version francaise
The Parliament of the Republic of Moldova
english version
ðóññêàÿ âåðñèÿ



Initiatives, proposals
Agenda
Plenary sitting records
The Press Service Communiques
Parliamentary Supervision
External Relations
Cooperation with Civil Society
Buletin Parlamentar
Research











31 october 2008

În perioada 3-5 noiembrie în Palatul Republicii din Chişinău se va desfăşura cea de-a 32-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN).

Actualmente Republica Moldova deţine preşedinţia în Adunarea Parlamentară a acestei organizaţii economice regionale. La reuniune vor participa reprezentanţii organelor legislative supreme din cele 11 state-membre ale APCEMN.

La 3 noiembrie se vor convoca în şedinţe Biroul şi Comitetul Permanent al Adunării Generale.

La� 4 şi 5 noiembrie se va desfăşura sesiunea plenară a Adunării Generale APCEMN, care va fi inaugurată de Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova. În cadrul ceremoniei de deschidere a sesiunii vor lua cuvînt Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi Preşedintele Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Meagră (CEMN), Eduard Nalbandean, �ministru de externe al Republicii Armenia.

Principala chestiune din agenda actualei reuniuni la nivel înalt APCEMN se referă la procesul de clobalizare şi problema păstrării identităţii naţionale în statele-membre CEMN, pe marginea căreia vor lua cuvînt conducătorii delegaţiilor naţionale. Participanţii la reuniune vor lua în dezbatere şi probleme ce ţin de activitatea economică, comercială, tehnologică şi ecologică a CEMN, aspectele politice ale aprofundării cooperării economice, influenţa proceselor de globalizare asupra politicii sociale în statele-membre CEMN, etc. De asemenea, va fi aprobat bugetul organizaţiei pentru anul 2009.

Adunarea Generală urmează să aleagă vicepreşedintele APCEMN şi vicepreşedinţii Secretarului General APCEMN.

Potrivit statutului APCEMN, în cadrul actualei reuniuni, preşedinţia în cadrul organizaţiei va fi preluată de România.

În finalul reuniunii va avea loc o conferinţă de presă.


Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a avut astăzi o întrevedere cu membrii prezidiului Adunării Populare a UTA Gagauz-Yeri în frunte cu preşedintele acesteia Ana Harlamenco.

Acum cîţiva ani Parlamentul a semnat cu organul legislativ din Găgăuzia un program de acţiuni comune, document ce prevedea asistenţa deputaţilor găgăuzi şi a funcţionarilor în vederea elaborării şi pregătirii pentru adoptare a actelor legislative, transmiterii experienţei acumulate privind tehnicile legislative şi alte aspecte ce ţin de organizarea procesului legislativ în ansamblu..

În cadrul întrevederii reprezentanţii noii componenţe a Adunării Populare a Autonomiei Găgăuze au înaintat noi propuneri în acest sens, solicitînd în continuare sprijinul Parlamentului în vederea organizării activităţii eficiente a forului legislativ de la Comrat.

Spicherul Marian Lupu a accentuat, că atît deputaţii din Parlamentul ţării, precum şi aleşii locali trebuie să se conducă în activitatea lor de interesele alegătorilor şi să dea dovadă de multă responsabilitate. Anume de eficienţa activităţii organelor legislative, de calitatea documentelor adoptate de acestea, depinde soluţionarea problemelor economice şi sociale, cu care se confruntă societatea.

Parlamentul, a spus Marian Lupu, pledează pentru continuitate în cooperarea cu Adunarea Populară din Autonomia Gagauză şi va acorda acesteia asistenţă juridică şi profesională, inclusiv prin organizarea de seminare, de instruiri a deputaţilor găgăuzi şi a funcţionarilor din aparatul organului legislativ de la Comrat.�

Propunerile formulate în cadrul întîlnirii de astăzi, potrivit spicherului, vor sta la baza unui nou program de acţiuni comune, care urmează să fie elaborat pe parcursul lunii noiembrie.


Bunăstarea societăţii nu este doar o preocupare a sectorului public, dar şi o responsabilitate a mediului de afaceri, a sectorului asociativ, a comunităţilor locale şi, nu în ultimul rînd, a cetăţeanului, a afirmat, astăzi, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, în debutul Conferinţei Internaţionale cu genericul �Guvernarea şi businessul pentru o mai bună responsabilitate socială�.

Preşedintele Legislativului şi-a exprimat convingerea că o dezvoltare durabilă a societăţii nu poate fi atinsă decît prin promovarea unor parteneriate la nivel de relaţie sector public � sector privat. În context Marian Lupu s-a pronunţat pentru ajustarea  legislaţiei naţionale a Republicii Moldova la practicile statelor cu tradiţie mai îndelungată în privinţa responsabilităţii sociale a mediului de afaceri.

La momentul în care ne-am propus să edificăm un parteneriat stabil între Parlament şi societatea civilă, adoptînd cu acest prilej o Concepţie de cooperare, a spus Preşedintele Legislativului, ne-am propus, în primul rînd, să contribuim la dezvoltarea nivelului de responsabilitate faţă de problemele cu care se confruntă întreaga societate. Perfecţionarea sistemului de asistenţă socială, a sistemului de sănătate, de educaţie sunt doar o parte din problemele vitale care necesită o abordare în complex şi în parteneriat. Atragerea mediului de afaceri în soluţionarea problemelor sociale, în opinia sa, oferă posibilitatea de a consolida o nouă formulă de parteneriat la nivel de stat � mediu de afaceri � societate civilă, formulă prin care se consolidează responsabilitatea civică în general şi responsabilitatea socială în special.

Totodată, potrivit spicherului, responsabilitatea socială corporativă, ca iniţiativă ce ţine în esenţă de mediul de afaceri, nu trebuie concepută ca un element prin care statul, sectorul public, renunţă la anumite obligaţii. Din contra, aceasta presupune o implicare mult mai activă a autorităţilor publice prin promovarea conştientizării publice a problemelor de solidaritate socială, prin promovarea unor acţiuni şi instituirea unor mecanisme stimulatorii pentru a implica cît mai activ companiile în activităţi de responsabilitate socială.

Conferinţa Internaţională �Guvernarea şi businessul pentru o mai bună responsabilitate socială�,  în cooperare cu Parlamentul Republicii Moldova, a fost organizată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Reţeaua Pactul Global Moldova, Camera de Comerţ Americană în Moldova şi Fundaţia Eurasia Oficiul din Moldova.

 

31 octombrie 2008

Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova


Home page Mail us

Copyright © 2001-2009 The Parliament of Republic of Moldova