version francaise
The Parliament of the Republic of Moldova
english version
ðóññêàÿ âåðñèÿ



Initiatives, proposals
Agenda
Plenary sitting records
The Press Service Communiques
Parliamentary Supervision
External Relations
Cooperation with Civil Society
Buletin Parlamentar
Research











9 November 2009

Chişinău, 9 noiembrie 2009. � �Solicităm OSCE un sprijin consistent şi constructiv pentru soluţionarea conflictului transnistrean şi insistăm ca împreună cu Federaţia Rusă să găsim soluţii practice pentru reglementarea acestui conflict respectînd suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova�. Declaraţii în acest sens a făcut Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, în cadrul întrevederii avute cu delegaţia OSCE condusă de Charalambos Christopolous, reprezentant special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, venită la Chişinău pentru a se familiariza cu perspectivele procesului de soluţionare a problemei transnistrene.

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a menţionat că programul de guvernare a Alianţei pentru Integrare europeană presupune un set coerent de politici publice şi măsuri de ajustare, care să asigure stoparea declinului economic şi relansarea creşterii economiei, să asigure supremaţia legii şi implementarea reformelor democratice, astfel încât apropierea de standardele europene să fie realizată cît mai curînd. În context, democratizarea Republicii Moldova va constitui un model atractiv pentru cetăţenii din stînga Nistrului, fapt ce va consolida încrederea între cetăţenii ambelor maluri ale Nistrului.

Reîntregirea statului rămîne o prioritate pentru Republica Moldova şi, în acest sens, vom continua eforturile, pe plan intern şi extern, în vederea soluţionării politice definitive a conflictului transnistrean, în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în limitele hotarelor internaţional recunoscute, a mai specificat Mihai Ghimpu. O premisă necesară şi indispensabilă pentru soluţionarea conflictului este retragerea trupelor şi armamentelor ruseşti din partea stîngă a Nistrului, în conformitate cu principiile dreptului internaţional.

OSCE este dispus să acorde noilor autorităţi de la Chişinău sprijinul necesar în vederea reluării cît mai curînd posibilă a negocierilor în formatul consacrat �5+2�, pentru identificarea unei soluţii viabile în interesul cetăţenilor Republicii Moldova.

Membrii delegaţiei OSCE au salutat decizia autorităţilor de la Chişinău de a ridica problematica reglementării conflictului transnistrean la nivelul viceprim-ministrului, funcţie nou instituită prin care vor fi coordonate politicile guvernamentale şi acţiunile tuturor instituţiilor naţionale de resort în acest dosar. Totodată, delegaţia OSCE a accentuat necesitatea promovării unui dialog constructiv şi consecvent pentru găsirea unei soluţii viabile de reglementare a diferendului transnistrean.

Victor Osipov, viceprim-ministru pentru reintegrarea ţării, prezent la întrevedere, a precizat că noua conducere de la Chişinău va promova politici mai deschise şi mai flexibile în găsirea soluţiilor pentru reglementarea conflictului transnistrean, dar cu o principialitate consecventă în spiritul principiilor de integritate teritorială şi suveranitate a Republicii Moldova.

 

Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului Republicii Moldova


Home page Mail us

Copyright © 2001-2009 The Parliament of Republic of Moldova