Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal salută Declaraţia
Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-RM, reunit la Chişinău
în zilele de 16-17 februarie 2010, care defineşte cadrul relaţiilor
dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova şi stabileşte,
pentru prima dată într-un document oficial al Parlamentului European,
obiectivul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel,
documentul accentuează în paragrafele 1 şi 10 “importanţa
crucială a reformelor continui şi a dezvoltării democratice
pentru integrarea europeană”, “susţine obiectivul Republicii Moldova,
ca stat european, de a obţine în viitor calitatea de ţară
membră a Uniunii Europene” şi “este de acord că scopul final al
CCP UE - RM este de a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană,
în conformitate cu art. 49 al Tratatului de la Lisabona, prin intermediul
continuării dialogului şi voinţei politice de a depăşi
provocările şi de a îndeplini criteriile pentru integrarea
europeană”.
Ne aflăm în faţa unui angajament politic ferm din
partea Uniunii Europene de a susţine Republica Moldova în acest
proiect de anvergură cu adevărat istorică, capabil să
schimbe radical destinul nostru ca ţară, dublat în acelaşi
timp de un angajament de asistenţă
macro-financiară.
Răspunsul
nostru la această mînă generoasă întinsă din
partea UE nu poate fi decât un angajament pe măsura celui european.
În acest context, apare de o importanţă
crucială necesitatea reformării Justiţiei şi asanării
mediului din acest domeniu. Atacurile virulente la adresa presei democratice,
venite recent din partea preşedintelui Curţii Supreme de
Justiţie, care nu pot fi calificate decât ca o reflexie
regretabilă a mentalităţilor de tip comunisto-bolşevic
şi de care pare afectat întreg sistemul Justiţiei, subliniază
o dată în plus necesitatea adoptării unor măsuri urgente
de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal condamnă
derapajele antidemocratice ale preşedintelui Curţii Supreme de
Justiţie şi cere destituirea expresă din funcţia
respectivă.
19 februarie
2010
Preşedintele
Fracţiunii
Partidului
Liberal
Ion
HADÂRCĂ