Alocutiunea Presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, rostita la cea de-a doua reuniune a tarilor participante la AP GUAM (Ialta, 28 mai 2005)
Stimati colegi, Stimate doamne si stimati domni!
In numele delegatiei Parlamentului Republicii Moldova permiteti-mi sa va salut sincer, si sa exprim enorma recunostinta Ucrainei pentru ospitalitate si inaltul nivel al desfasurarii celei de-a doua reuniuni de la Ialta a Adunarii Parlamentare a tarilor participante la GUAM.
Republica Moldova detine presedintia in Adunarea Parlamentara a GUAM intr-o perioada care este profund semnificativa pentru intreaga regiune in ansamblu, tinind cont de procesele de democratizare si transformarile structurale, care se desfasoara astazi in toate statele-membre ale AP GUAM.
In mod special, tin sa mentionez ca vectorul integrarii europene, spre care se orienteaza neconditionat tarile GUAM, inainteaza noi obiective si exigente nu numai fata de politica externa a acestor tari, ci si impune sarcini practice concrete sub aspectul politicii interne a statului, fapt care, la rindul sau, necesita o incadrare reala si practica a organelor legislative nationale. Anume din punctul de vedere al noilor exigente fata de activitatea internationala, in general, si fata de parteneriatul regional, in particular, diplomatia parlamentara constituie un mecanism de legatura ideal in arhitectura cooperarii internationale si regionale fructuoase, care reprezinta cea mai eficienta si sigura forma de atingere a obiectivelor nobile comune, fara a fi orientata impotriva cuiva.
Exprimind direct vocea poporului, parlamentele sint apte sa transpuna in viata in mod real politica de stat, extinzind hotarele si transformind teoria dimensiunii parlamentare intr-o practica a dialogului, intr-un factor de stabilitate si prosperitate, inclusiv prin intermediul unor asemenea organizatii parlamentare internationale cum este Adunarea Parlamentara GUAM, pentru ca bazindu-ne pe spectrul larg de opinii reprezentate in organele legislative si "libertatea" mai mare a diplomatiei populare, sa acordam o atentie mai profunda si detaliata unor anumite probleme ale cooperarii regionale dintre tarile noastre.
In legatura cu aceasta, parlamentarii moldoveni opteaza pentru consolidarea organizationala si structurala continua a Adunarii Parlamentare GUAM, pentru transformarea ei intr-un mecanism eficient de intretinere a unui dialog interparlamentar permanent, de consolidare a legaturilor dintre organele executive ale statelor noastre, apropiere si intelegere reciproca intre tarile participante la GUAM. In mod deosebit evidentiem importanta coordonarii pozitiilor in diverse probleme de securitate, in particular, in combaterea terorismului, separatismului, crimei organizate si altor amenintari nu numai la adresa securitatiia tarilor participante la GUAM, ci si a intregii regiuni in ansamblu. In context, sustinerea legislativa si politica din partea parlamentarilor este in stare sa contribuie la realizarea cit mai grabnica a obiectivelor uniunii regionale GUAM si inlaturarea acestor amenintari.
Profitind de ocazie, tin sa subliniez importanta elaborarii unor noi abordari, modele si formule care vor putea asigura interactiunea eficienta a tarilor participante la AP GUAM sub aspectul parteneriatului regional comercial-economic si energetic. In legatura cu aceasta, sarcina primordiala consta in elaborarea unor abordari rationale, pragmatice si constructive in opera de solutionare a multor probleme arzatoare, tinind cont de provocarile si exigentele internationale contemporane. Crearea unui astfel de model, fara analog, de cooperare parlamentara regionala, care se va baza pe realizari si rezultate concrete, va spori nu numai calitatea relatiilor bilaterale dintre statele noastre si imaginea intregii noastre Uniuni regionale, ci si gradul de incredere al cetatenilor de rind fata de Parlamentele din tarile lor.
Doresc, de asemenea, sa exprim sincera recunostinta reprezentantilor Parlamentelor acelor state care, nefiind membre ale AP GUAM, au gasit posibilitate sa participe la reuniunea data, fapt ce constituie din nou un argument indiscutabil al importantei si actualitatii problemelor discutate. Experienta Tarilor Baltice si a Romaniei, care au parcurs etapele cooperarii regionale pe multiple planuri, in special, in directia integrarii europene, are pentru noi o importanta prioritara.
Nu exista dubii ca reuniunile de felul celei de astazi contribuie la dezvoltarea nu numai a dialogului profesional, ci si a unor adevarate relatii reciproce amicale, iar aceasta, la rindul ei, contribuie la solutionarea eficienta a unor probleme care uneori par a fi de nerezolvat. Iar dupa cum a spus in legatura cu aceasta renumitul poet georgian, Sota Rustaveli, "Cine nu-si face prieteni - este propriul sau dusman".
In final, tin sa doresc tuturor celor prezenti la reuniune realizarea sarcinilor trasate si succese pe plan profesional spre binele si maretia tarilor si popoarelor pe care dvs. le reprezentati.
Va multumesc pentru atentie.
|