version francaise
The Parliament of the Republic of Moldova
english version
ðóññêàÿ âåðñèÿ



Initiatives, proposals
Agenda
Plenary sitting records
The Press Service Communiques
Parliamentary Supervision
External Relations
Cooperation with Civil Society
Buletin Parlamentar
Research











18 november 2008

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova Marian LUPU a avut astazi o întrevedere cu John HEWKO, vicepreşedinte al Corporaţiei Provocările Mileniului din Statele Unite şi cu ambasadorul SUA la Chişinău Asif CHAUDHRY.

Marian LUPU  a exprimat gratitudine autorităţilor Statelor Unite ale Americii pentru includerea Republicii Moldova în Programul Guvernului american �Provocările Mileniului�, care este percepută la Chişinău drept un semn de apreciere a politicilor actualei guvernări de consolidare a democraţiei şi asigurare a creşterii economice durabile. Preşedintele Legislativului a subliniat, de asemenea, importanţa semnării, în cadrul actualei vizite la Chişinău, a Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul Republicii Moldova şi Corporaţia Provocările Mileniului, care prevede acordarea de CPM a unui grant în mărime de 11,9 mil. dolari SUA. Proiectele pentru asistenţă deplină Compact din cadrul Programului Provocările Mileniului prevăd realizarea tranziţiei la o agricultură performantă şi reconstrucţia a cinci porţiuni de trasee naţionale, inclusiv Chişinău � Dubăsari � frontiera cu Ucraina, şi Chişinău � Tiraspol � frontiera cu Ucraina.

Marian LUPU a menţionat că Parlamentul acordă o atenţie deosebită cooperării cu Corporaţia Provocările Mileniului. În luna mai a anului curent Prim ministrul Zinaida Greceanîi a prezentat Biroului permanent al Legislativului Propunerea ţării noastre către Corporaţie în cadrul Programului de Asistenţă Compact. În acest context se înscrie şi întîlnirea membrilor delegaţiei Corporaţiei Provocările Mileniului cu preşedinţii fracţiunilor şi ai comisiilor parlamentare de specialitate, preconizată pentru ziua de miercuri, 19 noiembrie.

John HEWKO a salutat abordarea serioasă de către autorităţile Republicii Moldova a proiectelor din cadrul Programului Compact, proiecte, care vor avea rezultate palpabile pentru întreaga populaţie a Republicii Moldova, inclusiv pentru locuitorii din stînga Nistrului. Membrii delegaţiei au apreciat, de asemenea, intenţia autorităţilor moldoveneşti de a obţine sprijinul partidelor politice, a societăţii civile, să asigure transparenţa proceselor de implementare a proiectelor din cadrul Programului Compact, întrucît acesta este orientat spre transformări economice cu efect pozitiv pentru întreaga populaţie a Republicii Moldova.

 


 

Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut astăzi o întrevedere cu Laura RAVETTO, şeful delegaţiei italiene la dimensiunea parlamentară a Iniţiativei Central Europene, membru al Camerei Deputaţilor a Republicii Italiene.

Am venit în Moldova pentru a participa la Adunarea Parlamentară a Iniţiativei Central Europene, dar şi pentru a semnala suportul nostru în procesul de integrare europeană a ţării Dumneavoastră, a declarat Laura RAVETTO în debutul întrevederii. Este un angajament foarte serios al Republicii Moldova şi Italia va continua să ofere tot sprijinul necesar.

Menţionînd nivelul înalt al dialogului politic moldo-italian, Marian LUPU  a remarcat prezenţa impunătoare a Italiei în economia republicii noastre, inclusiv în sistemul bancar. Odată cu realizarea unui şir de proiecte economice comune, potrivit spicherului, în Moldova se implementează standardele europene. Actualmente în republica noastră activează 372 de întreprinderi cu capital italian. Italia este un partener important şi în domeniul comercial.

Potrivit datelor oficiale ale Guvernului italian în această ţară se află legal circa 132 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova. Italia este primul stat membru al Uniunii Europene cu care Republica Moldova a încheiat Acordul interguvernamental în domeniul muncii şi Protocolul executiv al acestuia, care au intrat în vigoare la 1 mai 2004. Experienţa acumulată de muncitorii moldoveni în Italia este foarte benefică pentru ţara noastră, a spus Marian LUPU.

În cadrul dialogului s-a accentuat importanţa dimensiunii parlamentare în cooperarea bilaterală moldo-italiană. Însuşi faptul că în componenţa Grupului parlamentar de prietenie cu Italia s-au înscris aproape 40 de deputaţi, a afirmat spicherul, denotă ataşamentul deosebit al parlamentarilor moldoveni faţă de această ţară. Marian LUPU a adresat Preşedintelui Camerei Deputaţilor din Italia, Giafranco FINI, invitaţia de a efectua o vizită în Republica Moldova.

 

18 noiembrie 2008

Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova


Home page Mail us

Copyright © 2001-2009 The Parliament of Republic of Moldova