version francaise
Parlamentul Republicii Moldova
english version
русская версия



Initiative, propuneri
Ordinea de zi a sedintelor plenare
Stenogramele sedintelor plenare
Comunicate de presa
Control parlamentar
Cooperarea cu societatea civila
Buletin Parlamentar













11 iulie 2010

Comunicat de presă

Lideri ai AIE s-au deplasat în zonele afectate de inundaţii

 

Chişinău, 11 iulie - Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, împreună cu alţi doi lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană, Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Legislativului, şi Marian Lupu, preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat, a efectuat în partea a doua a zilei de 10 iulie o vizită de documentare în raioanele din sudul şi centrul republicii, afectate de inundaţii.

 

În cadrul vizitei, cei trei demnitari s-au documentat asupra situaţiei din localităţile raioanelor Cahul, Leova şi Cantemir, situate în lunga rîului Prut, precum şi despre starea lucrurilor din satele Nemţeni, Obileni şi Cotul Morii din raionul Hînceşti.

 

Aflaţi în teren, în cele trei localităţi ale raionului Hînceşti, Mihai Ghimpu, Serafim Urechean şi Marian Lupu, s-au familiarizat cu situaţia din zonă, cu procesul de evacuare a bunurilor materiale ale cetăţenilor, casele cărora au fost inundate, procesul de întărire a digurilor şi barajelor, activitatea comisiei de repartizare a ajutoarelor materiale sinistraţilor.

 

În cadrul discuţiilor cu cetăţenii, Preşedintele Mihai Ghimpu a accentuat că Alianţa pentru Integrare Europeană va depune toate eforturile pentru a ajuta cetăţenii afectaţi de inundaţii şi în depăşirea situaţiei de criză. "Pierderile sinistraţilor vor fi recuperate după o evaluare efectuată de o comisie specială. Nici o persoană nu va fi trecută cu vederea, deoarece noi nu dorim să se repete situaţia de după inundaţiile din 2008, cînd unii cetăţeni au beneficiat de ajutoare doar pe hîrtie", a accentuat Mihai Ghimpu.

 

Şeful statului a mai remarcat că este necesar de a elabora şi implementa un program de stat, care ar permite excluderea unor asemenea situaţii în viitor. "În acest program trebuie stabilite măsuri concrete de construcţie sau întărire a digurilor şi barajelor de protecţie, examinată oportunitatea aflării caselor de locuit în lunca rîului, etc. Nu excludem că costurile de realizare a unui asemenea program pot fi mari, dar implementarea lui ne va asigura că cetăţenii nu vor avea, în viitor, de suferit în urma inundaţiilor", a menţionat Mihai Ghimpu.

 

Ideea elaborării unui asemenea program a fost susţinută şi de Serafim Urechean şi Marian Lupu, care au specificat că realizarea acestuia ne va permite să nu luptăm de fiecare dată cu consecinţele inundaţiilor, dar să le excludem din start.

 


 

Conducerea Moldovei va acţiona pentru ca sinistraţii care şi-au pierdut casele să intre în locuinţe noi pînă la sfîrşitul toamnei

 

Chişinău, 11 iulie - Conducerea Republicii Moldova va depune toate eforturile ca cetăţenii, care şi-au pierdut casele în urma inundaţiilor devastatoare din acest an să intre în locuinţe noi pînă la sfîrşitul toamnei curente, a declarat astăzi Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în cadrul telemaratonului "Eşti cît dăruieşti - ajută sinistraţii", organizat de Compania publică "Teleradio-Moldova".

 

Mihai Ghimpu a menţionat că pe tot parcursul cataclismelor naturale, care au afectat populaţia din raioanele situate în lunca rîului Prut, conducerea Republicii Moldova a depus toate eforturile pentru acordarea ajutorului necesar populaţiei la evacuarea ei şi a bunurilor materiale din zona inundată, efectuarea lucrărilor de prevenire a inundaţiilor. "Cu părere de rău, după inundaţiile din 2008, nu a fost elaborat şi implementat un program de stat, care ar fi prevăzut unde trebuiau întărite digurile şi barajele de protecţie, evacuate casele de locuit, etc. Toate acestea trebuie făcute acum de noi. Dar, în primul rînd, pentru moment vom depune toate eforturile pentru acordarea primului ajutor sinistraţilor", a menţionat şeful statului.

 

În context, Mihai Ghimpu a specificat că în cadrul deplasării în localităţile afectate de inundaţii a indicat ca toate ajutoarele umanitare sau alte fonduri, destinate sinistraţilor, să fie repartizate de comisii speciale, în componenţa cărora să fie incluşi şi cetăţenii care au avut de suferit, şi în mod transparent. "Toţi cetăţenii Republicii Moldova trebuie să fie lîngă sinistraţi, ajutîndu-i să depăşească această tragedie prin care i-a făcut să treacă natura", a declarat şeful statului, menţionînd la acest capitol prestaţia efectivelor de militari ai Armatei Naţionale, Trupelor de Carabinieri şi Serviciului de Grăniceri, care 24 de ore din 24 activează în zonele afectate.

 

Mihai Ghimpu a mai declarat că repartizarea ajutoarelor materiale, materialelor de construcţie sau a surselor financiare pentru populaţia sinistrată, va fi luată sub un control strict al conducerii Republicii Moldova, pentru a evita lacunele depistate după inundaţiile din 2008, cînd o parte din sinistraţi nu au primit nici o susţinere din partea autorităţilor centrale.

 

Şeful statului a spus că în procesul de construcţie sau reparaţie a caselor de locuit ale cetăţenilor, care au fost demolate sau avariate de inundaţii, Republica Moldova va fi sprijinită de România. "În cadrul unei discuţii telefonice cu Preşedintele României, Traian Băsescu a declarat că partea română este gata să ofere materiale de construcţii, din contul grantului nerambursabil de 100 milioane de euro, pentru construcţia numărului necesar de locuinţe pentru populaţia sinistrată".

 

Mihai Ghimpu a mai declarat că în contul deschis pentru ajutorarea sinistraţilor va fi transmisă suma de circa 100 mii de lei, care constituie economia mijloacelor financiare, formate în urma îndeplinirii de către el a interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova. În afară de aceasta, şeful statului a donat în contul sinistraţilor mijloace financiare din partea familiei Ghimpu.

 

 

 


Pagina de Titlu Scrieti-ne

Copyright © 2001-2009 Parlamentul Republicii Moldova