version francaise
Parlamentul Republicii Moldova
english version
ðóññêàÿ âåðñèÿ




Conducerea Parlamentului
Biroul permanent
Fractiunile parlamentare
Comisiile permanente
Comisii speciale
Declaratiile pe venit a deputatilor Parlamentului RM
Deputatii










Maria POSTOICO



Maria POSTOICO



Preşedintele Fracţiunii PCRM

 

Născută la 4 aprilie 1950 în satul Horodişte, raionul Donduşeni

 

Studii: Universitatea de Stat din Moldova

 

Profesia: Jurist

 

Activitate profesională: inspector MAI, şef al direcţiei juridice a Întreprinderii Republicane “Moldhoztorg”, arbitru de stat, membru al Colegiului Arbitrajului de Stat, judecător, membru al Prezidiului Judecătoriei Economice a Republicii Moldova

 

Activitate parlamentară: din 1998 – deputat în Parlament, vice-preşedinte al Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi, preşedinte al Comisiei pentru securitatea statului şi asigurarea ordinii publice, al Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi. La 31 martie 2005 este aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova.

 A deţinut funcţia de preşedinte al Fracţiunii PCRM în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVII-a şi realeasă în aceaiaş funcţie la data de 4 septembrie 2009, membru al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi.

 Activitate în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei:

2006-2009 Vicepreşedinte al Comisiei pentru Reglementări şi Imunităţi;

2006-2009 Membru al Subcomisiei pentru Alegerea Judecătorilor la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului;

2005-2006 Vicepreşedinte în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei Membru al Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;

2005-2009 Preşedinte al delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 21.07.2005 nr. 157-XVI;

2005-2009 Membru al biroului grupului Politic al Stîngii Unite Europene;

2005-2009 Membru al Comisiei pentru Respectarea Angajamentelor şi Obligaţiilor Ţărilor Membre ale Consiliului Europei (monitorizare);

1999-2009 Membru al Comisiei pentru Afaceri Juridice şi Drepturile Omului;

1999-2009 Membru al Comisiei pentru Reglementări şi Imunităţi;

1999-2009 Membru al Delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei;

1999-2009 Membru al grupului politic al Stîngii Unite Europene

 

Comisia europeană pentru democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia)

 

2001-2005 Membru al Comisiei de la Veneţia

 

Activitate politică: membru al Fracţiunii PCRM


Pagina de Titlu Scrieti-ne

Copyright © 2001-2009 Parlamentul Republicii Moldova