Chişinău, 12 februarie 2010. – Actuala conducere a Republicii Moldova
şi-a asumat angajamentul să asigure şi să implementeze
principiile, normele şi standardele OSCE, inclusiv în domeniul
respectării drepturilor minorităţilor naţionale.
Declaraţia a fost făcută aseară de Preşedintele
Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova,
în cadrul întrevederii cu Knut Vollebaek, Înalt Comisar
pentru minorităţi naţionale al OSCE. Populaţia
băştinaşă din Republica Moldova, tradiţional,
întotdeauna a trăit în pace şi bună
înţelegere cu minorităţile conlocuitoare – ucrainenii,
ruşii, găgăuzii, bulgarii şi alţii, care constituie
24,2 procente din numărul total al locuitorilor, a afirmat Mihai Ghimpu.
În conformitate cu Programul de activitate al Guvernului
„Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”,
printre priorităţile de guvernare a AIE se enumără
promovarea unei politici de stat coerente şi multidimensionale în
raport cu minorităţile naţionale, păstrarea şi
consolidarea patrimoniului cultural şi lingvistic al acestora, a
tradiţiilor, precum şi perfecţionarea cadrului juridic în
scopul asigurării integrării minorităţilor naţionale
în viaţa social-administrativă, culturală, politică
şi economică din Republica Moldova, a spus Preşedintele.
Totodată, a remarcat Mihai Ghimpu, se întreprind
acţiuni în vederea creării condiţiilor necesare pentru
studierea şi folosirea limbii de stat de către cetăţenii
alolingvi, în asigurarea condiţiilor de dezvoltare pentru fiecare
grup etnic.
În acest context, Înaltul Comisar pentru
minorităţi naţionale al OSCE Knut Vollebaek a sublinit că
structura europeană pe care o reprezintă este disponibilă de a
oferi tot sprijinul necesar în vederea elaborării unei metodologii
eficiente de studiere a limbii de stat de către reprezentanţii
minorităţilor naţionale.
La finalul întrevederii Mihai Ghimpu a adresat lui Knut Vollebaek
invitaţia de a participa la Festivalul etniilor, care se
desfăşoară tradiţional la Chişinău în
fiecare toamnă, eveniment unic prin amploarea sa, pentru a se convinge de
existenţa relaţiilor armonioase între minorităţile
naţionale conlocuitoare pe teritoriul Republicii Moldova.
Chişinău, 12 februarie 2010. - „Grigore Vieru nu mai este printre noi, dar,
în acelaşi timp, va fi mereu în inimile noastre. Un om
atât de blând la chip şi la suflet, atât de calm şi
cu atâta dragoste faţă de cuvânt, mamă, plai, limba
română, n-a meritat o viaţă atât de scurtă
şi de zbuciumată”, a declarat Preşedintele Parlamentului, Mihai
Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova la ceremonia de
dezvelire a bustului poetului Grigore Vieru pe Aleea Clasicilor Români
din capitală.
Mihai Ghimpu a amintit despre faptul că Grigore Vieru, prin opera
sa, dar şi prin modul său de viaţă, a devenit simbolul
renaşterii noastre naţionale, specificând că nu
întâmplător bustul este amplasat pe Aleea Clasicilor, locul
unde cu mulţi ani în urmă a început lupta pentru
libertate şi pentru viitorul european al Republicii Moldova.
Preşedintele a mai menţionat că, în pofida tututor
barierelor ivite de-a lungul timpului, s-a remarcat prin poziţia sa
civică curajoasă, prin verticalitate în promovarea ideii de
adevăr şi dreptate, astfel încât a pătruns în
toate casele şi inimile oamenilor şi a făcut ca fiecare să
se regăsească în versurile sale.
„Ţine de demnitatea noastră naţională să-i
valorificăm opera, să transmitem generaţiilor viitoare mesajul lăsat
de poet şi să-l cinstim cum merită. Dumnezeu să aibă
grijă de el aşa precum a avut el grijă de noi”, a mai spus
Preşedintele Mihai Ghimpu.
Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului
Republicii Moldova