DECLARATIA Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene
Fiind oponenti politici, impartasind opinii diferite asupra metodelor, etapelor si termenelor de reformare a economiei si a sferei sociale a Republicii Moldova, mentionind existenta anumitor divergente in problemele politicii interne si celei externe, deputatii in Parlamentul Republicii Moldova adopta urmatoarea Declaratie cu privire la parteneriatul politic pentru patru ani (2005-2009) in vederea realizarii obiectivelor integrarii europene.
Noi pornim de la faptul ca dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurata decit prin promovarea consecventa si ireversibila a cursului strategic spre integrarea europeana, spre solutionarea pasnica si democratica a problemei transnistriene, spre functionarea eficienta a institutiilor democratice si garantarea drepturilor minoritatilor nationale. Realizarea acestor sarcini este posibila in conditiile unei cooperari responsabile a puterii si opozitiei, ale stabilitatii vietii politice interne, ale unor garantii democratice pentru dezvoltarea libera a mijloacelor de informare in masa si ale unei asigurari riguroase a independentei Republicii Moldova in relatiile ei reciproce cu statele vecine.
Noi consideram ca principalele directii ale parteneriatului politic trebuie sa fie:
- eforturile diplomatice, juridice si politice conjugate, precum si initiativele cetatenesti pentru realizarea Planului de actiuni Republica Moldova – Uniunea Europeana, eforturile comune asupra spectrului de probleme a caror solutionare va contribui la aderarea cit mai rapida a Republicii Moldova la comunitatea europeana;
- eforturile politice conjugate, precum si initiativele cetatenesti pentru crearea unui sistem judecatoresc independent, care sa corespunda normelor si standardelor Uniunii Europene; respectarea normelor democratice si a principiului suprematiei legii in calitate de conditii fundamentale pentru orice reforme politice si institutionale;
- eforturile politice si juridice conjugate pentru dezvoltarea sociala accelerata a Republicii Moldova, pentru crearea unui sistem eficient de protectie sociala si pentru reducerea saraciei. Dezvoltarea economiei de piata functionala, de orientare sociala cu un climat investitional favorabil, armonizarea legislatiei nationale cu standardele europene in sfera circulatiei libere a marfurilor, capitalurilor, serviciilor si a fortei de munca, inlaturarea barierelor administrative, combaterea coruptiei si debirocratizarea vietii economice constituie un reper strategic pentru dezvoltarea statului moldovenesc;
- eforturile politice si diplomatice conjugate, precum si initiativele cetatenesti avind drept scop solutionarea pasnica definitiva a problemei transnistriene. Reglementarea politica a acestei probleme urmeaza sa fie realizata pe baza Constitutiei tarii si normelor de drept international, in strinsa cooperare cu OSCE, Uniunea Europeana, Romвnia, Rusia, SUA si Ucraina, sa prevada democratizarea, demilitarizarea si decriminalizarea cit mai grabnica a regiunii transnistriene. Instituirea unui control vamal si de frontiera eficient pe segmentul transnistrian al frontierei moldo-ucrainene si indeplinirea de catre Federatia Rusa a obligatiilor asumate la summitul OSCE din 1999 de la Istanbul privind evacuarea armamentului si militarilor reprezinta o conditie indispensabila a reglementarii transnistriene, precum si un factor pozitiv pentru consolidarea securitatii regionale si europene;
- eforturile politice conjugate pentru dezvoltarea si afirmarea plenara a rolului limbii de stat ca limba a majoritatii populatiei tarii noastre, precum si dezvoltarea pe baza standardelor europene a limbilor si a culturilor tuturor minoritatilor nationale din Republica Moldova.
|