version francaise
The Parliament of the Republic of Moldova
english version
ðóññêàÿ âåðñèÿ



Initiatives, proposals
Agenda
Plenary sitting records
The Press Service Communiques
Parliamentary Supervision
External Relations
Cooperation with Civil Society
Buletin Parlamentar
Research











24 october 2008

În perioada 27-28 octombrie curent la Chişinău se va afla într-o vizită de lucru o delegaţie a Comisiei pentru integrare europeană a Parlamentului Republicii Croaţia. Delegaţia va fi condusă de Neven Mimica, vicepreşedintele Parlamentului croat, preşedinte al Comisiei respective.

Potrivit programului vizitei, parlamentarii croaţi vor avea întrevederi cu Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu Grigore Petrenco, preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, Vladimir Ţurcan, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, Vladimir Dragomir, preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova � Croaţia.

Membrii delegaţiei se vor întîlni, de asemenea, cu Andrei Stratan, viceprim-ministru, ministru al� Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

În cadrul discuţiilor vor fi abordate aspecte privind relaţiile bilaterale moldo-croate, schimbul de experienţă în procesul de integrare europeană, modalităţi de cooperare în organizaţiile internaţionale şi regionale.


 

Boris Grîzlov, Preşedintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 27-28 octombrie 2008.

În prima zi a vizitei Boris Grîzlov va avea o întrevedere cu Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova. După ceremonia de semnare în Cartea oaspeţilor de onoare, cei doi oficiali vor face declaraţii de presă. În aceeaşi zi Preşedintele Dumei de Stat se va întîlni cu Prim-ministrul Zinaida Greceanîi şi va vizita Casa-muzeu �Alexandr Puşkin�.

La 28 octombrie Boris Grîzlov va fi primit de Vladimir Voronin, Preşedintele Republicii Moldova.


 

In ultima zi a vizitei oficiale în Republica Populară Chineză, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, s-a intilnit cu Dzia Tzinlin, Presedintele Comitetului National al Conferintei Consultativ Politice a Poporului Chinez, si cu Ismail Tilivaldi, vicepresedinte al Comitetului Permanent al Marii Adunări Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din Întreaga Chină.

Oficialii chinezi au caracterizat drept constructive şi avansate relatiile bilaterale moldo-chineze, inclusiv la nivel interparlamentar. Relevantă este cooperarea cu ţara noastră in domeniul politic, economic, tehnico-ştiinţific şi cel cultural. Dzia Tzinlin şi Ismail Tilivaldi au apreciat  importanţa pe care o acordă conducerea Republicii Moldova, Parlamentul ţării noastre dezvoltării relaţiilor cu Republica Populară Chineză.

Cei doi oficiali au relevat sprijinul acordat de China aspiraţiilor de integrare europeana a Republicii Moldova.

Dzia Tzinlin şi Ismail Tilivaldi au reafirmat, de asemenea, ataşamentul pentru reglementarea paşnică a problemei transnistrene în conformitate cu principiile de drept internaţional şi cu perspectiva integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Spicherul moldovean a declarat, la rîndul său, că Republica Moldova a fost, este şi va rămîne în continuare un prieten fidel al Republicii Populare Chineze. Pentru ţara noastră prezintă un mare interes experienţa Chinei, care, pe parcursul ultimilor ani, datorită politicii de reformă şi de deschidere, a obţinut performanţe impresionante mai ales în dezvoltarea economică şi socială a ţării. În anul 2007 produsul intern brut al Chinei a crescut cu 65,5 procente faţă de anul 2002,  înregistrîndu-se o creştere anuală medie de 10,6 procente, fapt ce a ridicat China de pe locul 6 mondial, pe locul 4. Sînt numeroase şi semnificative lecţiile pe care ni le oferă China în creşterea sa economică, a spus Preşedintele Legislativului. Exprimîndu-şi satisfacţia pentru evoluţia pozitivă a schimburilor comerciale bilaterale, Marian Lupu s-a aratat optimist vizavi de perspectivele cooperării economice cu China. Pentru aceasta există un cadru juridic adecvat, cele două ţări avînd semnate 47 de acorduri bilaterale, 40 dintre care deja sînt în vigoare.

Marian Lupu a subliniat sprijinul Republicii Moldova pentru integritatea teritorială a Republicii Populare Chineze, recunoscînd existenţa unei  Chine integre.

Participanţii la întrevederi s-au pronunţat, de asemenea,  pentru cooperarea moldo-chineză în cadrul organizaţiilor internaţionale, pentru  aprofundarea relaţiilor bilaterale în domeniul culturii, învăţămîntului, sportului şi turismului.

Delegaţia parlamentară va reveni la Chişinău în după amiaza zilei de astăzi.

 

24 octombrie 2008

Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova


Home page Mail us

Copyright © 2001-2009 The Parliament of Republic of Moldova