version francaise
The Parliament of the Republic of Moldova
english version
ðóññêàÿ âåðñèÿ



Initiatives, proposals
Agenda
Plenary sitting records
The Press Service Communiques
Parliamentary Supervision
External Relations
Cooperation with Civil Society
Buletin Parlamentar
Research











15 october 2009

Chişinău, 15 octombrie 2009. � Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Ozstein HOVDKINN, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Norvegiei în Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti.

Perspective de dezvoltare a relaţiilor bilaterale pe diferite dimensiuni, proiecte comune de colaborare, relaţii economice de perspectivă sunt cîteva dintre subiectele incluse pe agenda de discuţii.

Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu a mulţumit diplomatului norvegian pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în eforturile de democratizare a societăţii. �Scopul nostru este de a ajunge în marea familie europeană. Sîntem conştienţi de faptul că realizarea acestui vis depinde în primul rînd de noi înşine, de succesul reformelor pe care urmează să le promoveze noua guvernare de la Chişinău�, a spus Preşedintele Legislativului. Sarcina prioritară, în opinia sa, este depăşirea crizei economice. Or, acest lucru nu poate fi realizat fără susţinerea din exterior, fără atragerea investiţiilor străine, inclusiv cooperarea cu oamenii de afaceri din Norvegia. �Parlamentul va întreprinde toate măsurile pentru facilitarea investiţiilor de peste hotare în economia Republicii Moldova�, a dat asigurări �Mihai Ghimpu.

Ambasadorul Ozstein Hovdkinn, la rîndul său, a dat asigurări că ţara sa va sprijini pe toate căile eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova, în contextul în care reprezentantul Norvegiei deţine funcţia de Secretar General al Consiliului Europei.

 

Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului Republicii Moldova�


Home page Mail us

Copyright © 2001-2009 The Parliament of Republic of Moldova