Chişinău, 21 iunie 2010 – O delegaţie a
Parlamentului Republicii Moldova participă la lucrările
sesiunii de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
(APCE), care se desfăşoară la Strasbourg în perioada 21-25
iunie 2010.
Din componenţa delegaţiei fac parte
deputaţii Ana Guţu, Stella Jantuan, Valeriu Ghileţchi, Grigore
Petrenco.
Potrivit agendei, printre subiectele care vor fi
discutate în cadrul sesiunii de vară a APCE
figurează situaţia tensionată din Orientul Apropiat, problemele islamofobiei
şi situaţia romilor în Europa, precum şi procedurile
legale aplicabile în cazul încălcării drepturilor omului
în Caucazul de Nord.
De asemenea, vor mai fi examinate raportul privind
evoluţiile înregistrate în combaterea pandemiei AH1N1, funcţionarea
instituţiilor democratice în Azerbaidjan şi Kosovo, starea
democraţiei în Europa, precum şi măsurile necesare pentru eliminarea stereotipurilor sexiste din
mass-media.
Preşedintele Comitetului Miniştrilor Antonio
Milososki, Ministrul Afacerilor Externe a "ex-Republicii Iugoslave
Macedonia", va prezenta tradiţionalul raport al Comitetului
Miniştrilor – instanţa de decizie a Consiliului Europei – şi va
răspunde la întrebările deputaţilor.
Totodată, la sesiune vor prezenta comunicări
Gjorgje Ivanov, Preşedintele „ex-Republicii Iugoslave Macedonia”,
Preşedintele Croaţiei Ivo Iosipovic, Milo Dukanovic, prim-ministrul
Republicii Muntenegru.
Mihai Ghimpu a efectuat o
vizită de lucru în raioanele Rîşcani şi Drochia
21 iunie 2010. Numai în condiţiile unei
stabilităţi politice putem realiza toate proiectele de reformare a
Republicii Moldova, îndeplini principalele obiective stipulate în
programul de guvernare al AIE - lichidarea sărăciei şi
integrarea europeană, a declarat Preşedintele interimar al Republicii
Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în cadrul
întrevederilor de ieri cu locuitorii raioanelor Rîşcani
şi Drochia.
Referindu-se la programele social-economice, implementate de conducerea
Republicii Moldova, şeful statului a menţionat că acestea
sînt, în primul rînd, îndreptate spre relansarea
economiei naţionale, ajustării ei la standardele internaţionale.
"Schimbările în multe domenii deja sînt văzute, dar
nu trebuie să credem că toate pot fi realizate în cîteva
zile sau luni. Avem nevoie şi de timp şi de susţinerea tuturor
cetăţenilor", a accentuat Mihai Ghimpu.
În cadrul discuţiilor au fost abordate şi problemele
dezvoltării regionale, sectorului agrar, atragerii investiţiilor,
asigurării cetăţenilor cu apă potabilă de calitate,
menţinerii cadrelor tinere în teritoriu, crearea noilor locuri de
muncă etc. Mihai Ghimpu a menţionat că toate aceste probleme
sînt în vizorul conducerii statului şi deja se
întreprind paşi concreţi în implementarea unor proiecte,
care ar permite schimbarea situaţiei în diferite domenii. În
context, şeful statului a vorbit despre proiectul "Prima
casă", care va permite asigurarea cu spaţiu locativ al tinerelor
familii, despre atragerea investiţiilor în agricultură, care
vor permite crearea întreprinderilor de prelucrare a materiei prime de
către producători etc.
Un subiect aparte al discuţiilor a fost situaţia
politică din republică şi paşii întreprinşi de
Alianţa pentru Integrare Europeană în direcţia
depăşirii crizei constituţionale. Mihai Ghimpu a menţionat
că în urma deciziei de desfăşurare a referendumului,
susţinută şi de partenerii occidentali, se va reuşi
aplicarea unor modificări în Constituţie, care vor elimina
în viitor apariţia unor noi situaţii de criză, similare cu
cea existentă.
În timpul aflării sale în oraşul
Rîşcani, şeful statului a vizitat spitalul raional, unde s-a
familiarizat cu condiţiile de activitate a cadrelor medicale, pe care le-a
felicitat cu ocazia zilei profesionale, precum şi cu dotarea acestei
instituţii cu aparataj şi medicamentele necesare pentru tratarea
cetăţenilor.
În raionul Drochia, Mihai Ghimpu a fost oaspetele celor circa 200
de copii, care se odihnesc la tabăra "Poieniţa
însorită", aducîndu-le în dar inventar sportiv
şi dulciuri. În timpul aflării la tabăra de odihnă,
şeful statului a participat la un program cultural, prezentat de copii
şi s-a familiarizat cu condiţiile de trai ale acestora.
La 22 iunie vor fi comemorate victimele fascismului
Chişinău, 21 iunie – Preşedintele
interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului,
va participa marţi, 22 iunie, ora 8.00, la Complexul memorial „Eternitate”,
la acţiunile consacrate Zilei comemorării victimelor fascismului.
Conform unui decret prezidenţial, în fiecare an, în
ziua de 22 iunie, în toate localităţile republicii, întru
cinstirea memoriei compatrioţilor căzuţi în lupta contra
fascismului şi a milioanelor de oameni nevinovaţi ce şi-au
pierdut viaţa în cea mai mare conflagraţie din istoria
omenirii, sunt coborîte în bernă drapelele de stat, organizate
depuneri de flori la mormintele, monumentele şi memorialele ostaşilor
căzuţi, iar la ora 10.00, memoria celor căzuţi în
război este cinstită prin păstrarea unui moment de reculegere.
În Ziua comemorării victimelor fascismului,
autorităţilor publice, întreprinderilor şi
organizaţiilor se recomandă de a renunţa la
desfăşurarea acţiunilor distractive în masă, iar
redacţiilor ziarelor, posturilor de radio şi televiziune să
ţină cont de specificul zilei de 22 iunie, la editarea şi
formarea programelor din această zi.
Ziua comemorării victimelor fascismului este marcată în
Republica Moldova din anul 2002.
Preşedintele Mihai Ghimpu a semnat decretele
privind numirea noilor ambasadori
Chişinău, 21 iunie – Preşedintele
interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a semnat decretele privind numirea
noilor ambasadori ai Republicii Moldova în 10 state.
Potrivit decretelor semnate, Iurie Reniţă a fost numit
în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al
Republicii Moldova în România; Aureliu Ciocoi în
funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al
Republicii Moldova în Republica Federală Germania; Valeriu
Chiveri în funcţia de Ambasador Extraordinar şi
Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Austria; Igor
Klipii în funcţia de Ambasador Extraordinar şi
Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Lituania; Anatol
Urecheanu în funcţia de Ambasador Extraordinar şi
Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Populară
Chineză.
De asemenea, prin decrete prezidenţiale Ion Stăvilă
a fost numit în funcţia de Ambasador Extraordinar şi
Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Ucraina; Oleg Serebrean
în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al
Republicii Moldova în Republica Franceză; Gheorghe Hioară
în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al
Republicii Moldova în Republica Belarus; Emil Druc în
funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al
Republicii Moldova în Regatul Suediei, şi Ştefan Gorda
în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al
Republicii Moldova în Republica Cehă.