version francaise
Парламент Республики Молдова
english version
русская версия



Инициативы, предложения
Повестка дня
Стенограммы
Сообщения пресс-службы
Парламентский контроль
Внешние отношения
Cooperarea cu societatea civila
Парламентский Вестник
Исследования и анализ










26 июня 2008

Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu delegaţia Băncii Mondiale, condusă de Shigeo KATSU, Vicepreşedinte regional al Băncii Mondiale.  

În cadrul întrevederii a fost prezentat noul director regional pentru Ucraina, Belarus şi Moldova dl Martin RAISER, care va îl va succeda în această funcţie, cu începere din 7 iulie curent, pe dl Paul BERMINGHAM.

Preşedintele Parlamentului i-a adresat felicitări noului director regional cu prilejul numirii în funcţia respectivă, exprimând, totodată, gratitudine dlui Paul BERMINGHAM pentru activitatea desfăşurată pe perioada mandatului său între 2004 – 2008.

Paul BERMINGHAM a accentuat, la rândul său, că pe perioada mandatului său de director regional a remarcat progrese considerabile în evoluţia reformelor în Republica Moldova, subliniind şi faptul că va rămâne în continuare un prieten al ţării noastre.

În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe aspecte privind cooperarea Republicii Moldova cu Banca Mondială, fiind exprimată în acest context gratitudinea autorităţilor de la Chişinău pentru asistenţa şi proiectele derulate în ţara noastră cu sprijinul Băncii Mondiale.

Oficialii, de asemenea, au discutat pe marginea proiectului noii Strategii a Băncii Mondiale de Parteneriat cu Republica Moldova pentru perioada 2009-2012. Potrivit oficialilor Băncii Mondiale, noul document are drept obiectiv principal promovarea competitivităţii şi dezvoltării resurselor umane.   

Totodată, reprezentanţii Băncii Mondiale au menţionat faptul că în prezent instituţia pregăteşte un raport privind implementarea Strategiei de Asistenţă pe Ţară pentru perioada 2005 – 2008, care va fi prezentat Consiliului de Directori Executivi al Băncii Mondiale în toamna curentă


Procesul de realizare a reformelor democratice şi perspectivele reglementării conflictului transnistrean au fost discutate astăzi în cadrul unei întrevederi dintre Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, şi Philip REMLER, Şeful Misiunii OSCE în ţara noastră.  

Oficialii au discutat stadiul actual de realizare a proceselor democratice în ţara noastră, fiind accentuat rolul important al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa în susţinerea implementării reformelor democratice în domeniile cheie din Republica Moldova.   

Interlocutorii au salutat progresele realizate de ţara noastră pe calea integrării europene, fiind, totodată, accentuată importanţa continuităţii reformelor demarate. Oficialul OSCE a reiterat disponibilitatea organizaţiei pe care o reprezintă să ne sprijine în implementarea transformărilor interne în domeniile privind funcţionarea instituţiilor democratice, asigurarea drepturilor omului, procesele electorale, etc.   

În cadrul întrevederii a fost menţionată importanţa desfăşurării alegerilor parlamentare din 2009 de o manieră corectă şi echilibrată în conformitate cu standardele şi normele internaţionale. În acest context, Preşedintele Parlamentului a remarcat necesitatea asigurării organizării şi desfăşurării alegerilor legislative în spiritul normelor europene, care, în opinia interlocutorilor, va reprezenta un element important în evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu partenerii europeni.

În context, a fost, de asemenea, reiterat angajamentul autorităţilor ţării pentru continuarea realizării reformelor democratice şi ajustarea domeniilor naţionale la standardele europene.

Cei doi oficiali au mai abordat o serie de aspecte privind procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi evoluţiile recente în dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol.

Părţile au pledat pentru reluarea cât mai grabnică a negocierilor în formatul cinci plus doi şi dezvoltarea unui dialog între cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului. În cadrul discuţiilor a fost subliniat faptul că o soluţie viabilă a diferendului transnistrean trebuie să se fie atinsă în cadrul formatului extins de negocieri cinci plus doi şi trebuie să se bazeze pe respectarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Oficialii, de asemenea, au discutat mai multe aspecte ce vizează activitatea Adunării Populare a Găgăuziei, fiind exprimată îngrijorarea în legătură cu situaţia creată recent privind alegerile Preşedintelui instituţiei legislative locale. Părţile au pledat pentru depăşirea situaţiei create şi identificarea unei soluţii care să confere legitimitate activităţii Adunării Populare şi să contribuie la asigurarea stabilităţii în regiune.                    

 

26 iunie 2008   

 

Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova


Заглавная страница Пишите нам

Copyright © 2001-2009 Парламент Республики Молдова