version francaise
The Parliament of the Republic of Moldova
english version
русская версия



Initiatives, proposals
Agenda
Plenary sitting records
The Press Service Communiques
Parliamentary Supervision
External Relations
Cooperation with Civil Society
Buletin Parlamentar
Research











15 septemeber 2008

În perioada 16-17 septembrie 2008 va efectua o vizită în Republica Moldova Katalin Szili, Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Ungare, pentru a participa la lansarea oficială a primului Proiect TWINNING cu Republica Moldova (Program de cooperare inter-instituţională cu statele-membre ale Uniunii Europene). În cadrul acestui proiect instituţiile legislative din Franţa şi Ungaria vor asista Legislativul de la Chişinău în dezvoltarea, modernizarea şi crearea condiţiilor necesare la nivelul structurilor şi resurselor umane pentru racordarea legislaţiei şi practicilor naţionale cu standardele statelor-membre ale UE şi normele Acquis-ului comunitar. Ceremonia va avea loc miercuri,  17 septembrie, în incinta Parlamentului.

În cadrul vizitei Preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei va avea întrevederi cu Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, şi Zinaida Greceanîi, Prim-Ministru.

Katalin Szili va participa şi la inaugurarea oficială a sediului renovat al Centrului Comun de Vize.


Miercuri, 17 septembrie, în incinta Parlamentului, va avea loc Ceremonia oficială de lansare a primului proiect de tip TWINNING cu Republica Moldova. Acest proiect este implementat de un consorţiu format din Adunarea Naţională a Franţei împreună cu Senatul Franţei şi Adunarea Naţională a Ungariei. În cadrul ceremoniei vor rosti alocuţiuni Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Katalin Szili, Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Ungare, Claude Greff, preşedintele grupului de prietenie cu Moldova din cadrul Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Cesare de Montis, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova.

Proiectul, care a derulat în luna iulie 2008, va contribui la consolidarea democraţiei şi a statului de drept, precum şi la procesul de armonizare a legislaţiei, normelor şi standardelor moldoveneşti la cele ale Uniunii Europene. Beneficiarul acestui proiect este Parlamentul Republicii Moldova. Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului, este liderul de proiect din partea beneficiarului. În cadrul proiectului vor fi organizate instruiri, seminare, ateliere de lucru şi vizite de studiu. Acestea se vor referi în special la următoarele patru componente: susţinerea procesului de reorganizare a aparatului Parlamentului, consolidarea capacităţii Parlamentului în domeniul armonizării legislaţiei moldoveneşti cu cea a UE, evaluarea impactului reglementărilor, consolidarea funcţiei de control a Parlamentului asupra Guvernului

Activităţile vor fi realizare de experţi din administraţia Parlamentelor Franţei şi Ungariei, precum şi, în anumite cazuri, funcţionari publici ai altor parlamente naţionale din UE. Proiectul este finanţat completamente din bugetul Comisiei Europene şi cuprinde suma de aproximativ un milion de euro. Acest proiect va dura 2 ani. 

TWINNING-ul reprezintă un concept al Uniunii Europene destinat iniţial pentru a ajuta ţările candidate să obţină abilităţile şi experienţa necesară pentru adoptarea, implementarea şi aplicarea legislaţiei UE. În cadrul Politicii Europene de Vecinătate, acest instrument de asistenţă a devenit disponibil şi pentru Moldova.

Acest proiect este primul dintr-un şir de proiecte TWINNING, care sunt în faza de pregătire, în domenii ca justiţia, concurenţa, drepturile proprietăţii intelectuale, achiziţii publice şi standarde şi norme pentru produsele agricole.

 

15 septembrie 2008

Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova


Home page Mail us

Copyright © 2001-2009 The Parliament of Republic of Moldova