Chişinău, 19 ianuarie 2010. – „OSCE susţine noile măsuri pozitive
ale conducerii Republicii Moldova în vederea soluţionării pe
cale paşnică a conflictului transnistrean. Sprijinim aceste
acţiuni, desfăşurate în interesul cetăţenilor,
atât în mod public, cât şi prin intermediul rapoartelor
OSCE”. Aceste declaraţii au fost făcute de reprezentanţii
Grupului pentru Moldova a Adunării Parlamentare a OSCE în frunte cu
parlamentara suedeză Walburga Habsburg Douglas la întrevederea
avută cu Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte
interimar al Republicii Moldova. Reprezentanţii AP OSCE se află la
Chişinău într-o vizită de documentare cu referire la
evoluţia evenimentelor politice, economice şi sociale în
Republica Moldova.
Felicitând-o pe Walburga Habsburg Douglas cu ocazia alegerii
în fruntea Grupului pentru Moldova, Preşedintele Mihai Ghimpu a
subliniat faptul că însăşi constituirea acestui grup
în cadrul AP OSCE este o dovadă a atenţiei sporite
faţă de republica noastră din partea acestei prestigioase
organizaţii internaţionale şi a exprimat aprecieri pentru rolul
OSCE şi a misiunii sale în Republica Moldova în calitate de
mediator şi partener de încredere în procesul de soluţionare
a conflictului transnistrean.
Referindu-se la problematica transnistreană, Preşedintele
Mihai Ghimpu s-a pronunţat cu fermitate pentru reluarea negocierilor
în formatul 5+2, dar şi pentru realizarea angajamentelor Summitului
OSCE de la Istanbul din 1999 privind retragerea completă şi
necondiţionată a forţelor militare şi armamentelor
ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova. „Democratizarea şi
demilitarizarea regiunii transnistrene constituie premisele necesare şi
indispensabile în vederea soluţionării definitive a
conflictului şi dorim o implicare mai activă a partenerilor
noştri externi pentru atingerea acestui scop”, a spus Mihai Ghimpu.
Mihai Ghimpu i-a informat pe reprezentanţii Grupului pentru
Moldova a Adunării Parlamentare a OSCE despre necesitatea
implementării reformei constituţionale în Republica Moldova
în vederea depăşirii crizei şi alegerii
preşedintelui, în contextul realizării parcursului de
integrare europeană a Republicii Moldova.
Grupul AP OSCE pentru Moldova a fost creat în anul 2000. Mandatul
acestuia prevede promovarea păcii, stabilităţii şi
supremaţiei legii în Republica Moldova în vederea
păstrării integrităţii teritoriale a statului nostru prin
încurajarea dialogului între ambele maluri ale Nistrului. Soluţionarea
problemei transnistrene reprezintă o prioritate pentru Grupul AP OSCE.
Walburga Habsburg Douglas a fost aleasă în calitate de
preşedinte al Grupului AP OSCE pentru Moldova în septembrie 2009.
Din componenţa grupului mai fac parte parlamentarii Pierluigi Mantini din
Italia, Canan Kalsin din Turcia şi Jerrz Grafstein din Canada.
La întrevedere au mai participat Victor Osipov,
viceprim-ministru, responsabil de reintegrarea republicii, Mihai Bălan,
consilier prezidenţial în probleme de politică externă
şi integrare europeană.
Chişinău, 19 ianuarie 2010. – Aspiraţiile de integrare europeană a
Republicii Moldova nu contravin celor de dezvoltare a unei relaţii
constructive cu Federaţia Rusă, a declarat Preşedintele
Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova,
în cadrul întrevederii cu Grigorii Karasin, Secretar de Stat,
viceministru al Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse. Relaţia
noastră cu Federaţia Rusă o vedem în perspectivă mult
mai dinamică, mai pragmatică şi mai transparentă, a spus
Mihai Ghimpu.
Actuala conducere a Republicii Moldova va depune eforturi pentru a
restabili şi a dezvolta relaţiile comercial-economice reciproc
avantajoase cu Federaţia Rusă, în interesul
cetăţenilor ambelor state, a afirmat Preşedintele Mihai Ghimpu.
În acest context, Republica Moldova va găzdui, în luna
februarie, cea de-a XI-a reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse
pentru cooperare economică în cadrul căreia vor fi puse
în discuţie un şir de subiecte de interes comun.
Mihai Ghimpu şi Grigorii Karasin au pledat în favoarea
reluării dialogului interparlamentar moldo-rus la nivel de grupuri de
prietenie şi al Comisiei interparlamentare de cooperare între
Parlamentul Republicii Moldova şi Adunarea Federală a Federaţiei
Ruse, precum şi pentru un dialog politic constructiv la nivelul celor
două state.
Federaţia Rusă este un partener important şi în
procesul de reglementare paşnică a diferendului transnistrean, a spus
Preşedintele Mihai Ghimpu, reiterând necesitatea reluării
negocierilor în formatul 5+2, precum şi eforturile conducerii
Republicii Moldova de a desfăşura o serie de acţiuni menite
să contribuie la sporirea încrederii între cele două
maluri ale Nistrului şi la crearea unei atmosfere mai favorabile pentru
dialog şi colaborare.
În altă ordine de idei, Mihai Ghimpu a informat partea
rusă despre necesitatea desfăşurării reformei
constituţionale în Republica Moldova în vederea
depăşirii crizei şi alegerii preşedintelui, în
contextul păstrării statutului de neutralitate a statului nostru.
Totodată, Grigorii Karasin şi-a exprimat încrederea
că relaţiile moldo-ruse vor cunoaşte o dinamică
ascendentă, o importanţă deosebită acordându-se
şi aspectului economic. Mâine, înaltul oficial rus va avea o
întrevedere şi cu reprezentanţii administraţiei de la
Tiraspol în vederea găsirii unor soluţii pentru reglementarea
pe cale paşnică a conflictului transnistrean.
Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului
Republicii Moldova