version francaise
Парламент Республики Молдова
english version
русская версия



Инициативы, предложения
Повестка дня
Стенограммы
Сообщения пресс-службы
Парламентский контроль
Внешние отношения
Cooperarea cu societatea civila
Парламентский Вестник
Исследования и анализ










8 февраля 2010

Comunicat de presa

Chişinău, 8 februarie 2010. - În perioada 7-10 februarie, o delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova condusă de Igor Corman (PD), preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană, efectuează o vizită oficială în România, la invitaţia Comisiei pentru politică externă a Senatului României.

 

Din delegaţie mai fac parte deputaţii Boris Vieru (PL), Vasile Balan (AMN),  Ion Butmalai (PLDM) şi Grigore Petrenco (PCRM).

 

Delegaţia parlamentară va avea întrevederi cu Mircea Geoană, Preşedintele Senatului, Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Viorel Hrebenciuc, Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului, Attilla Karodi, Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, precum şi cu ministrul de Externe al României Theodor Baconschi, cu reprezentanţi ai administraţiei prezidenţiale şi ai Departamentului pentru afaceri europene al Guvernului României. În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte legate de cooperarea interparlamentară bilaterală, şi, în special, de aspiraţiile europene ale Republicii Moldova.

 


 

Chişinău, 8 februarie 2010. – Parlamentul Republicii Moldova şi Ambasada Republicii Federale Germania la Chişinău anunţă că Bundestagul german oferă pentru anul 2011 o serie de burse în cadrul programului „Bursa Internaţională Parlamentară”.

 

Dosarul complet al candidaţilor va conţine următoarele acte în limba germană:

 

-          Curriculum Vitae

-          Formularul de cerere

-          Scrisoarea detaliată de motivare (maximum 2 pagini)

-          Diploma de studii (copia legalizată şi traducerea). Actul doveditor despre absolvirea studiilor poate fi prezentat ulterior, cel târziu până la 31 decembrie 2010

-          Traducerea în limba germană (cu legalizare) a diplomei de studii

-          Două scrisori de recomandare în original, în limba germană sau engleză (o recomandare fiind eliberată de un profesor universitar, respectiv angajator, prin care se atestă capacităţile profesionale ale angajatului)

-          Fişa personală

-          Actul (în limba germană) ce atestă cunoştinţele foarte bune de limbă germană

-          Patru fotografii pentru paşaport

Dosarul complet urmează a fi expediat până la 30.06.2010 la următoarea adresă:

Ambasada Republicii Federale Germania

Bursa Internaţională Parlamentară

Str. Maria Cibotari 35, 2012 Chişinău, Republica Moldova

Telefon: +373 22 20 06 00

E-mail: info@chisinau.diplo.de

Persoane de contact: Julia Kahrl, Aurica Miler

Informaţii detaliate despre programul de burse, cerinţele de eligibilitate, despre procedura de a aplica, respectiv cea de selecţionare pot fi găsite de pe pagina de internet: www.bundestag.de/ips.

 

Bundestag-ul german oferă, începând cu anul 1990, în cadrul programului „Burse Internaţionale Parlamentare”, o serie de burse pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, vorbitori de limbă germană, din ţările Europei Centrale şi de Est şi SUA. În cadrul acestui program 120 de bursieri din 28 de ţări, inclusiv Republica Moldova, vor avea ocazia să ia cunoştinţă de sistemul parlamentar al Germaniei. Bursierii vor activa în biroul unui membru al Bundestagului german, având posibilitatea de a lua parte şi la un program academic complementar, organizat de Universitatea Liberă din Berlin, Universitatea Humboldt şi Universitatea Tehnică.

 

Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului Republicii Moldova


Заглавная страница Пишите нам

Copyright © 2001-2009 Парламент Республики Молдова