civila
Buletin Parlamentar













7 mai 2010

Comunicat de presă

Mihai Ghimpu s-a întîlnit cu Ambasadorul Federaţiei Ruse

 

Chişinău, 7 mai 2010 - Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, a avut, în dimineaţa zilei de astăzi, o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin.

 

În cadrul întrevederii, diplomatul rus l-a informat pe Preşedintele Ghimpu despre agenda finală a Summit-ului informal al şefilor de stat din CSI, care se va desfăşura pe 8 mai la Moscova, precum şi despre documentele propuse pentru examinare.

 

În acest context, Mihai Ghimpu a menţionat că Republica Moldova va semna Mesajul şefilor de stat din CSI adresat veteranilor războiului şi persoanelor care au activat în spatele frontului din statele Comunităţii, cu prilejul aniversării a 65-a a victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, precum şi va susţine Declaraţia şefilor de state care participă la manifestările organizate la Moscova, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial în Europa.

 

În cadrul întrevederii, Mihai Ghimpu a făcut o trecere în revistă a planului de acţiuni care vor fi organizate la 9 mai în Republica Moldova cu prilejul victoriei asupra fascismului, iar Valeri Kuzmin l-a informat că misiunea diplomatică va participa la toate manifestările organizate de autorităţile moldave la nivel de stat.


Chişinău, 7 mai Cu prilejul Zilei Europei, Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, a adresat un mesaj de felicitate cetăţenilor Republicii Moldova şi reprezentanţilor ţărilor europene, aflaţi în ţara noastră.

 

În mesaj se menţionează:

 

Stimaţi cetăţeni,

Stimaţi reprezentanţi ai ţărilor europene,

aflaţi în Republica Moldova,

 

Cu deosebită bucurie, având încredere în viitorul european al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, Vă felicit cu ocazia Zilei Europei şi îmi exprim convingerea că, împreună, vom depune toate eforturile necesare pentru a aduce adevăratele valori europene la noi acasă.

 

Integrarea europeană este un obiectiv clar şi irevocabil pentru majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova. O garanţie a atingerii acestui deziderat o reprezintă beneficiile economice şi sociale, drepturile şi libertăţile civile, justiţia independentă şi siguranţa în ziua de mâine pe care le oferă spaţiul comunitar tuturor cetăţenilor săi. Acestea sunt adevăratele valori europene, create şi afirmate de-a lungul timpului, cu eforturile conjugate a milioane de europeni, valori care şi-au demonstrat viabilitatea şi eficienţa şi pe care este imperios necesar să le preluăm, să le implementăm şi să le aplicăm la noi, în Republica Moldova.

 

Europa, însă, aduce cu sine nu numai beneficii şi drepturi, dar şi obligaţii corelative pentru toţi cetăţenii. Valorile europene nu au apărut din senin, ci au fost create prin activismul civic al oamenilor, iar aplicabilitatea lor până în ziua de azi se datorează controlului pe cât de riguros, pe atât de permanent, exercitat de către societatea civilă asupra factorilor de decizie, precum şi implicării hotărâte şi conştiente a fiecărui individ în procesul decizional.

 

Deşi au trecut aproape două decenii de la proclamarea independenţei, azi nu putem afirma că ne-am apropiat de valorile europene în măsura în care ni-o dorim noi guvernarea, şi şi-o doreşte întreaga populaţie a Republicii Moldova. În pofida tuturor eforturilor, ţara rămâne dezbinată. Mai rămâne mult de făcut pentru stârpirea corupţiei. Avem nevoie şi de proiecte comune, pe care, implementându-le, vom învăţa unii de la alţii, vom învăţa să rezolvăm în comun problemele ce ne preocupă. Vă chem pe toţi să ne unim eforturile, pentru a ne făuri o viaţă mai bună şi pentru a sărbători, alături de cei circa 800 de milioane de cetăţeni europeni, marea Zi a Europei.

 

Cu acest prilej, îi felicit pe toţi europenii, ambasadori, diplomaţi, reprezentanţi ai organismelor europene, care se află în prezent în Republica Moldova, urându-le sănătate, prosperitate, iar nouă tuturor un viitor european pe cât de luminos, pe atât de apropiat.

 


 

Mihai Ghimpu va participa la reuniunea informală a şefilor de stat din CSI

 

Chişinău, 7 mai - Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, va participa, la 8 mai curent, la lucrările Summitului informal al şefilor de stat din CSI.

 

La Moscova, pe lîngă participarea la reuniunea informală a şefilor de stat, care se va desfăşura în partea a doua a zilei de 8 mai, Preşedintele Mihai Ghimpu va avea o întrevedere cu reprezentanţii diasporei moldave din Federaţia Rusă, precum şi cu personalul misiunii diplomatice al Republicii Moldova din capitala rusă.

 

Agenda de lucru a Summitului include examinarea unui şir de probleme legate de organizarea manifestărilor legate de împlinirea a 20 de ani de la constituirea Comunităţii Statelor Independente, stabilirea datei următoarei reuniuni oficiale a liderilor CSI, precum şi alte chestiuni organizatorice ce ţin de activitatea Comunităţii.

 

În cadrul Summitului va fi semnat Mesajul şefilor de stat din CSI adresat veteranilor războiului şi persoanelor care au activat în spatele frontului din statele Comunităţii, cu prilejul aniversării a 65-a a victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, precum şi va fi aprobată Declaraţia şefilor de stat care participă la manifestările organizate la Moscova, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial în Europa

 

Preşedintele interimar al Republicii Moldova va reveni în ţară în seara zilei de 8 mai.

 


 

Mihai Ghimpu: Dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu Slovacia este foarte importantă pentru Republica Moldova

 

Chişinău, 7 mai 2010 - Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, a avut astăzi o întrevedere cu Miroslav Lajcák, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Slovace, aflat în vizită oficială în Republica Moldova.

 

În cadrul întrevederii, Mihai Ghimpu a menţionat că dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu Slovacia este foarte importantă pentru Republica Moldova, deoarece permite stabilirea unui parteneriat reciproc avantajos de cooperare dintre două state în diferite domenii. "Experienţa Slovaciei în implementarea unor reforme eficiente este foarte binevenită pentru Republica Moldova din momentul în care Alianţa pentru Integrarea Europeană a demarat un amplu program de modernizare a ţării sub toate aspectele, care are drept scop construirea unui stat de drept şi dezvoltat economic", a accentuat şeful interimar statului.

 

Preşedintele ţării a mai menţionat că pentru Republica Moldova, care a declarat drept prioritate integrarea europeană, experienţa Slovaciei în acest proces este foarte oportună şi binevenită. În context, Mihai Ghimpu s-a pronunţat pentru semnarea unei declaraţii privind instituirea unui parteneriat strategic între două state pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, identică cu cea semnată cu România.

 

Precum a afirmat Preşedintele Ghimpu, semnarea unor asemenea documente cu mai multe state din Uniunea Europeană va permite ţării noastre să atingă mai uşor obiectivul de integrare europeană. În opinia şefului statului, un asemenea document poate fi semnat la Chişinău, în cadrul unei vizite oficiale în ţara noastră a Preşedintelui Slovaciei, Ivan Gasparovic.

 

Miroslav Lajcák a accentuat că interesul Slovaciei faţă de Republica Moldova a sporit foarte mult după instalarea noii guvernări, şi ţara sa este dispusă să dezvolte un parteneriat strategic pe toate dimensiunile. În context, ministrul Afacerilor Externe de la Bratislava l-a informat pe Mihai Ghimpu că Slovacia a acordat un suport financiar Companiei "Teleradio-Moldova" în valoare de 100 mii de euro şi este dispusă să ofere, prin intermediul diferitelor proiecte şi organizaţii, burse de studii pentru tinerii din Republica Moldova în instituţiile de învăţămînt din ţara sa.

 

În contextul dezvoltării relaţiilor economice dintre cele două state, Miroslav Lajcák a salutat organizarea forumului moldo-slovac la Chişinău, cu participarea a peste 20 de businessmeni din Slovacia. În opinia oficialului slovac, aceasta va permite diversificarea domeniilor de cooperare economică dintre Republica Moldova şi Slovacia, elaborarea şi implementarea unor noi proiecte, precum şi creşterea volumului de investiţii în Republica Moldova din partea agenţilor economici slovaci.

 

Referindu-se la aspiraţiile Republicii Moldova de integrare europeană, Miroslav Lajcák a accentuat că se află la Chişinău pentru a transmite mesajul autorităţilor slovace de susţinere deplină a eforturilor ţării noastre nu numai în perioada de tranziţie, dar şi în cea de integrare în comunitatea statelor europene. "Progresele Republicii Moldova din ultima perioadă sînt foarte convingătoare şi apreciate de comunitatea internaţională. Slovacia este dispusă să acorde toată susţinerea în procesul de integrare europeană, punînd la dispoziţia autorităţilor de la Chişinău toată experienţa acumulată la acest capitol", a specificat ministrul slovac al Afacerilor Externe.

 

În cadrul întrevederii, Mihai Ghimpu şi Miroslav Lajcák au abordat şi alte probleme care reprezintă interes pentru ambele state atît în plan bilateral, cît şi regional şi internaţional.

 

 


Pagina de Titlu Scrieti-ne

Copyright © 2001-2009 Parlamentul Republicii Moldova