16 february 2009
Stadiul actual al relaţiilor moldo-ucrainene
în perspectiva integrării europene a constituit subiectul principal
al întrevederii de astăzi a Preşedintelui Parlamentului
Republicii Moldova, Marian LUPU, cu Serghii PYROZHKOV (������ ��������),�
Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în
Republica Moldova.
Dat fiind că şi Republica Moldova, şi Ucraina au ca
prioritate integrarea europeană, cei doi interlocutori s-au pronunţat
pentru intensificarea dialogului politic bilateral, precum şi cu Uniunea
Europeană. În această ordine de idei se înscrie şi
noul instrument de colaborare, lansat la 3 decembrie 2008 de Comisia
Europeană, ce vizează şase state � Armenia, Azerbaidjan,
Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina. Această iniţiativă
oferă statelor respective noi oportunităţi de cooperare
economică şi socială cu UE.
Marian LUPU a accentuat importanţa dimensiunii parlamentare
în ansamblul relaţiilor bilaterale moldo-ucrainene şi
realizării aspiraţiilor europene ale celor două ţări.
O formă nouă de cooperare interparlamentară sînt
şedinţele comune ale Comisiei pentru politică externă
şi integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova şi a
Comitetului pentru afaceri externe din cadrul Radei Supreme a Ucrainei.
Pînă în prezent au avut loc două şedinţe comune
� în anul 2007 la Odesa şi în anul 2008 la Chişinău.
Părţile au menţionat, de asemenea, existenţa unui
cadru juridic solid pentru amplificarea cooperării comercial-economice,�
Republica Moldova şi Ucraina avînd semnate 195 de acorduri
bilaterale, 141 dintre care sînt în acţiune. În anul
2008 volumul schimburilor comerciale dintre cele două state a constituit
cca 981,8 mil. de dolari SUA.
Marian LUPU şi �Serghii PYROZHKOV au luat în dezbatere
şi alte aspecte ale relaţiilor bilaterale moldo-ucrainene, inclusiv
procesul de delimitare a frontierei pe perimetrul transnistrean cu participarea
reprezentanţilor UE.
Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului
Republicii Moldova, a participat, duminica, 15 februarie, în oraşul
Bălţi, la mitingul consacrat celei de-a 20-a aniversări de la
retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Manifestarea a avut loc
lîngă monumentul ridicat în memoria bălţenilor
căzuţi în război.
Luînd cuvîntul în faţa celor prezenţi la
miting, Marian LUPU a� menţionat că aniversarea are două
conotaţii: una tristă, pentru că a fost război care a luat
multe vieţi omeneşti, iar alta optimistă, pentru că acea
conflagraţie s-a încheiat şi că e pace pe pămînt.
Este de datoria noastră sfîntă să păstrăm
memoria celor căzuţi, să purtăm grija celor care au avut de
pătimit de pe urma acelui război, de familiile acestora, a spus
Preşedintele Parlamentului.
Dacă în primii ani de după încetarea
conflagraţiei, a estimat Marian LUPU, situaţia combatanţilor era
incertă, începînd cu anul 2001, autorităţile din
republică şi societatea în ansamblu s-a întors cu
faţa spre ei. Un punct de cotitură în destinul acestora a fost
adoptarea de către Parlament, în 2003, a Legii cu privire la
veterani, prin care participanţii la războiul din Afganistan au fost
egalaţi în drepturi cu ceilalţi veterani de război.
În perioada ulterioară au fost întreprinse acţiuni
concrete pentru susţinerea socială a acestora. În particular,
împreună cu Uniunea veteranilor războiului din Afganistan, a
fost inaugurat şi activează un Centru republican de reabilitare.
Timp de zece ani, cît a durat războiul din Afganistan, prin
�experienţa� lui tristă au trecut cca un milion de ostaşi ai
fostei URSS, inclusiv peste 12 mii din Republica Moldova, 300 dintre care au
căzut pe cîmpurile de luptă.
În războiul din Afganistan au participat şi 540 de
ostaşi originari din municipiul Bălţi. 9 dintre ei nu mai
sînt în viaţă. Actualmente numele lor îl
poartă străzi din oraş.
16 februarie 2009
Secţia
Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova
|